Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde consideră că România are nevoie de un nou act normativ fundamental, de o nouă lege fundamentală, acum, la peste 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.
După cum a declarat Frunzăverde joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, în baza Constituţiei României şi a prerogativelor pe care le au atât preşedintele României, cât şi primul-ministru ar trebui să fie la Bruxelles. „Cel mai adesea, însă, premierul, la Summitul European, la întâlnirile Consiliului European, la întâlnirile liderilor de Guvern. Putem spune de Guvern, pentru că, până la urmă, preşedintele Franţei este cel care conduce Guvernul francez. În egală măsură, din punctul de vedere al prerogativelor şi preşedintele ţării este îndreptăţit. Pentru că aşa este Constituţia României concepută, încât prerogativele sunt împărţite între preşedinte şi premier. Acesta este şi unul din motivele pentru care Constituţia României trebuie neapărat modificată”, spune Frunzăverde.
Potrivit acestuia, modificarea Constituţiei va trebui efectuată pe baza unui Referendum, a unei consultări cât mai largi a opiniei publice. „Va trebui să optăm: vrem o republică prezidenţială, de tip francez, sau parlamentară, aşa cum este în majoritatea celorlalte ţări. După instalarea noului Guvern şi după ce noul Parlament îşi va prelua atribuţiile, prioritatea va trebui să fie schimbarea Constituţiei, începând cu sesiunea care, teoretic, începe la 1 februarie 2013”, a subliniat Frunzăverde.
În opinia acestuia, România stă în faţa a două provocări: buna guvernare şi modificarea Constituţiei, pentru care este nevoie de o majoritate parlamentară stabilă, „care nu se poate asigura decât alăturând stânga dreptei”. AGERPRES
Comentarii recente