Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut cu ocazia Conferinței Teritoriale de Alegeri a Filialei PNL Sector 3 – 9 Noiembrie 2013

12„Domnule președinte Florin Alexe,

Domnule primar,

Domnilor vicepreședinți ai Partidului Național Liberal,

Domnilor parlamentari,

Domnilor miniștri,

Dragi invitați, dragi colegi,

Profitând de ilustra absență din această sala a lui Rareș Mănescu, am să spun că, după părerea mea, filiala, organizația PNL Sector 3 este cea mai puternică din București, rămâne cea mai puternică din București.

Cu organizațiile foarte puternice nu are rost, din punctul meu de vedere, să discutăm lucruri de natură organizatorică, nu are rost să îi dau eu acestei organizații sau acestor organizații, ca președinte, mesaje mobilizatoare să le atrag, ba chiar să le zgâlțâi atenția în legătură cu importanța europarlamentarelor și sigur atâtor altor alegeri care ne așteaptă, ci cred că este normal să discutăm despre partid, despre partid, Partidul Național Liberal, partidul acesta în care firește eu ca președinte, dumneavoastră ca reprezentanți ai unor organizații puternice avem responsabilități.

Nu cred însă, cum spuneam și ieri la Teleorman, o altă organizație performantă și foarte puternică, nu cred că putem vorbi despre Partidul Național Liberal în acest moment fără să vorbim, mai întâi, despre Uniunea Social Liberală. Și PSD și Partidul Național Liberal au existat înainte de Uniunea Social Liberală și vor exista mult după Uniunea Social Liberală, după ce misiunea acesteia și existența acesteia se va încheia. Și acum în vreme ce există și lucrează Uniunea Social Liberală și PSD și Partidul Național Liberal își păstrează, ba chiar își întăresc identitatea.

Cred însă că trebuie să spun câteva lucruri, puține, dar clare despre Uniunea Social Liberală mai întâi pentru că Partidul Național Liberal se află sub contract cu milioane de români, în formula Uniunii Social Liberale, pentru că Partidul Național Liberal se află într-un moment al existenței sale, în care angajat în această construcție politică, prin această construcție politică că va face niște lucruri pentru România, pentru români și peste 5 milioane de cetățeni, o majoritate copleșitoare care și-a exprimat dorința la vot, au cauționat acest contract, acest angajament și cel mai important lucru pe care cred că trebuie să îl spunem în aceste zile și mereu cât va exista Uniunea Social Liberală este acela de a le aminti de ce s-a făcut această construcție politică.

Furați de istoria cotidiană, de împrejurările, de obstacolele, de capcanele prezentului imediat, unii dintre noi par a uita sau chiar a confunda: Uniunea Social Liberală nu s-a făcut doar pentru a înlătura de la putere Partidul Democrat Liberal.

Uniunea Social Liberală nu s-a făcut dar pentru a pune capăt, ceea ce nici nu s-a întâmplat deocamdată, regimului Băsescu. Uniunea Social Liberală nu s-a făcut doar pentru ca Victor Ponta să fie prim-ministru al României și Crin Antonescu candidat și poate președinte al României în 2014.

Uniunea Social Liberală nu s-a făcut pentru că am dorit împreună să venim la putere, nu s-a făcut pentru atâta lucru. Până la urmă, cel puțin teoretic, existau și alte variante. Partidul Național Liberal și PSD puteau candida separat, își luau voturi considerabile oricum, Partidul Național Liberal putea să fie la guvernare și fără PSD, PSD avea la rândul său posibilitatea unei, să zic așa, coabitări anticipate și, de asemenea, să fie a guvernare fără Partidul Național Liberal, toate lucrurile astea se puteau întâmpla. Un singur lucru însă nu se putea întâmpla decât dacă exista o asemenea construcție și îmi pare important ca în momente în care mulți pun la îndoială viitorul Uniunii Social Liberale să-l reamintim.

Uniunea Social Liberală s-a făcut pentru ceva mai important și mai greu decât toate aceste lucruri, importante și ele, și care ține de viitor. Uniunea Social Liberală s-a constituit și și-a luat niște angajamente în fața românilor pentru ca, în fine, în România să se construiască bine, corect și pe durată mai lungă. Ideea că împreună ducem cel puțin un mandat de patru ani în care cu aleși locali, cu majoritate parlamentară, cu Guvern, cu președinte, de la anul încolo, construim pe o direcție stabilă și deschisă pentru România, în așa fel încât, după 2016, indiferent care dintre noi va rămâne la guvernare, nefiind exclusă ipoteza de a rămâne împreună la guvernare, să continue o construcție, să nu aibă din nou a vorbi cu mai mult sau mai puțin temei despre greaua moștenire, să nu aibă din nou de luat lucrurile de la început. Foarte mulți vorbesc, pe bună dreptate, despre conjunctura din ce în ce mai complicată europeană și internațională, în care România trăiește, în care România trebuie să crească, în care România trebuie să își deschidă porțile spre viitor și o valoare din ce în ce mai importantă din punct de vedere politic, din punct de vedere diplomatic, devine stabilitatea și predictibilitatea direcției pe care conducerea unei țări se angajează. Șansa enormă pe care Uniunea Social Liberală, cu toate dificultățile ei, a oferit-o și o oferă este tocmai deschiderea și parcurgerea unei asemenea construcții.

Iată de ce, încă o dată, vă transmit, ca președinte al Partidului Național Liberal, un mesaj ferm în sensul în care cred că merită și că avem obligația, nu față de partenerii  noștri, în primul rând, ci față de cetățenii români și față de viitorul României să facem tot ce putem pentru ca această construcție politică, pentru ca această alianță să fie menținută, să lucreze cu succes, să își atingă obiectivele, să își îndeplinească promisiunile.

Tot ce ne stă în putință, tot ce este normal, tot ce este la îndemâna noastră, atâta vreme cât ea merge în direcția pe care am angajat-o cu toții în fața cetățenilor români.

Sigur că despre Partidul Național Liberal am afirmat, și o reiau această afirmație în fața dumneavoastră, într-o poziție foarte importantă, foarte interesantă pe scena politică românească acum și în viitor, am spus și repet că fără Partidul Național Liberal, în acest moment, nu există majoritate și deci guvernare legitimă și eficientă. Spun acest lucru nu pentru Victor Ponta, care îl știe și îl împărtășește, nu pentru cei din Partidul Social Democrat și nici măcar pentru cei din Partidul Național Liberal, care imaginează, în obișnuința unei aritmetici meschine și care până la urmă de  20 de ani ne ține unde suntem, că se pot face guverne aritmetice și majorități aritmetice în fel și chip. Da, se pot. dar sunt pur aritmetice, nu au legitimitate, nu au forță, nu au proiect coerent.

De aceea, Partidul Național Liberal nu numai că trebuie, și o face, să își asume guvernarea chiar în momente dificile cum sunt cele pe care le parcurgem cu toată forța, dar trebuie să dea ce are mai bun ca idei, ca oameni, ca tehnicieni apropiați partidului în această guvernare pentru că în această guvernare suntem angajați, pentru această guvernare, pentru această formulă de majoritate am primit votul oamenilor. Orice altceva ar fi un joc politicianist, ar fi o revenire în timp și ar fi o pierdere chiar a terenului care s-a câștigat de la alegerile locale și parlamentare și până astăzi.

Spuneam în același timp, și reiau cu apăsare această teză, că nu există dreaptă politică în România în afara Partidului Național Liberal. Noi suntem confruntați, ca partid, de ani buni, practic pe cea mai mare parte a epocii Băsescu, cu un atac propagandistic și un atac politicianist extrem de dur, care construiește din PDL sau partide apropiate președintelui o dreaptă de impostură, o dreaptă pârâtă și încearcă mereu și mereu, cu toate forțele, în fiecare zi, în fiecare oră, să delegitimeze Partidul Național Liberal din calitatea sa de singur partid și tradițional partid de dreapta al României.

Sigur că nu există decât două așa zise argumente pe baza cărora această propagandă și aceste grupuri politice încearcă și într-o măsură din ce în ce mai mică încă reușesc să mintă niște oameni.

Cele două pretinse argumente sunt următoarele: sunt două false definiții ale dreptei. Pentru acești oameni sau acești oameni nu ne-au spus niciodată, nemaivorbind că nu ne-au arătat, în acțiunea lor politică, ce înseamnă dreapta și valori de dreapta. Pentru acești oameni dreapta se reduce la două lucruri: 1. să fii împotriva PSD și 2. să faci parte din Partidul Popular European.  Sunt două definiții închipuite care cad foarte repede pentru oricine le examinează.

Sigur că PSD, marele partid de stânga din România, a fost în mod tradițional, și va mai fi, adversarul politic al dreptei. De aceea, până acum doi ani, el a fost adversarul nostru și noi adversarul său, dar a afirma că dimensiunea dreptei este să fie neapărat într-un război cu PSD-ul este stupid, pentru că așa cum spuneam, pe lumea asta există dreapta în afara României, deși nu există PSD. Oare cum se definește dreapta în Germania? Săraca nu se poate defini pentru că nu există PSD în Germania. Cum se definește dreapta în toată  Europa și în lume? Se definește prin alte valori. Partidul Popular European, sigur că în Partidul Popular European există mari și autentice partide de dreapta și sunt partide pe care foarte mulți dintre noi, eu în orice caz, le urmărim, le apreciem, de multe ori consonăm din punct de vedere doctrinar, ideologic sau practic, politic, dar nu toate partidele de dreapta autentice sunt în Partidul Popular European. Poate cineva contesta că Partidul Conservator din Marea Britanie e un partid de dreapta? Cred că nu. Cred că până și teoreticienii domnului Băsescu pot da cu inima strânsă un certificat de autenticitate Partidului Conservator britanic în calitate de partid de dreapta, și nu e în Partidul Popular European. Sunt partide de dreapta, autentic de dreapta în Polonia, în Cehia, care nu sunt în Partidul Popular European. Sunt partide, ca Partidul Național Liberal în România, care este un partid incontestabil și istoric de dreapta, care nu este în Partidul Popular European.

Dreapta, de fapt, înseamnă alte lucruri și de aceea teoreticienii și micii practicieni, temporarii practicieni ai pseudo-dreptei nu insistă niciodată pe asta, iar Partidul Național Liberal, deși este sau tocmai pentru că este într-o mare alianță cu un partid de stânga, știe bine care sunt aceste valori, gândește și regândește aceste valori și aplică, atât cât este posibil, mai mult din aceste valori.

Dreapta înseamnă în primul rând opțiunea pentru libertate și prioritatea libertății în fața egalității.  Noi, între libertate și egalitate, alegem libertatea, cum spuneam, din simplul motiv, că libertatea există, pe când egalitatea nu. Egalitatea este o abstracțiune, egalitatea este o categorie filosofică, dar în practica politică și în practica socială, pentru noi există, ca realități care pot fi câștigate, doar egalitatea de drepturi și egalitatea de șanse.  În rest, există libertatea acolo unde o câștigi, acolo unde o aperi, acolo unde o pui la lucru. Or, prin perspectiva aceasta, tot ce înseamnă și politică economică, tot ce înseamnă și politică de tip constituțional privitoare la statul de drept, la drepturi și libertăți, la separația puterilor, la domnia legii, este gândit de Partidul Național Liberal. Pentru noi, proprietatea, proprietatea economică, nu este un bun absolut în sine, ci este un bun și o valoare în măsura în care este expresie a libertății.

Nu cred, în sensul acesta, că Partidul Național Liberal, fie că a fost în opoziție, fie că este acum la putere, a încetat vreodată să servească valorile libertății. Bătălia noastră cu regimul Traian Băsescu, care se pretinde azi de dreapta, a început din această cauză.  Nu dintr-o divergență legată de vreo taxă, nu dintr-o divergență legată de pensii și salarii, ci dintr-un conflict fundamental legat de rolul, înțelesul și realitatea libertății, justiției, drepturilor și statului de drept în România.

Când Traian Băsescu, ca președinte, și acoliții săi politici au atacat și au prejudiciat grav statul de drept și au amenințat libertăți fundamentale în România, atunci au intrat într-un conflict ireconciliabil cu Partidul Național Liberal și în apărarea acestor libertăți, chiar dacă suntem aliați cu un partid de stânga, noi suntem cei care apărăm valori de dreapta.

În al doilea rând, dreapta a însemnat, și Partidul Național Liberal a făcut mereu eforturi, pesemne insuficiente, dar le-a făcut, un rol special al elitelor.  Partidul Național Liberal a apărat mereu o valoare fundamentală a dreptei care recunoaște rolul individului. Partidul Național Liberal este un partid de dreapta pentru că vorbește și pentru că încearcă să genereze lideri, și nu doar șefi.  Șefii pot conduce administrativ, șefii pot da ordine, liderii sunt cei care conving, liderii sunt cei care deschid direcții, liderii sunt cei care duc oamenii în direcția respectivă și în sensul acesta Partidul Național Liberal nu a fost niciodată populist, nu a fost niciodată demagogic, nu a exaltat niciodată virtuțile masei, virtuțile colectivelor, virtuțile întregului popor, pentru că nu există, ca și egalitatea, pentru că sunt abstracțiuni.  Națiunea română este o națiune alcătuită din indivizi și națiunea română nu poate fi cu adevărat liberă decât atunci când este alcătuită din oameni liberi, ale căror libertăți sunt apărate și garantate. Aceasta a fost mereu filosofia Partidul Național Liberal, filosofia dreptei autentice, și nu a populismului deșănțat, pe care l-am văzut la Băsescu, pe care l-am văzut la Boc, pe care l-am văzut la toți teoreticienii lor improvizați sau profesioniști ai propagandei.

Partidul Național Liberal a făcut concret destule lucruri în această privință. Este partidul care de ani și ani, nu în ultima perioadă, aș spune chiar din 1990, a făcut efortul mereu de a aduce în rândurile sale, și nu doar pentru a-i pune la butonieră ca pe o decorație, de a-i aduce și a-i pune în poziții importante, în poziții de lucru, în poziții de decizie, vârfuri ale societății civile, oameni aparținând elitei academice, elitei intelectuale în general, elitei economice, este un lung șir de oameni importanți în societatea românească, de reprezentanți ai unor elite, care au fost chemați, care au fost primiți, care au fost susținuți în Partidul Național Liberal.  Nu dau nume pentru că vorbim de elite și nu pot să îmi permit riscul unor omisiuni. Sunt foarte mulți și îi știți și dumneavoastră și îi știu cu adevărat și cetățenii României.  Ei bine, să le reamintim, noi nu am vorbit doar teoretic despre elite, noi am încercat mereu, nu cu suficient succes, recunosc, dar am încercat să mobilizăm elitele autentice ale României în scopul ameliorării funcționării acestei societăți.

În fine, în al treilea rând, dreapta înseamnă națiune.  Dreapta înseamnă națiune și Partidul Național Liberal, singurul care are în denumire și în istoria sa această componentă, nu s-a sfiit niciodată, și îmi pare că în ultimii ani o face mai apăsat, și bine face, să vorbească despre națiune, să vorbească împreună cu partenerii din PSD și din Partidul Conservator, în titlul, în numele proiectului nostru despre România puternică, să vorbească despre un interes național care nu e lozincă, ci care se proclamă și se apără cu curaj, cu demnitate, cu pragmatism.

Partidul Național Liberal înțelege, pentru că este un partid de dreapta, că destinul național al românilor stă și în mâinile sale.  Partidul Național Liberal, pentru că este un partid de dreapta, nu este alcătuit din Monici Macovei, care se duc să toarne pe ușile din dos ale birourilor unor funcționari de la Comisia Europeană, ci este un partid care, chiar cu riscul pierderii unor voturi, care chiar cu riscul de a fi a asaltat odată în plus de propaganda inamică, chiar cu riscul de a-și crea antipatii și ostilități la personaje sus-puse în această lume, spune mereu adevărul despre România și încearcă mereu să țină capul sus pentru această țară.

Trebuie să spun în sensul acesta că suntem departe încă de ceea ce România poate fi și trebuie să spun în sensul acesta că Uniunea Social Liberală ca o construcție politică, majoritatea aceasta, guvernul acesta, sunt șanse cu care nu ne vom mai întâlni, de a vorbi cu voce puternică în numele României.  Nu am făcut o majoritate de 70% și nu am primit încrederea a 70% dintre români ca să îl rugăm pe domnul Băsescu să ne dea o hârtiuță să intrăm la Bruxelles sau ca să permitem unor funcționari, repet, care nu au habar de aspirațiile, de suferințele și de interesele acestei națiuni, să vorbească în numele ei și împotriva ei. Cu această forță în spate, toți, parlamentari, miniștrii, prim-ministru, președintele României, după finalul anului viitor, va trebui să vorbim puternic și demn în numele României.  Aceasta este dreapta noastră și alta nu există.

Partidul Național Liberal nu este și probabil nici nu va fi într-un viitor apropiat un partid majoritar, un partid care să aibă cele mai multe voturi în România, un partid care să aibă peste jumătate din voturile românilor la alegeri parlamentare, de exemplu, dar Partidul Național Liberal trebuie să fie partidul titular al dreptei românești, Partidul Național Liberal trebuie să fie un partid de competență, de consecvență și de onoare și Partidul Național Liberal trebuie să lucreze, sub toate angajamentele pe care și le-a luat și le va lua, pentru interesul acestei națiuni.  Partidul Național Liberal nu a făcut altceva în îndelungata sa istorie. Partidul Național Liberal nu a primit în îndelungata sa istorie de la altcineva decât de la cetățenii români, decât de la poporul român și de la memoria sa istorică, certificatul de autenticitate.

Știu că e complicat în aceste vremuri și în conjunctura politică internă și internațională pe care o trăim, știu că e complicat să fim la înălțimea acestui mandat. Totdeauna a fost greu pentru noi. Totdeauna noi nu am avut cum să ne aducem toți președinții care sunt în viață să vorbească, pentru că sunt printre noi, în mințile noastre, în sufletele noastre, mulți, mulți președinți care sunt de mult în istorie și chiar în legendă.  Ne bucurăm, suntem mândri să le purtăm succesiunea, dar în același timp simțim ca nimeni altcineva povara. Asta este, asta e calea pe care am ales-o, nu sunt, cum le spun tuturor colegilor, lucruri ușoare și lucruri mici cele pe care le așteaptă oamenii de la noi, dar Partidul Național Liberal nu a fost făcut pentru lucruri mici și pentru lucruri ușoare, ci a existat în istoria acestei țări pentru lucruri grele și pentru lucruri mari și sper să ne ajute Dumnezeu să le facem!”

        9 noiembrie 2013                             

Departamentul de Analiză Politică și Comunicare

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: