Băsescu huiduit la Țebea

Gubernatorului de la Cotroceni îi plac băile de mulțime.

Știm că aproape o jumătate de an de zile, Băsescu a evitat să facă față mulțimilor. Flegma a 7 milioane de români, chiar dacă spălată de către CCR de pe statuia celui mai marinar dintre băutorii de whisky, încă ardea.

Desigur, pactul de coabitare l-a scos pe Băsescu din prăpastia în care votul românilor din 29 iulie (vor confirmat de celălalt vot, din 9 decembrie) îl aruncase; și l-a înălțat la rangul de partener simbolic (pe plan instituțional coabitarea, parteneriatul, era oricum garantată de către mecanismele constituționale) al premierului USL. I-a conferit o onorabilitate pe care o pierduse, l-a făcut pe plan imagologic un partener al guvernării.

Că luna de miere nu a durat decât până când Ponta a acceptat trocul numirii procurorilor (un troc în urma căruia Băsescu, mai bun la alba-neagra, a ieșit câștigător) și că din acel moment președintele demis de popor a început să saboteze sistematic guvernul USL fără să se sfiască a lovi și în acela de a cărei semnătură pe pactul de coabitare avusese nevoie pentru a putea să mai iasă cu fruntea sus în Europa sau pe stradă, este deja istorie.

Și l-am văzut pe Băsescu din ce în ce mai des făcând ce știe mai bine: să organizeze conferințe de presă în care să calce în picioare inițiativele guvernamentale; să povestească poporului, cu vocea sa adâncă și convingătoare, cum guvernarea USL este de kakao și cum miniștrii USL sunt niște dubioși; să ațâțe disensiunile în cadrul USL. Și să își refacă un capital de simpatie și încredere populară, susținând azi contrarul a ceea ce susținea ieri.

Acest marș de sănătate s-ar putea să se fi poticnit azi. Incidentul de la Țebea ar putea să se constituie într-un prim semnal că și în mentalul colectiv efectul coabitării a trecut. Și că pe viitor Băsescu va trebui să se confrunte cu poporul, fără a putea invoca, fie și măcar simbolic, o semnătură pe o foaie de hârtie.