15 Ianuarie 2017: Eminescu și Partidul Național Liberal – La mulți ani!

SONY DSC

SONY DSC

Vine un om (subsemnatul) și cere reducerea bugetului SRI. Dar măcar el invocă o rațiune a acestei reduceri. Motivul că, an de an, bugetul acestei instituții supradimensionate (cel mai mare număr de agenți la mia de locuitori din cadrul statelor NATO) s-a tot umflat, iar pentru 2017 instituția solicită, nici mai mult nici mai puțin, dublarea sumelor alocate de la buget.

 
Se năpustesc toți iubitorii de servicii secrete (unii ei înșiși parte a acestora) să îl marteleze. Gen ”Au apărut chiar și cozi de topor (cazul fostului parlamentar PNL, Radu Zlati) care cer imperios reducerea la minim a bugetului SRI într-o perioadă în care buna funcționare a acestei instituții este absolut necesară, ținând cont de realitățile vremii.”
 
Băi băieți acoperiți din presă, eu sunt (mărturisesc cu umilință) coada de topor a poporului român, eventual. Care se supără rar, dar atunci o face lată! Așa încât la loc comanda, și mai luați notițe despre cum și ce.
 
Eventual de la Mihai Eminescu, că tot e ziua Domniei Sale: ”niciun neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos. Ne temem că aproape e ziua în care simţul conservării fizice, revoltat de maltratările administrative şi fiscale şi de exploatarea excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru într-o unealtă lesne de mânuit în contra chiar a existenţei statului.” Dacă nu înțelegeți citatul, duceți-vă la Edy, că vă explică el. Degeaba aveți șef unul cu mintea la purtător, dacă voi tot cu petlițele gândiți…
 
PS: Azi nu este doar ziua când sărbătoril pe Domnul Poeziei românești, ci și ziua când a reapărut, din cenușă precum pasărea Phoenix, Partidul Național Liberal. La mulți ani, PNL!
PPS: faptul că dintre colegii parlamentari PNL nu s-a găsit niciunul să ridice mănușa aruncată de mine arată încă o dată că ei sunt niște înțelepți iar eu nebunul târgului. Așa că nu mă mir că viața, într-un final, ne-a așezat pe fiecare la locul potrivit.

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: