Politicienii spun lucruri trăznite: Despre recrutare, război și alte delicatese

Recent în Monitorul Oficial a apărut un Ordin emanat de instituțiile de forță ale statului român (MApN, MJ, SRI, SPP, MAE, MS, SIE și STS) care a bulversat o parte a societății românești. Acea parte a societății care a apucat să trăiască vremurile când feciorii din România se îmbătau strașnic, prin octombrie sau prin aprilie, pentru că urmau să fie recrutați și apoi încorporați pentru a servi patriei. Numai o parte a acelei părți, căci deși știrea era una de senzație, sursele media ce gravitează în jurul guvernului PUPU (PSD-UNPR-PC-UDMR) au încercat să pună informația sub obroc.

1 (1)

Mai exact, Ordinul prevedea niște modificări în Fișa Medicală ce însoțește tinerii care se prezintă pentru încorporare. Întrucât legea 446/2006 prevede că

la declararea mobilizării și a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de militar în termen devine obligatorie pentru bărbații cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, ce îndeplinesc criteriile pentru a face serviciul militar

este evident că publicarea Ordinului în MO a fost pusă, rapid, în legătură cu situația din Ucraina și cu posibilitatea intrării României în zona de război.

Din păcate au trebuit câteva zile pentru ca premierul, ocupat să își parcurgă itinerarul propagandistic prin județele patriei, să intervină public pe această temă și astfel să liniștească (pentru că pe ministrul Dușa oricum nu îl bagă nimeni în seamă) pe cei peste 2 milioane de tineri care ar fi putut face obiectul acestui Ordin. Și asta doar după un episod penibil în care aprecia, la Craiova, că România pe care o conduce ar putea intra in război, cu consecințe pozitive pentru industria autohtonă de armament. Nimic de spus mai mult.

Etichete:, , , , , ,

2 comentarii pe “Politicienii spun lucruri trăznite: Despre recrutare, război și alte delicatese”

  1. Stelian Rotaru 7 mai 2014 la 7:36 AM #

    Si totusi chiar nu este nevoie de nicio pregatire a tineretului pentru apararea Patriei ? Ne apara NATO? Vorbim de NATO ca si cum Romania nu ar fi parte a acesteia !?

    Apreciază

    • Radu Zlati 7 mai 2014 la 9:31 AM #

      personal, aș milita pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu (cu posibilitatea serviciului alternativ, pentru cei care nu doresc să poarte uniforma militară), din mai multe considerente.

      Apreciază

%d blogeri au apreciat: