Transcrierea declarațiilor președintelui PNL, Crin Antonescu, 16 ianuarie 2014

crin antonescuÎntrebări din partea reprezentaților mass-media

Jurnalist: V-aș întreba de acea ședință a USL de duminică seară, în care dumneavoastră ați cerut modificarea protocolului USL în sensul renunțării la acele trimiteri care vorbesc de consensul în ACD pentru decizii?

Crin Antonescu: Ședința USL nu a avut loc duminică seară, ci luni dimineață.

Jurnalist: Cea informală…

Crin Antonescu: Nu, în întâlnirea informală nu am discutat chiar absolut nimic despre așa ceva. În ședința formală am pus la un moment dat problema limpezirii, deci nu scoaterii vreunui partid din USL, ci limpezirii raporturilor dintre PNL și PC. Pentru că realitatea așa-numitei Alianțe de Centru Dreapta, PNL-PC, nu e realitate, este o ficțiune. Ca atare, fără a contesta sau a dori să elimin Partidul Conservator din USL, am vorbit, nu am cerut acolo, că erau destule decizii luate, era la sfârșirul ședinței, am făcut remarca în treacăt că ar fi bine să limpezim și acest lucru, atâta tot.

Jurnalist: Spuneți că este o ficțiune această alianță pe care o mai aveți cu cei de la PC. De ce nu rupeți această alianță?

Crin Antonescu: Pentru că avem alte priorități, dar o să rezolvăm și aceste lucruri.

Jurnalist: Ați primit un răspuns în privința modificării protocolului și în acest sens?

Crin Antonescu: Nu, pentru că nu era o întrebare. Repet, am comentat în treacăt că va trebui să clarificăm și acest lucru. N-am solicitat, nu am introdus pe ordinea de zi și o s-o clarificăm.

Jurnalist: O anchetă jurnalistică a arătat că Ioana Băsescu este notarul celor de la Gazprom. Cum vedeți?

Crin Antonescu: Nu știu, nu cunosc conținutul anchetei jurnalistice. O să mă documentez. Până la urmă este de invidiat să fii notarul unei companii așa de bogate.

Jurnalist: (…)

Crin Antonescu: Nu știu, chiar nu sunt documentat să răspund.

Jurnalist: CCR a respins modificările la Codul Penal. Chiar în explicația votului se spunea că aceste modificări au fost împotriva Constituției, în privința statului de drept.

Crin Antonescu: Nu s-au modificat articole care să pună în discuție statul de drept, asta este interpretarea Curții Constituționale. Nu văd nicio problemă în asta, în primul rând este o decizie a Curții și, ca atare, toată lumea o respectă. În al doilea rând, cred că a fost dată și aceasta în unanimitate, deci nu putem să facem nici alte considerații. În al treilea rând, Partidul Național Liberal oricum declarase că la o eventuală retrimitere nu va mai vota acele modificări la Codul Penal. Deci din punctul nostru de vedere lucrurile se simplifică.

Jurnalist: Acele modificări oricum nu se mai pot face, dar alte modificări la Codul Penal ați vota?

Crin Antonescu: Nu, deci lucrurile se simplifică, în afară de acel articol despre care am discutat, am discutat și în USL, acel articol pe care noi îl socotim nepotrivit, care interzice, limitează din punctul nostru de vedere libertatea presei în a comenta – că una sunt comentariile politicenilor și altele sunt comentariile presei – în afară de aceea, din punctul de vedere al PNL, nu există intenția niciunei modificări și știți acest lucru de la sfârșitul anului trecut.

Jurnalist: Este pentru a doua oară consecutiv când Curtea are unanimitate.

Crin Antonescu: În primul rând, orice decizie unanimă este de salutat, chiar dacă nu-ți convine, pentru că ea este foarte convingătoare. Alt comentariu n-aș face.

Jurnalist: Poziția CSM, ați văzut-o, cu privire la declarațiile lui Victor Ponta, că aduc atingere independenței justiției. Vi se pare o concluzie pertinentă vizavi de ceea ce a spus premierul?

Crin Antonescu: Nu sunt eu în măsură să evaluez pertinența unor declarații ale puterii judecătorești sau ale CSM-ului. Am văzut-o, am luat act, nu comentez.

Jurnalist: Cei de la Constanța cer desființarea DNA-ului prin lege.

Crin Antonescu: Cei de la Constanța, cine?

Jurnalist: PSD, Consiliul județean Constanța.

Crin Antonescu: Este o declarație a PSD Constanța, nu a USL sau nu a PNL. Eu nu sunt de acord cu ea, e dreptul lor să o facă, dar eu cred că este o declarație care nu face bine PSD-ului, cred că este o declarație dată în împrejurări mai tulburate și, categoric, Partidul Național Liberal dezavuează o asemenea formulă, presupun că și conducerea centrală a PSD-ului o va dezavua.

Jurnalist: Sunteți al doilea om în stat. Credeți că asemenea declarații ale premierului induc neîncredere în rândul populației, așa cum susțin reprezentanții CSM?

Crin Antonescu: Asta este o chestiune până la urmă între premier și CSM.  Din punctul meu de vedere, ca președinte al Senatului, ca președinte al unui partid care este în coaliție cu parteneri politici, cu PSD-ul, care susține și participă la un Guvern condus de premierul Ponta este important modul în care merge Guvernul, performanța guvernamentală, respectarea programului electoral. Chestiunea la care vă referiți privește CSM-ul, nu mă privește pe mine și nu am de ce să  o comentez.

Jurnalist: Domnule președinte, v-aș întreba despre candidații Partidului Național Liberal la europarlamentare. Ar fi domnul Klaus Iohannis un candidat potrivit pentru a deschide lista PNL la europarlamentare?

Crin Antonescu: Fără îndoială Klaus Iohannis ar fi un excelent cap de listă, nu cred însă sau nu am vreo informație până în acest moment, că domnul Klaus Iohannis, primar al Sibiului, ar intenționa o carieră parlamentară europeană.

Jurnalist: Dar pe cine ați vedea să deschidă această listă a partidului?

Crin Antonescu: O să avem o discuție la Delegația Permanentă și probabil nu numai. Nu eu decid acest lucru. Vom discuta cu toții. Ceea ce pot eu să spun  și am spus, nu o spun pentru prima dată, este că din punctul meu de vedere, toți cei cinci actuali europarlamentari merită să continue și e bine să continue.

Jurnalist: Săptămâna viitoare e activitate la Senat pentru a discuta legile retrimise de președinte?

Crin Antonescu: Ar fi subiecte pentru o sesiune extraordinară, voi consulta din nou colegii, dacă avem posibilitatea de a întruni cvorumul și dacă ne impune calendarul o sesiune extraordinară, din punctul meu de vedere se poate face.

Mulțumesc.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: