Comunicat de presă: PNL – singurul susținător constant și sincer al reducerii CAS

PNLRecentul scandal dintre președinte și premier pe tema reducerii CAS, dominat de abordări politicianiste, demonstrează încă o dată că PNL rămâne singura forță care susține constant și sincer ideea reducerii Contribuțiilor la asigurările sociale la angajator, ca o măsură liberală de încurajare a mediului economic și pentru crearea de noi locuri de muncă.

Filmul blatului președinte – premier, oficializat prin pactul de coabitare, a continuat în aceste zile cu episodul referitor la scăderea CAS la angajator. Prin invitarea la Cotroceni a Guvernului pentru consultări, Traian Băsescu devine agentul electoral al Cabinetului Ponta. Consultările sunt benefice dacă sunt făcute cu bună credință, dar între Traian Băsescu și Victor Ponta nu există un astfel de dialog constructiv, ci doar o mascaradă, menită să deturneze de fapt atenția de la problemele reale ale societății.

În realitate, Traian Băsescu și Victor Ponta sunt interesați doar de acumularea de puncte electorale folosind măsuri economice care în principiu sunt extrem de necesare, dar pe care le aplică defectuos, cu efecte grave asupra economiei românești.

Reducerea CAS este o măsură cerută în mod insistent de mediul de afaceri,  care a fost inițiată și susținută permanent de PNL. Este, în același timp, o măsură care va produce beneficii doar dacă se bazează pe predictibilitate, sustenabilitate și garantare necondiționată a măsurii economice din partea factorului politic.

Guvernul PSD se remarcă printr-o politică netransparentă și ne temem că dincolo de secretomania din spatele deciziilor majore ale Executivului, Victor Ponta se pregătește să renunțe, de fapt, din 2015, la cota unică de impozitare.

Reducerea CAS nu trebuie să afecteze și mai mult lipsa de predictibilitate fiscală cu care Guvernul Ponta a obișnuit mediul de afaceri în ultimii 2 ani. Pentru aceasta, însă, Guvernul Ponta trebuia să explice care vor fi sursele de acoperire a impactului bugetar pentru 2015, astfel încât consolidarea fiscală și echilibrele macroeconomice să nu fie afectate.

PNL a generat de mai bine de un an discuții publice pe necesitatea introducerii acestei măsuri și a atras atenția în repetate rânduri asupra minciunii și imposturii guvernării lui Victor Ponta și a PSD.  Reducerea CAS la sfârșitul anului și lipsa de explicații din partea Executivului privind acoperirea impactului bugetar ridică semne de întrebare cu privire la eventuale introduceri de noi taxe și impozite pentru anul 2015.

În prezent, Guvernul Ponta se găsește în paradoxul reformelor de genul „să se reducă, dar să nu se schimbe nimic”: anunță reducerea CAS, dar nu și ajustarea implicită a cadrului fiscal-bugetar.

La începutul lunii martie, odată cu învestirea Guvernului PSD, Victor Ponta și miniștrii săi nu știau ce anume permite cadrul fiscal-bugetar în materie de relaxare fiscală. În iunie, Victor Ponta deja anunța reducerea CAS, fără să ne spună în ce măsură cadrul fiscal-bugetar existent asigură sustenabilitate și pentru 2015.

Dacă Guvernul are totuși de gând să respecte ținta de deficit bugetar asumată pentru 2015, de 1,4% din PIB, atunci va recurge la ajustarea cadrului fiscal-bugetar, care poate însemna inclusiv majorarea cotei unice de impozitare, scenariu care de altfel a fost vehiculat în diverse rânduri de social-democrați.

Totodată, ne putem aștepta inclusiv la reducerea dramatică a alocărilor pentru investiții, scenariu care s-ar putea dovedi dezastruos pentru dezvoltarea economică a țării.

10 iulie 2014                    

Departamentul de Analiză Politică și Comunicare

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: