Declaraţii Ludovic Orban la finalul şedinţei Biroul Executiv al PNL (12.09.2017)

PNL a analizat în şedinţa de Birou Executiv rectificarea bugetară şi avem de comunicat următorul punct de vedere: toate minciunile liderilor PSD s-au văzut la această rectificare. Rectificarea pe bugetul de stat este negativă la venituri cu 1,3 miliarde de lei. Este paradoxal că într-o perioadă în care creşterea economică este mai mare decât creşterea economică prognozată, la elaborarea bugetului veniturile statului au scăzut, iar rectificarea este aşa cum am anunţat noi public – rectificare negativă. chiar dacă pe bugetul consolidat rectificarea se bazează pe venituri nefiscale.

Adică ce a făcut Guvernul ca să îşi crească veniturile ? A jupuit toate companiile de stat profitabile, riscând să le pună pe butuci. Guvernul actual a lăsat fără bani de investiţii, fără bani pentru cheltuielile absolut necesare de mentenanţă, de dezvoltare toate companiile de stat, riscând viitorul tuturor acestor companii numai și numai ca să facă rost de bani ca să umple găurile de la buget pe care le-au generat prin cheltuielile nesăbuite pe care le-au construit în acest buget.

A doua minciună a liderilor PSD care s-a relevat cu ocazia acestei rectificări bugetare este aceea că au avut bani destui pentru plata salariilor. Actuala rectificare bugetară operează un lucru simplu – taie bani de la investiţii pentru a da bani pentru salarii şi pentru ajutoare sociale, pentru plăţi sociale. Sunt tăiate sume importante de bani, este vorba despre 10 miliarde care sunt tăiaţi de la investiţii şi se alocă suplimentar pentru a se putea plăti salariile. Se înregistrează creşteri de bugete la acele ministere care au în plată salarii şi pensii speciale. Cea mai mare creştere, din câte ştiu eu, este la Ministerul de Interne. De asemenea, mai există o chestiune destul de gravă la această rectificare de buget. Guvernul PSD compromite perspectivele de dezvoltare ale României, consecințele modului nesăbuit în care aplică politicile fiscale vor fi extrem de grave, veți vedea că se va reduce creșterea economică în următorii ani pentru că nu poate exista creștere economică fără investiții. Nu poate exista creștere economică fără stimularea mediului de afaceri, fără atragerea de investitori privați, fără creșterea productivității companiilor românești și fără creșterea competitivității per ansamblul economiei. Nimic din toate acestea nu stau la baza creșterii economice care există astăzi și care va afecta perspectivele de dezvoltare a României.

Ne-am uitat de atenție pe toate cifrele care sunt prezentate. Ieri, INS a prezentat evoluția balanței comerciale. Balanța comercială a Românei înregistrează un deficit crescut care a ajuns la 33 %, este o creștere incredibilă a deficitului care ne arată că de fapt politicile de creștere fictivă a puterii de cumpărare a cetățenilor care nu au fost dublate de măsuri de stimulare a producției, a creștere a cantității de produse care sunt realizate în România nu au făcut altceva decât să creeze dezechilibru major care se va vedea în evoluția cursului de schimb. Leul a scăzut în raport cu euro.

Este clar că s-a revizuit perspectiva de inflație pe anul în curs și că PSD a dat drumul la inflație ca să erodeze puterea de cumpărare a veniturilor cetățenilor și ca să aibă venituri suplimentare artificiale la buget care rezultă în urma inflației.

Dezechilibrele din economia românească sunt majore și ele riscă să genere o reducere accelerată a creșterii economice prin motoarele de creștere care sunt sănătoase și care sunt sustenabile pe termen mediu și lung. Nu pot să nu remarc că pentru a face economie Guvernul a tăiat până și banii pt copii, practic tăind banii de la programe importante cum ar fi ”tichete pentru grădiniță, masă caldă în școli”. Acesta este prețul pus de actualul Guvern pe sănătatea copiilor noștri si pe îmbunătățirea condițiilor din școli și grădinițe.

De asemenea vreau să vă mai informez că am luat câteva decizii. Săptămâna viitoare vom înainta propunerea de constituire a comisiei de anchetă pentru pensionările şi reangajările din MAI. Practic vrem să vedem clar ce s-a întâmplat, cum au fost generate pensiile nesimţite şi mai ales pe lângă faptul că ministrul a decis să dea pensii nesimţite, a decis să dea şi salarii nesimţite reangajând foarte multe persoane care au fost pensionate la vârsta de 44-45 de ani.

De asemenea, am luat decizia iniţierii unei moţiuni pe Transporturi care va fi elaborată în cursul săptămânii viitoare. Astăzi se va depune la Senat o moţiune pe educaţie împotriva ministrului semi-analfabet Liviu Pop. De asemenea am luat câteva decizii care țin de modificări statutare ale partidului în vederea Consiliului Național al PNL care va avea loc vineri la Brașov.

Cum vă explicați că după Romgaz se cer bani pe dividende speciale si de cei de la Compet?

Se cer bani de la toate companiile de stat, in care statul are capital majoritar. Companiile românești au fost jefuite de Terente. Practic, ele au fost lăsate fără 90% din profituri, din dividende, și li s-au luat toate rezervele care erau utilizate pentru susținerea programelor de investiții. Un asemenea jaf făcut la companiile statului nu a mai existat. Disperarea, foamea de bani și lipsa totală de interes față de aceste companii și se dovedește că Guvernul vrea să distrugă aceste companii după inițiativa realizării fondului suveran de investiții în care vor să pună gaj toate acțiunile statului la aceste companii profitabile astfel încât să le pună pe butuci și să vândă pachetele de acțiuni cui vor dori ei.

Despre apelul către colegi

Îmi place că, fiind o relatare pe surse, au redat doar anumite pasaje. Eu am spus clar că până la sfârșitul anului avem ca obiective, practic așezarea partidului în linie de bătaie prin finalizarea tuturor elementelor necesare pentru buna funcționare a PNL. Constituirea comisiilor de specialitate, realizarea de alegeri la toate organizațiile partidului, elaborarea strategiilor în baza cercetărilor sociologice și elaborarea strategiei de comunicare. Eu m-am referit la un lucru destul de important pentru mine. Eu după alegerea mea ca președinte, mi-am  petrecut mai mult de trei zile pe săptămână în mijlocul oamenilor într-o relație directă cu cetățeanul.

Energia politica trebuie consumata in relatia cu cetateanul, pentru cetateni, pentru a indentifica problemele oamenilor, pentru a gasi solutii rezonabile pentru rezolvarea acestor probleme si nu in dispute intre membrii partidului sau consumandu-ne energia in mici rivalitati in interiorul partidului. Eu voi participa astazi la reuniunea grupului de la Senat si saptamana vitoare la Camera Deputatilor, le voi spune care sunt exigententele mele in ceea ce priveste functionarea activitatii parlamentare si care sunt deciziile pe care le vom lua in functie de situatiile pe care le vom intalni. In ultima instanta activitatea este judecata de organizatii, si organizatiile nu cred ca vor sprijini parlamentari ineficienti, care nu se bat pentru proiectele liberale, care nu isi reprezinta cetatenii si care nu isi reprezinta organizatiile care i-au sustinut.

Fifor e bun la toate, l-au luat din Oltenia si l-au pus responsabil in Arad, a fost propus la Transporturi, a fost ministru al Economiei si acum vad ca e pus ministru al Apararii, care absolvind Filosofia a avut acces la mai multe carti din mai multe domenii si le-a citit titlurile. Va face exact ceea ce a facut si la celelalte ministere, adica nimic. In privina Apararii va spun atat, pericolul cel mai mare este pierderea credibilitatii Romaniei pentru ca Guvernul nu vrea sa isi respecte angajamentul cu asigurarea a 2% din PIB pentru inzestrarea armatei. Acest lucru pune in pericol Romania si siguranta tarii, se pun in pericol legaturile pe care le avem cu partenerii institutionali. Stiu foarte bine ca au fost discutii care s-au purtat pe aceasta tema cum tinem deficitul sub 3%, in care una dintre solutii a fost sa nu se efectueze aceste cheltuieli pentru inzestrarea armatei. Nu pot sa nu remarc faptul ca doi ministrii ai Apararii si-au pierdut mandatul inainte de a se duce la Washington. Ii doresc lui Fifor sa ajunga la Washington, sa nu isi piarda mandatul, sa nu fie facut de ras de colegii lui care nu isi doresc alocarea a 2% din PIB pentru Armata. Domnului Fifor nu i s-a facut bine, ci rau prin aceasta numire, pentru ca el va fi tapul ispasitor pentru nerealizarea acestor obligatii.

Ar trebui sa fac un sondaj despre notorietatea lui Simon, eu personal nu il cunosc foarte bine, dar face parte din categoria ministrilor care apar de nicaieri si pleaca nicaieri.

Despre motiunea de cenzura

Nu vrem sa utilizam acest intrument pe care il are PNL impotriva PSD, nu putem sa il folosim decat o singura data pe sesiune si din cauza aceasta il vom folosi cand va avea cele mai multe sanse sa treaca motiunea. Avem si vom avea sistematic discutii cu alte partide si cu alti parlamentari.

Despre presedintii PNL

Nu a fost o propunere legata de Alina Gorghiu, unii s-au referit la Alina Gorghiu. In propunerea de modificare a statului exista o prevedere ca o forma de recunoastere  a meritelor celor care au detinut functia de presedinte a PNL, fostii presedinti de dupa fuziune sa devina parte de drept si cu drept de vot ca membrii in Biroul Executiv. A trecut amendamentul formulat de domnul prim vicepresedinte Iulian Dumitrescu care a fost corect. Un presedinte este legitim atata timp a fost ales la Congres sa aiba acest drept. Practic aceasta decizie se aplica domnului Iohannis, domnului Blaga si mie.

Despre legea referedumului

Am luat decizia in Biroul Executiv sa atacam la CC proiectul de lege a modificarii a legii referendumului. A aparut din neant un proiect de lege a referendumului care a trecut de Parlament, de Camera Deputatilor in decurs de doua zile sau trei zile. Face parte din categoria proiectelor legislative sustinute de cooperativa vechililor rosii si care urmareste sa reduca pe cat posibil atributiile Presedintelui. Se prevede ca proiectul de lege de modificare a Constinutiei prin care se modifica Constitutia nu isi mai urmeaza parcursul obisnuit si dupa avizul CC Guvernul hotaraste organizarea referendumului. Exista o pronuntare a CC privitoare la organizarea referedumului care spune ca intervalul orar nu poate fi stabilit de catre Guvern, ci de catre lege. Exista mai multe chestiuni legate de Constitutie care sunt incalcate. Vom finaliza intr-o zi, doua sesizarea pe care o vom adresa CC si vom ataca la CC legea de modificare a legii referendumului. Mie mi se pare ciudat ca o initiativa cetateneasca care are la baza niste fundamente morale incearca sa fie confiscata de catre niste golani, de catre cei din PSD. Cred ca PSD ar trebui sa vorbeasca mai puntin pe tema aceasta, pentru ca nu au calitatea morala sa o faca. Orice confiscare politica a acestei idei este imorala si se va intoarce impotriva celor care incearca sa confiste politic acest referendum.

Despre Florin Roman

Am avut o discutie, decizia de a intra in greva foamei este o decizie personala care nu poate sa fie influentata de altcineva, atunci cand vezi nesimtirea si nepasarea PSD fata de sarbatoarea Marii Uniri, iti vine sa faci gesturi extreme.

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: