Guvernul larg majoritar cu miniștri de strânsură

Radu ZlatiAzi, Guvernul Ponta 3 se îmbogățește cu alte două cazuri de miniștri de tip nou. Adică miniștri care ar avea ce să caute în nici un guvern decent alcătuit.

Claudiu Manda, intrat pe poarta mare a politicii datorită unor relații de rudenie cu unul din mai-marii PSD și de ”prietenie” cu alți câțiva, parlamentar cu o activitate aproape de zero absolut și un intelectual care și-a falsificat nițel CV-ul ca să dea bine la șefii săi și la poporul pesedist, devine Ministrul Bugetului. Evident că în activitatea sa profesională anterioară, nu a avut nici tangență alcătuirea bugetului național – în afară de faptul că știe, foarte probabil, să facă bilanțuri contabile. Dar configurarea unui buget, fie și al României, fie și al unei țări aflate sub regim quasi-colonial, necesită și alte priceperi decât aceea de a face socoteli pe mai multe coloane de cifre. Ceea ce îl califică pentru funcția de ministru nu poate fi, deci, decât acea alterare a CV-ului, de bon ton în guvernul condus de către primul plagiator al țării.

Probabil că domnului Manda, exemplu ce va deveni ilustru de competență ministerială, i s-ar fi potrivit mai bine portofoliul de la Ministerul Culturii. Cel puțin a manageriat, în scurta sa carieră politico-administrativă, o Casă de Cultură (a Tineretului). În schimb pe locul lăsat liber prin demisie de către Kelemen Hunor (un sensibil poet de expresie maghiară) UDMR a propus iar Ponta a executat numirea Rozaliei Biro. Doamnă perfect respectabilă altfel, care ar fi putut fi la fel de bine propusă pe orice minister ce ar fi revenit UDMR (căci poziția sa politică în acest partid-ONG o recomandă iar nu competența profesională) mai puțin la Cultură. Căci domnia sa nu are nimic comun nici cu cultura română, nici cu cultura în general (tot așa cum nu are nici o persoană bipedă în familie). UDMR ne obișnuise să promoveze pe funcții de ministru sau secretar de stat persoane competente profesional – numirea lui Biro ne face să realizăm că nici UDMR nu mai este ceea ce a fost.

Ridicolul situației este imens, dar nimic nu poate sta împotriva unei majorități parlamentare de peste 55% care, prin cooptarea grupării trădiceniste devenite azi partid, nu are a se teme de vreo reacție din partea Opoziției. Pentru că de o reacție din partea societății civile nu îi pasă de multă vreme.

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: