PNL: Rezoluție privind ”Agenda femeii din România”

PNLPreambul:

În România, femeile primesc drept de vot prin Constituția promulgată în 28 februarie 1938. După numai 2 zile, la 30 martie, partidele politice sunt dizolvate printr-un decret-lege care instaurează, astfel, dictatura Carlistă. După scurta perioadă de conducerea Regelui Mihai I, este instaurată dictatura comunistă. Prin constituția comunistă din 1946, femeile primesc drepturi electorale depline, dar fără niciun folos, căci alegerile în dictatură sunt un simulacru.

Românii trebuie să realizeze faptul că în țara noastră, femeile au votat pentru prima oară cu adevărat la alegerile din mai 1990. De asemenea, trebuie să conștientizăm faptul că acordarea deplină a dreptului de vot într-o democrație este doar o condiție minimală, nu și suficientă pentru echilibrul de gen în societate.

Astăzi, România, în ansamblul ei, este afectată de un dezechilibru de gen în toate aspectele vieții sociale, pornind de la distribuirea rolurilor în familie, trecând prin discriminările din viața profesională și terminând cu reprezentarea în sistemul politic și administrativ, atât la nivel local, cât și central. Acest lucru înseamnă că jumătate din populația țării este privată de pârghiile necesare prin care să se exprime, atât ca individ, cât și ca grup social.

În acest context, Partidul Național Liberal, în parteneriat cu Asociația ”Societatea Liberală”, a demarat proiectul ”Agenda Femeii din România” ca instrument de consultare publică asupra nevoilor și intereselor electoratului feminin. Până în momentul de față au avut loc 19 consultări publice, în București și în localități urbane și rurale din 16 județe.

Premise:

  • Fiind conștienți de faptul că femeile reprezintă 51,4% din populație, conform ultimului recensământ,
  • Ca urmare a datelor preliminare obținute în urma implementării instrumentului de consultare publică ”Agenda Femeii din România”,
  • Luând în considerare faptul că femeile au nevoi, aspirații și responsabilităti specifice, cu impact major atât în viața de familie, cât și în cea publică,
  • Ca urmarea a necesității evidente ca Partidul Național Liberal să prezinte public soluțiile pe care le propune electoratului feminin,
  • Având în vedere lista preliminară cu problemele prioritare vizate de femei, care a reieșit în urma consultărilor publice, redate mai jos în ordinea importanței pe care au acordat-o cei chestionați:
  1. Lipsa locurilor de muncă și veniturile foarte mici per familie,
  2. Locuri insuficiente în creșe, grădinițe, centre de zi pentru copii cu dizabilități, cămine de bătrâni,
  3. Scaderea natalității și îmbătrânirea populației,
  4. Lipsa medicilor,
  5. Probleme legate de grija pentru copii: lipsa supravegherii pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, abandonul scolar, lipsa medicului psiholog in scoli, lipsa locurilor de joacă și educație extra curriculară,
  6. Violenta in familie,
  7. Lipsa unor programe de susținere pentru mamele singure,
  8. Accesul limitat la informații publice despre modalitățile de sprijin pentru femei, care ar trebui puse la dispoziția comunităților prin intermediul primăriilor,
  9. Discriminarea și atitudinile misogine,
  10. Stimularea femeilor active pe piata muncii și organizarea de cursuri de perfectionare sau recalificare pentru femei,
  11. Slaba reprezentare a femeilor în structurile decisive în politică și administrație,
  12. Lipsa evenimentelor de dezvoltare personală a femeilor,

Concluzii:

  • Partidul Național Liberal observă faptul că femeia consideră ca fiind ale sale, problemele cu care se confruntă întreaga societate. Femeia din România pune pe primele locuri în lista de priorități nevoile familiei sale, în special ale copiilor, dar și ale vârstnicilor din familie. Femeia din România nu se gândește în primul rând la sine nici măcar când i se cere expres acest lucru. Foarte puține dintre problemele numite se referă, într-adevăr la probleme specifice femeilor (ex. stimularea femeilor active pe piața muncii), dar și acestea au în vedere calitatea de profesionist, celelalte fiind ridicate în calitate de mamă, soție, fiică sau nepoată, niciuna referindu-se la nevoile sale ca individ (ex. cursuri de dezvoltare personală pentru femei).
  • Partidul Național Liberal își asumă public misiunea de a încuraja societatea românească – prin toate instrumentele administrative și politice pe care le are la dispoziție un partid – să clădească un mediu favorabil pentru susținerea și promovarea femeilor, nu numai din punct de vedere al parității, ci și din punct de vedere al mentalității de a considera că femeia și bărbatul sunt egali în societate.
  • Partidul Național Liberal consideră că Agenda specifică a femeii din România nu are culoare politică și ea poate fi evidențiată și pusă cel mai bine în aplicare chiar de către femei, astfel încât își reafirmă suportul pentru ca cele două proiecte legislative privind cotele de gen de minim 30% pe listele pentru alegerile locale, respectiv parlamentare din acest an să devină Lege cât mai degrabă cu putință.
  • Partidul Național Liberal încurajează și susține ca pe listele sale pentru alegerile locale din iunie 2016, cota de minim 30% femei să fie respectată, cel puțin în privința listelor pentru toate Consiliile Județene și toate municipiile reședință de județ din țară.
  • Partidul Național Liberal va continua implementarea proiectului ”Agenda Femeii din România” pentru a afla și a înțelege cât mai bine nevoile și aspirațiile acelei jumătăți din populația țării reprezentată de femei.
  • Partidul Național Liberal mulțumește tuturor femeilor din România pentru efortul lor de a răzbate, a inainta și a se impune într-o societatea care este doar la începutul procesului de conștientizare și recunoaștere a valorii lor sociale.
Anunțuri

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: