PNL solicită autorităților române o declarație fermă de alăturare la eforturile internaționale de evitare a unei noi crize în Ucraina

PNLEuroparlamentarul PNL Cristian Bușoi, membru al Delegației la Comisia Parlamentară de Cooperare Uniunea Europeană – Ucraina, solicită Ministerului Afacerilor Externe să comunice de urgență o poziție oficială a statului român prin care să se situeze alături de organismele internaționale – Uniunea Europeană, NATO, OSCE și Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) – în efortul de a evita o nouă criză în Ucraina.

În cursul acestei seri urmează să ajungă la granița ruso-ucraineană un convoi format din 262 de camioane care transportă 1.800 de tone de ajutoare constând în alimente, medicamente și generatoare, potrivit oficialilor diplomației ruse. Convoiul a fost format și a plecat marți dimineață de la baza militară Alabino, la sud-vest de Moscova și urmează să ajungă miercuri seară la postul Şebekino-Pletnevka, situat între regiunile Belgorod, în sudul Rusiei, şi Harkov, în nord-estul Ucrainei – regiune aflată sub controlul forţelor guvernamentale ucrainene.

În timp ce autoritățile ruse declară că acțiunea este una pur umanitară, determinată doar de empatia față de suferințele civililor afectați de conflictul armat, autoritățile de la Kiev suspectează faptul că acest convoi este un pretext de susținere a separatiștilor pro-ruși din zona de conflict. Peisajul media din Rusia este invadat de mesaje de susținere pentru acțiunea declanșată de Moscova, în timp ce autoritățile din Ucraina au solicitat implicarea Comitetului Internațional al Crucii Roșii pentru identificarea unei soluții.

Kievul a solicitat ca toate ajutoarele din camioanele rusești să fie transferate la graniță în camioane ale Crucii Roșii, cu care să fie transportate pe teritoriul Ucrainei, în timp ce Moscova susține că, îndeplinind anumite condiții – cum ar fi: camioanele să aibă plăcuțe de înmatriculare din Ucraina când circulă pe teritoriul acesteia și să fie însoțite de reprezentanți ai  CICR – nu vor mai exista niciun fel de probleme.

În acest conflict, care se desfășoară atât la nivel armat, cât și la nivel mediatic, autoritățile române trebuie să se alăture ferm, în mod public, eforturilor organismelor internaționale de identificare a unor soluții care să reducă posibilele repercusiuni nefavorabile asupra cetățenilor ucraineni și să conducă la diminuarea și, în final, încetarea conflictului armat.

13 august 2014                                  

Departamentul de Analiză Politică și Comunicare

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: