Declarație de presă deputat Radu Zlati: Crin Antonescu și PNL – un nou început

Crin Antonescu (6)Crin Antonescu își avea deja rezervat locul în galeria marilor oameni politici români din perioada post-1989. De la intrarea sa în politică și mai ales în ultimii 10 ani, numele său și acțiunile sale au lăsat prea puțini oameni indiferenți. Iar acțiunile sale în plan politic au surprins foarte adesea pe aceia care nu au reușit să vadă firul roșu al acțiunilor sale, proiectul pe care îl promova, modelul politic al cărui reprezentant era.

Retragerea lui Crin Antonescu de la șefia interimară a partidului pe care l-a condus timp de cinci ani precum și anunțarea intenției de a nu mai candida la alegerile prezidențiale sunt, ambele, gesturi surprinzătoare venite de la un om politic care își avea un loc consolidat și puțin contestat pe ambele, onorante, poziții.

Prin anunțul său de retragere Crin Antonescu a creat pentru partidul său condițiile favorabile pentru a putea negocia, pe partea dreaptă a eșichierului politic (într-o atmosferă cât mai lipsită de patima amintirilor recente) posibilitatea realizării unei fuziuni cât mai rapide între PNL și PDL; și a creionării mai facile a unui proiect comun pentru prezidențiale între noul PNL realizat prin fuziunea cu PDL și partidele mai mici de dreapta – implicând și alte forțe politice alături de importante segmente ale societății civile.

De asemenea prin gestul său Crin Antonescu a deschis posibilitatea identificării rapide și a impunerii unui candidat la prezidențiale care să fie votat de un cât mai mare număr din electoratul de dreapta dar care să poată fi acceptat și de electoratul nedecis sau chiar de către simpatizanți ai stângii care nu sunt captivi ai baronilor PSD. În ambele ipostaze PNL propune pe domnul Klaus Johannis, un om politic pe care, începând din 2009, Crin Antonescu l-a introdus în politica națională l-a sprijinit constant, l-a promovat în funcții de conducere în PNL și care i-a fost partener în proiectul unificării dreptei prin fuziunea cu PDL.

Dacă pentru a face să renască speranțele unui alt fel de a face politică în România este necesar un sacrificiu, Crin Antonescu a arătat că sunt oameni politici care au tăria de a sacrifica poziții politice greu câștigate pentru un bun comun mai mare. Gestul lui Crin Antonescu este un gest care întemeiază, nu unul care distruge. Cei care l-am urmat pe Crin Antonescu și Partidul Național Liberal în rezistența pe care au opus-o împotriva diverselor tentative de pervertire nedemocratică a vieții politice, din 2000 și până azi, nu vom înceta să purtăm acele lupte care trebuie duse; și vom avea alături nu numai un PNL mai puternic, mai bine organizat și mai decis, dar și pe un Crin Antonescu ce va găsi modalitatea de a se reinventa și de a demonstra că și pentru el, ca și pentru PNL, gestul de ieri nu a fost un sfârșit, ci doar un început.

Radu Zlati,

Deputat PNL

Reclame

Etichete:, , , , , , , , ,

6 comentarii pe “Declarație de presă deputat Radu Zlati: Crin Antonescu și PNL – un nou început”

  1. hmm 1 iunie 2014 la 1:43 PM #

    pacat

    Apreciază

    • dadianateodorescu@yahoo.com 1 iunie 2014 la 6:31 PM #

      Ma voi ruga in continuare la Dumnezeu ca DL.Crin Antonescu SA CANDIDEZE la Prezidentialele dintoamna si sa CASTIGE!

      Apreciază

  2. Ionut 2 iunie 2014 la 9:14 AM #

    Cu tot respectul pentru dvs. si pentru dl. Antonescu, ma simt obligat de logica mea interioara sa fac urmatoarele afirmatii:
    – Sper ca, intr-o buna zi, dupa ce se vor linisti apele, dl. Antonescu sa gaseasca ragazul de a explica mai pe intelesul nostru, al prostimii votante, ce anume l-a determinat sa actioneze in acest fel. Deocamdata a reusit doar sa dea apa la moara tuturor: pesedistilor (Iliescu, Dragnea, Ponta si stuff-ul lor) si basistilor;
    – Nu inteleg de ce inainte de alegeri PNL a dat comunicate conform carora nu se pune problema iesirii din ALDE, pentru ca, la scurt timp dupa, sa anunte la fel de raspicat afilierea la PPE (nu ca m-ar deranja, pentru mine sunt cam toti o apa si un pamant, dar e ilogic);
    – Inteleg demisia dlui Antonescu din functia de presedinte PNL (conform promisiunii facute inainte de alegeri), dar nu inteleg de ce la cateva zile de la declaratia domniei sale conform careia demisia din functia de presedinte PNL nu implica si renuntarea la candidatura, face exact acest lucru;
    – Nu inteleg de ce dl. Antonescu se considera obligat sa faca un pas inapoi si ceilalti nu (Blaga & Co., Ungureanu, chiar Basescu, din pozitia de mentor al PMP);
    – Alianta cu PDL (si cei ce s-au … pe votul romanilor de la referendum – din pacate, Antena 3 mai are dreptate, uneori), chiar daca se va face sub sigla PNL, va duce la diluarea substantei acestuia. PNL are o alternativa onorabila : alianta cu partidele mici si preluarea curentului favorabil independentilor. Daca adunam procentele obtinute de independenti, avem 3,12%. Daca adunam procentele obtinute de partidele mici (PNTCD, PER, ANA) obtinem 2,99%. Daca punem la socoteala si procentele PP-DD, mai putem adauga 3,67%. Nu iau in calcul procentele PRM, unii il considera toxic si ar putea fi motiv de atacuri, nici celelate partide (PV, NR, PDS). Adunand toate aceste procente, avem aproape 10%. In plus, asa cum am mai spus, PNL mai are timp sa motiveze electoratul dezamagit printr-un dialog mai intens cu societatea civila.

    Nu stiu de ce, pastrand proportia, demisia d-lui Antonescu mi se pare un gest asemanator abdicarii regelui Mihai (repet, pastrand proportia), mi se pare o capitulare, o predare in fata unor politruci de 2 parale, de „stanga” sau „dreapta”.
    Desigur, e decizia domniei sale, nu e obligat sa dea nimanui explicatii, insa, sincer, e o mare problema. Cu Johannis nu se face primavara. Singur nu poate tine in frau mafiile pesediste si basiste. Iar Basescu si Ponta nu se dau in laturi de la nimic pentru a confisca puterea.

    Apreciază

    • Radu Zlati 2 iunie 2014 la 12:32 PM #

      nu pot da răspunsuri în locul lui Antonescu dar mă voi introduce pentru câteva minute în pantofii lui, și își voi oferii ceva răspunsuri, ca un flavor:
      = a acționat pentru că el (și eventual consilierii săi) au considerat că așa este mai bine pentru România și pentru PNL (el ca persoană fiind pe locul trei al priorităților, sau chiar mai jos)
      = pentru că, mulți dintre votanții PNL neavând habar cu ce se mănâncă ALDE (sau PPE) înlocuiesc cunoașterea instituțională și doctrinară cu memora afectivă; a le spune în timpul campaniei că vei trece la odiosul PPE din 2012, ar fi costat PNL încă câteva procente la electoratul urban
      = probabil pentru că între timp situația a evoluat, atât în cadrul partidului cât, mai ales, în ce privește înaintarea discuțiilor cu PDL (aici pot adăuga că nu sunt, pe baza informațiilor pe care le dețin, de acord cu decizia lui Crin; poate că informații suplimentare mă vor face să îi dau dreptate?)
      = treaba domnilor Blaga, Ungureanu, etc; nu neste necesar să se conformeze aceluiași cod al onoarei precum Antonescu
      = nu merge varianta pe care o propui; pe de altă parte, crede-mă că în practică, PDL este (nu de la sine ci datorită unor schimbări asumate) mai de dreapta decât PNL, pe politici economice și sociale: cota unica nu a fost o idee PNL și PDL (nu este cel mai bun exemplu, dar am dat doar un flavor, cum am zis mai sus)

      Apreciază

      • Ionut 2 iunie 2014 la 3:31 PM #

        Ce pot sa spun, sa dea Dumnezeu sa fie bine. Oricum, multumesc mult pentru raspuns.

        Apreciază

  3. Ivi 2 iunie 2014 la 9:39 AM #

    Am mai spus – eu cred ca nu e nevoie de „unificarea dreptei” cu vechile figuri ci pur si simplu „reconstructia dreptei”,(de fapt poate ar fi mai bine spus „reinventarea dreptei”) cu principii, valori, strategii si mai ales multi oameni noi (in „spiritul dreptei” in primul rand si nu neaparat de varsta) in jurul PNL-ului ca „brand istoric autentic si viu” !

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: