M. Pană (Curs de Guvernare): Cât de reîntregite sunt ”salariile reîntregite” și cât la sută s-a tăiat când s-a tăiat 25%.

victor ponta - rovana plumbLa mijlocul acestui an (iunie 2015), salariile din învățământ și sănătate erau aproximativ aceleași în expresie nominală ca și în octombrie 2008. Astfel, dascălii au primit în iunie 2015 cu 5% mai mulți bani decât înaintea crizei, iar cadrele sanitare au benficiat de șapte lei în plus la salariul mediu brut. Între timp, inflația a fost de 25,8%, ceea ce înseamnă o scădere de circa 17% a puterii de cumpărare pentru profesori și de 21% pentru medici.

În același interval de timp, salariul mediu pe economie a înregistrat o creștere cu peste 10% a puterii de cumpărare. Ceea ce ar justifica, pentru punerea de acord cu media pe economie și revenirea la situația antecriză (nu neapărat dezirabilă), necesitatea unor majorări de salarii diferențiate, cam de 40% pentru medici, spre 30% pentru profesori și de 5% pentru funcționari, ca să furnizăm o referință și fără a face farmacie.

tabel 1

Datele provin de la INS, din cercetările aprofundate efectuate pentru luna octombrie (care au fost publicate numai pentru intervalul 2007 – 2012, dar fără valori ale acestui indicator pentru anul 2010), considerată ca lună reprezentativă pentru un an calendaristic, și din cel mai recent comunicat referitor la câștigul salarial mediu brut, valabil pentru luna iunie 2015.

Cui și cât de reîntregite sunt, de fapt, ”salariile reîntregite”

Dacă se calculează nivelul relativ la media națională, se poate observa o schimbare majoră a poziționării învățământului și sănătății, trecute de deasupra mediei pe economie, unde s-au situat în intervalul 2007 – 2009, semnificativ sub media pe economie, poziționare păstrată inclusiv în iunie 2015. Mai mult, câștigurile salariale din sănătate au ajuns să fie sub cele din învățământ, fenomen nemaiîntâlnit din 2007.

tabel 2

În schimb, funcționarii din administrația publică au reușit să-și păstreze nivelul de salarizare peste media națională, în pofida crizei economice, deși în octombrie 2008, cele trei categorii de bugetari au pornit de la niveluri foarte apropiate. Ei au ajuns în prezent la un nivel relativ clar mai mare decât cele existente în anii 2007 – 2008 (139%).

Cui și cât s-a tăiat, de fapt, când s-a tăiat 25%

În aparență, aceste evoluții sunt improbabile, dacă tăierea salarială de 25% a fost aplicată uniform la mijlocul lui 2010 și apoi s-au refăcut salariile de dinaintea acestei tăieri. Există, însă, o explicație, care iese la iveală atunci când se analizează datele prezentate în tradiționala dar abandonata lucrare a INS privind salariul din luna octombrie a fiecărui an ( motiv pentru care ar trebui și reluată).

Să vedem cum arată, de fapt, salariile de bază ale bugetarilor, potrivit analizei aprofundate a INS, precum și salariile brute efectiv realizate, după adăugarea sporurilor și primelor. Acestea diferă mult de oficialul câștig salarial mediu brut, care include toate veniturile de natură salarială asimilate cu banii primiți de fapt pe baza contractului de muncă.

tabel 3

tabel4

Important: Poate că INS va completa, totuși, pe linia punctată, pentru a putea decide asupra situației reale din sectorul bugetar și a majorărilor salariale aferente în cunoștință de cauză. Adică mai bazat pe cifre și nu pe impresii. De pildă, reducerea uniformă cu 25% a salariilor din sectorul bugetar se arată a fi fost mai degrabă de 12% în administrația publică, 22% în învățământ și 24% în sănătate. Respectiv , tăiere dublă în sănătate față de administrația publică.

Dacă facem raportul între salariul de încadrare și cel efectiv realizat (pe bază de includere sau nu a sporurilor și primelor în salariul de bază), avem și explicația și imaginea corectă a veniturilor, nu în baza salariului teoretic și nu în baza la fel de teoreticului câștig salarial mediu brut din fiecare sector.

În treacăt fie spus, acesta din urmă aproape coincidea în octombrie 2012 doar la funcționari cu salariul efectiv realizat și diferea cu vreo cinci procente de acesta în sănătate și învățământ.

tabel 5

Se poate observa cum administrația publică și învățământul au pornit de la un raport similar și apropiat de 80% între salariul brut efectiv realizat și au urcat diferit, până spre aproape de 100% și, respectiv 95%. Sănătatea a pornit de la doar ceva mai mult de 60% (vezi, de pildă, sporurile importante de venituri date de gărzi) și s-a dus numai până spre 85%, după care a revenit spre 80%.

Cum s-ar spune, alt specific de activitate, ”altă mâncare de pește”. Între timp s-or mai fi întâmplat multe cu aceste raporturi și cu evoluția salariilor brute efectiv realizate, pe fondul refacerii tăierilor salariale ( devine clar că nu trebuiau refăcute uniform ci potrivit cu efectul negativ real înregistrat) dar nu avem de unde să știm, dacă statistica nu mai prezintă datele în amănunt.

Important ar fi să nu luăm decizii după ureche și să avem posibilitatea de a urmări în timp nu doar valorile absolute ale veniturilor ci și cele relative. Asta deoarece, în lumina solicitărilor sindicale venite în avalanșă după anunțata majorare cu 25% a veniturilor din sănătate, aceste raporturi dintre salarii se arată a fi cel puțin la fel de importante.

De ce ? Păi scorul de baschet pe economie (ca să venim cu genul proxim premierului în funcție), viciat de diverse manevre de includere sau nu a diverselor sporuri și prestații suplimentare, de 119 – 120 dintre funcționari și medici din octombrie 2008, nu seamănă deloc cu cel de 139 – 87 din iunie 2015Și nu va semăna nici după majorarea de 25% a salariilor din sectorul sanitar din ultimul sfert al anului. Nici cel de la profesori.

sursa: Curs de Guvernare

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , , ,

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Grile salarare propuse în Legea Salarizării Unitare (draft octombrie 2015) | Radu Zlati - deputat de Gherla - 15 Octombrie 2015

    […] M. PANĂ (CURS DE GUVERNARE): CÂT DE REÎNTREGITE SUNT ”SALARIILE REÎNTREGITE” ȘI CÂT LA SUT… […]

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: