Există doi nominalizați – care deseară vor deveni, împreună cu toată echipa, miniștri – care Nu au pur și simplu ce căuta în acest tablou. E vorba de dna. Sevil Shaidehh (la Dezvoltare) și de dl. Viorel Ștefan (la Finanțe).
Plecând de la prezența lor în acest cabinet, vom încerca să schițăm ceea ce credem noi că ne așteaptă în lunile următoare, în anul care tocmai a început.
Cei doi sunt cei mai ”expuși” din două motive :
Primul : sunt singurii care chiar știu cu ce se mănâncă ministerele pe care le vor conduce – sunt, adică, cei care chiar chiar înțeleg și chiar au expertiză pentru ce caută într-un guvern.
Al doilea : echipa aliniată de dl. Dragnea Nu e o echipă a dezvoltării și a necesităților momentului pentru România : cei doi vor fi prinși în menghina dintre considerentele EXCLUSIV politice după care a fost alcătuit cabinetul și propria lor expertiză : Sevil Shaidehh și Viorel Ștefan sunt singurii care se pot decredibiliza (pentru că au ce), pe de o parte, și care ar fi meritat să facă parte dintr-un guvern PSD ”pe bune” – pe de altă parte.
Ca să înțelegem de ce, să observăm puțin desenul și mandatul (formulat doar din frânturi de declarații ale șefului de partid) al actualului cabinet :
Liviu Dragnea a croit guvernul României exclusiv pentru agenda personală :
-, frica – frica efectivă – de-a nu se crea un pol de putere în partid prin accesul premierului și miniștrilor la tabloul de comandă care distribuie resursele. Nimeni nu cunoaște mai bine decât fostul vicepremier Dragnea cum poate fi doborât un lider de partid de către cineva care-și adjudecă ”teritoriul” și baronatele prin distribuirea inteligentă a acestor resurse.
-, planul lui Liviu Dragnea de-a ataca funcția prezidențială la alegerile următoare – prin rămânerea în poziția de lider suprem al partidului și posibilitatea de-a accesa, fără nici cea mai mică opoziție de expertiză, măsurile populiste care să-i aducă voturi : adică biciul și zăhărelul.
Or toate astea presupun existența unui – hai să-l numim așa – ”guvern din umbră”. Care chiar există. :
În acest moment, administrarea României urmează să se facă după un foarte ingenios triunghi : executanții desăvârșiți (cabinetul cu Grindeanu în frunte), echipa ”consultanților” (guvernul din umbră – dar fără decizie) și Decidentul – adică dl. Liviu Dragnea.
E o discuție ce soartă va avea echipa executanților desăvârșiți și când va lovi această soartă : peste câteva săptămâni, sau peste 8-9 luni – iar aici trebuie să pomenim și oferta ALDE – ai cărei miniștri respectă regula triunghiului.
Există, însă, lucruri aparent de neînțeles chiar și pentru această conjunctură : să le luăm la rând :
-,la Apărare: n-ar fi existat niciun pericol pentru Liviu Dragnea dacă acolo ar fi numit (pentru că nu de propuneri, ci de numiri vorbim, nu-i așa?) un ministru cu personalitate și experiență, adică un interlocutor impecabil și rutinat pentru NATO și ceilalți aliați.
-,la Interne – e explicabil : puțini își amintesc cum a refuzat însuși dl. Dragnea poziția de ministru de interne în primul guvern PDL-PSD : războaiele pentru ”doi și-un sfert” și reacțiunea șerpăraiei de acolo, pe care guvernul Cioloș s-a străduit să o spargă pentru a nu fi folosită, ca până acum, de un viitor guvern politic. Or, spulberarea ministrului de interne de către această șerpăraie se face cu prejudicii minime dacă în loc de o personalitate politică avem pe portofoliu o doamnă inocentă, inocentă, inocentă – adusă de dl. Dragnea, la propriu, de acasă. De acasă de la el.
-,Foarte interesantă – reactivarea dlui. Meleșcanu. E greu de evaluat dacă dl. Meleșcanu mai înțelege ceva din subtilitățile politicii externe de azi, ianuarie 2017, care vor face, în următorii ani diferența dintre drumul cel bun sau cel dezavantajos pe termen lung pe care-l are de ales România pe scena internațională.
Cert este că dl. Meleșcanu a apărut mereu pe scena internă la răscruci decisive : poziția României față de Rusia în anii 90, subminarea creării unei construcții politice în anul 2000 între ApR-ul său și PNL-ul lui Valeriu Stoica (care și venise cu acea propunere), șefia SIE în 2012 și darea lui afară de acolo – ambalată în candidatura la preziențiale. Dar numirea lui acolo, într-un moment internațional foarte tensionat și în condițiile în care PSD putea accesa varianta Bogdan Aurescu arată că ne-am putea situa și de această dată la o răscruce.
-,Aproape halucinante două numiri : cea de la Energie (poziție strategică în contextul politicii energetice europene) a unui domn care recunoaște negru pe alb, sub semnătură proprie, că nu se pricepe, și a unui începător din toate punctele de vedere la Comunicații (poziție care ține de securitatea națională – unde suntem ”hub cibernetic” pentru Ucraina – potrivit sarcinilor asumate internațional).
De bază, acolo, sunt miniștrii din umbră.
-, Educație ? Rămâne să vedem misiunea (că de mandat nu știu în ce măsură putem vorbi) a fostului rector al ASE, lipsit de experiența ansamblului : nimeni n-a reușit să pună încă ordine (cu excepția unui început de reformă inițiat de Mircea Dumitru) în oceanul de doctorate false ale oamenilor politici și în sistemul de creare a forșei de muncă calificate – de care România are nevoie în acest moment mai mult decât de bani.
-,Justiție – ei, aici, Da : Eminența cenușie a tuturor încercărilor de-a urca politicienii deasupra legii și maestrul procedurilor întunecate de-a răstălmăci orice normă, adaugă cu prezența sa o boare de mister peste realitatea acestor zile :
în paralel cu formarea guvernului, dl. Sebastian Ghiță trimite seară de seară la televizor câte o casetă cu dezvăluri din sistemul pe care l-a pus la punct Traian Băsescu (care-i e, acum, aliat) : miza oficială e curățarea Justiției de acoperiți – miza adevărată, sub pretextul primeia, dezlegare la corupție pentru cei doi ”penali” – Dnii. Dragnea , Tăriceanu, ceilalți pe care-i știm și cei pe care încă nu-i știm.
Prezența expertizei dlui.Cazanciuc la ședința de numiri de marți de la PSD adâncește misterul : în definitiv, ca lucrurile să meargă bine, e nevoie și de un profesionist.
-, Să mai vorbim de Dna. Birchal – ”vizionarul” printre afacerile europene între care trebuie să navigăm pentru a scăpa întregi după următorii 2 ani care ne-ar putea sili să facem alegeri incredibil de grele? Sau de dl. Daea, de la Agricultură, care se întoarce ca o nălucă din guvernul Năstase – epoca Culiță Tărâță sau Triță Făniță (”good old times”!) în PAC (noua politică agricolă europeană) ?
*
La ora când scriu acest text, miniștrii dlui. Dragnea trec în viteză prin Parlamentul dlui. Dragnea, iar eu am pe masă programul de guvernare în baza căruia politica României se face așa cum a făcut-o în Teleorman Dl. Dragnea – al doilea cel mai sărac (și nu atât sărac, cât ÎNAPOIAT) județ din România :
măsurile păstrează trendul mizei pe consum (care conservă ”marja de nesustenabilitate” a creșterii economice), importurile ne fac cotizanți la locurile de muncă din Polonia, Ungaria și Cehia (ar fi fost ultimul moment de-a scăpa de consumul din import pe datorie), protecția socială nu e una cu valoare de multiplicare ci rămâne un pumn de grăunțe aruncate la votanți, scăderi de taxe într-o țară fără buget și creșteri de salarii de 3 ori mai mari decât creșterea generală de productivitate.
Investiții? Dacă la măriri de salarii și scăderi de taxe există un calendar precis, la investiții nu există niciun timing. Vom vedea bugetul : cel făcut de Viorel Ștefan (dacă-l va face chiar el) și cel împins spre dezvoltarea din teritoriu de Sevil Shaidehh (dacă dna. însăși nu-i împinsă la minister cu lista favorizaților în buzunar).
România se întoarce la politica anilor 90 – iar PSD (de fapt, stânga – că dl.Tăriceanu tot de acolo e) chiar putea să alinieze un guvern adevărat. Agenda personală a dlui.Dragnea nu ne-a permis-o – astfel că vom continua creșterea pe baza subdezvoltării – a cărei ecuație am descris-o AICI.
Un mic remember : ”Guvernul mâinilor drepte: Emil Boc a prezentat miniştrii lui M.R. Ungureanu” – (UnLINK AICI) – (da, și cu ei cursdeguvernare.ro s-a poziționat la fel). Ziarul nostru scria atunci despre asta în aceeași idee :
Istoria pare să se repete dar, de fapt, Nu se repetă: guvernul Ungureanu nu era susținut nici măcar de PDL (care l-a și dărâmat, în complicitate cu PSD) – nicicum să aibă susținere totală de aproape 70%, nu avea în față 4 ani de zburdat prin economia României, iar Răzvan Ungureanu avea altă stofă decât dl. Sorin Grindeanu – n-a pupat, adică, în genunchi, inelul, așa cum o face de câteva zile premierul dlui. Dragnea, care recunoaște public că abia de-acum urmează să citească programul de guvernare.
E un ”guvern al mâinilor stângi” mai periculos și mai păgubitor, căci algoritmul în care va funcționa va fi dublat de conjunctura internațională care se complică de la o lună la alta, și de dependența devastatoare a economiei românești de situația externă.
Pentru ce ? – rămâne să ne întrebăm noi, toți cei care vom ”beneficia” anul acesta de cele mai facile promisiuni electorale, rămânând să le plătim mai târziu în aceeași veșnică rostogolire a subdezvoltării, astfel că la capătul fiecărui ciclu ne trezim tot fără autostrăzi, tot fără forță de muncă calificată, tot fără domenii cu valoare adăugată mare, tot la mâna unei administrații care trăiește – direct sau indirect – din mită.
Iar dacă cineva se grăbește să răspundă că miza acestor lucruri e rămânerea lui Liviu Dragnea în fruntea partidului și intrarea în cursa pentru Cotroceni – sau, mai intelectual, resetarea stângii, haha (dl.Dâncu, de exemplu, speră asta) – putem răspunde că nici măcar asta nu e sigur :
toate astea s-ar putea dovedi zadarnice dacă dl. Dragnea e condamnat – cu oricât de puțin – în dosarul care se află pe rol, și care activează și ce a căpătat cu suspendare la condamnarea precedentă. Și i se va împlini tocmai teama sa de azi – ca serviciile să preia partidul. Firește, tot prin interpuși.
*
PS: Încerc să-mi închipui un guvern condus de Dacian Cioloș – în care premierul să stea mai mult pe la Bruxelles în timp ce acasă miniștrii săi știu fiecare ce are de făcut – cu o majoritate de 70% în parlament după ce va fi avut posibilitatea să-și facă singur echipa. Și suprapun acest guvern peste oferta dlui. Dragnea.
sursa: Curs de Guvernare
Comentarii recente