Comunicat de presă deputat PNL Relu Fenechiu

Relu FenechiuPreședintele Comisiei pentru Afaceri Europene de la Camera Deputaților, domnul Relu Fenechiu, a avut o întrevedere cu Johannes Hahn, Comisarul European pentru Politici Regionale, la care au participat și ceilalți membri ai comisiei din Parlamentul României.

Discuțiile s-au centrat în jurul proiectelor cu finanțare europeană pentru exercițiul bugetar 2014-2020, fiind abordat în special subiectul privitor la Strategia Dunării și necesitatea susținerii inițiativelor finanțate din bani europeni pentru dezvoltarea transportului pe Dunăre.

O  temă de discuție subsidiară acestui subiect a fost și strategia de transfer al transporturilor din zona infrastructurii rutiere către infrastructura feroviară și cea navală, acțiune care ar avea un efect pozitiv asupra mediului.

În acest sens, dezvoltarea portului Constanța a reprezentat un alt punct pe agenda întâlnirii, iar Comisarul Hahn, un mare susținător al dezvoltării Strategiei Dunării, și-a exprimat sprijinul pentru acest proiect.

 

28 octombrie 2013 Departamentul de Analiză Politică și Comunicare

Etichete:, ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: