Ramona Mănescu: Sunt posibile reacții negative din partea partenerilor NATO în cazul pierderii controlului statului român asupra Portului Constanța

Ramona-Mănescu1Portul Constanța este un obiectiv strategic și de interes național pentru România, nu doar pentru un oraș, un județ sau chiar o regiune. Importanța sa strategică este una multiplă: economică, energetică, militară, de conectivitate.

Cedarea controlului Portului Constanța de la Ministerul Transporturilor la primărie reușește, în mod pervers, să transforme un port la Marea Neagră într-un port la lacul Siutghiol și să înlocuiască mineraliere și petrolierele de 300 m lungime cu bărcuțe de fițe.

Pe același principiu ar trebui trecut Oltchimul în controlul orașului Râmnicu Vâlcea, iar orașul Otopeni ar trebui să primească 30% din acțiunile aeroportului Henri Coandă.

România și-a luat angajamente în privința opțiunilor de dezvoltare și management al portului atât față de partenerii europeni, cât și față de finanțatori (Comisia Europeană) și partenerii NATO.

Participarea cu 60% a Ministerul Transporturilor în acționariat și management garantează atât menținerea acestor angajamente, cât și continuarea și valorificarea opțiunilor strategice de dezvoltare și extindere a Portului Constanța. Acest control al statului român prin Ministerul Transporturilor este singurul capabil să contracareze interesele de moment, viziunile meschine și parti-pris-urile unuia sau altuia.

În acest moment, managementul este asigurat de un Consiliu de Administrație în care PSD Constanța și-a impus 6 din cei 7 membri. Impunerea unui management de partid în cazul Portului Constanța, așa cum a rezultat și din discuțiile cu operatorii portuari și sindicatele lucrătorilor din port, anulează orice șansă de creștere a portului și a traficului prin acesta.

Este imposibil ca cineva să creadă că o primărie cu un buget de 130 milioane € și un grad de îndatorare ce depășește cu 25% nivelul maxim admis, poate manageria proiecte de miliarde de euro, atât cât valorează dezvoltarea Portului Constanța în următorii ani.

La fel, atunci când vorbim de cel mai mare port la Marea Neagră și unul dintre cele mai mari porturi europene, poartă strategică pentru petrol, gaze, cereale, minereuri, dar și mărfuri de larg consum de zeci de miliarde de euro, nimeni nu poate crede că o primărie, un primar și cu atât mai puțin un partid pot reprezenta alegerea corectă de management. Aceste variante pot fi însă preferate de unii, când avem în vedere o evaziune ce atinge nivelul miliardelor de euro.

Atrag atenția asupra unor posibile reacții negative din partea partenerilor NATO, în special SUA, în cazul pierderii controlului statului român, prin Ministerul Transporturilor, asupra Portului Constanța.

De asemenea, Portul Constanța este parte a unui sistem mult mai amplu care înseamnă interconectare cu hinterlandul, fluviul Dunărea și cele 16 porturi românești de la Dunăre, rețeaua europeană TEN-T, dar și Connecting Europe Facility. Toate acestea au implicații naționale și regionale și impun o viziune mai amplă, care depășește în mod evident granițele unui oraș sau ale unui județ, și impun mai ales o capacitate de negociere la nivel european, dar și cu Turcia, Ucraina sau Georgia.”

23 martie 2014                                                 

Ramona Mănescu

Fost ministru al Transporturilor

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii pe “Ramona Mănescu: Sunt posibile reacții negative din partea partenerilor NATO în cazul pierderii controlului statului român asupra Portului Constanța”

  1. hmm 23 martie 2014 la 11:15 PM #

    parca vad ca pnl va depasi bariera de 20% autoimpusa. insa sondorii din jurul premierului (sultanescu, palada , bogdan teodorescu) vor da , cred eu, exit-poll-uri false cu pnl la 17-18-19 la suta, prilej cu care ciuvica va rade satisfacut, iar lili ruse va comenta toata seara daca antonescu isi da demisia sau nu. chiar daca dupa cateva zile se vor numara voturile si se va vedea ca pnl a depasit pragul, nimeni nu va mai fi atent la scorul final al liberalilor, ci va fi tine minte doar exit-pollurile (ma refer la votantii interesati de politica). cred ca sondorii psd sunt foarte parsivi si manipulatori

    Apreciază

    • Radu Zlati 24 martie 2014 la 1:23 PM #

      Noi să fim sănătoși și să avem un rezultat cu 2 în față! Și după aceea vedem cine se bucură și cine se intristează…

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: