T. Nahle – Washingtonul suspendă „atacul major”, Teheranul amenință cu bombardarea Kievului

Peisaj strategic general pentru duminică, 26 iulie 2026
A treizeci și noua zi de la prăbușirea Memorandumului de Înțelegere și a 148-a zi de război a fost martora unei schimbări dramatice, marcată de anularea de către Washington a „atacului major” și suspendarea atacurilor sale obișnuite împotriva Iranului. Aceasta a echivalat cu o concesie practică la avertismentele Pentagonului privind epuizarea munițiilor defensive, precum și un răspuns la progresul calitativ realizat în negocierile omanezo-iraniene.
În timp ce Teheranul își impune suveranitatea asupra Strâmtorii Hormuz prin putere de foc și mine navale și amenință Ucraina cu atacuri balistice de represalii, Yemenul dă o lovitură decisivă economiei saudite prin izolarea exporturilor sale de acoperirea asigurărilor globale în Marea Roșie. Pe de altă parte, Tel Aviv se confruntă cu o paralizie strategică și o lipsă de piese de schimb pentru aeronave. Între timp, jurămintele de loialitate dintre Hezbollah și noul Lider Suprem, Sayyed Mojtaba Khamenei, conturează faza viitoare, legând orice încetare a războiului de restaurarea suveranității absolute a Libanului.

Axa Unu: Demascarea stocurilor SUA, criza patriotică și propunerea de la Muscat. OSINT

1. Suspendarea atacului major și recomandarea CENTCOM
   Președintele SUA, Donald Trump, a oprit un atac militar la scară largă care fusese programat împotriva Iranului în urma avertismentelor puternice din partea președintelui Statului Major Interarme și a unei recomandări din partea comandantului Comandamentului Central al SUA, CENTCOM, de a suspenda atacurile din jurul Strâmtorii Hormuz după ce acestea au atins nivelul maxim de eficacitate fără a produce rezultatele scontate.
   Retragerea a fost determinată de temerile că bazele SUA și aliații din Golf s-ar putea confrunta cu represalii devastatoare, agravând și mai mult criza energetică și a refugiaților.
2. Criza rachetelor interceptoare și dezechilibrul numeric
   Estimările Departamentului Apărării al SUA au relevat o epuizare catastrofală a munițiilor. Washingtonul a folosit peste 1.200 de rachete Patriot, fiecare costând peste 4 milioane de dolari.
   Dilema centrală constă în disparitatea dintre cheltuieli și ratele de reaprovizionare. Statele Unite produc anual 96 de interceptoare THAAD, 600 de rachete PAC-3 și 90 de rachete de croazieră Tomahawk. Iranul, în schimb, produce anual peste 3.600 de rachete balistice și 3.000 de drone Shahed. Acest dezechilibru face ca orice război prelungit de uzură să fie inerent nefavorabil Statelor Unite.
3. Succesul apărării aeriene iraniene și pierderile documentate în Iordania
   Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a anunțat că a interceptat 11 ținte aeriene americane pe o perioadă de 15 zile. Acestea au inclus șapte drone MQ-9, două rachete de croazieră și două drone de recunoaștere.
   Această relatare a fost în concordanță cu imaginile din satelit care documentau distrugeri extinse la baza aeriană Muwaffaq Salti din Iordania, inclusiv hangare pentru aeronave și drone, un sistem radar AN/TPY-2 și facilități de cazare militare.
   Amploarea pagubelor explică transportul aerian continuu efectuat în ultimele trei zile pentru a transfera echipamente și a evacua active de la baza aeriană Erbil din Irak către Iordania, pentru a compensa pierderile.
4. Progresul Omanului și „Modelul Malacca”
   Medierea Omanului a reușit să producă un progres real. Muscat a propus înființarea unei coaliții regionale pentru a furniza servicii de navigație în Strâmtoarea Hormuz printr-un mecanism de „plată voluntară” modelat după Strâmtoarea Malacca.
   Teheranul a confirmat propunerea prin declarații ale ministrului său adjunct de externe, care a reiterat angajamentul Iranului de a garanta libertatea navigației pașnice, refuzând în același timp să permită impunerea hegemoniei SUA. Acest progres a dus la suspendarea temporară a răspunsurilor militare.
   
   Axa a doua: Strangularea maritimă în expansiune, minele Hormuz și paralizarea exporturilor saudite

1. Prăbușirea acoperirii asigurărilor maritime saudite
   Riadul a suferit o lovitură economică severă după ce asigurătorii de risc maritim de război de la Lloyd’s of London au anunțat suspendarea și anularea imediată a polițelor de asigurare a mărfurilor pentru orice navă legată de Arabia Saudită în Marea Roșie. Transportul maritim legat de Arabia Saudită a fost clasificat ca operând într-o „zonă de risc ridicat”, alături de navele legate de Israel și SUA.
   Decizia paralizează capacitatea Riadului de a exporta cinci milioane de barili pe zi prin Yanbu. Aceasta obligă navele fie să redirecționeze în jurul Capului Bunei Speranțe, fie să își ascundă mișcările prin dezactivarea semnalelor de urmărire.
2. Ecuația „Blocadă pentru blocadă” a Yemenului
   Adjunctul ministrului de externe yemenit, Abdul Wahid Abu Ras, a declarat că escaladarea ar echivala cu o „lovitură de grație” pentru economia saudită în urma eșecului dependenței Riadului de Statele Unite. El a subliniat că ecuația blocadei reciproce a fost acum stabilită și consolidată cu succes.
3. Minele din Hormuz și autorizația de navigație
   Mass-media iraniană a relatat că un petrolier neconform a explodat după ce a lovit o mină navală atunci când a deviat de la ruta de navigație desemnată de Iran în Strâmtoarea Hormuz.
   Marina Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice a confirmat, de asemenea, că a forțat trei nave să se întoarcă deoarece nu au obținut autorizația de tranzit. Acest lucru consolidează și mai mult controlul absolut al Teheranului asupra strâmtorii.
4. Deschiderea Frontului Caucazului și amenințarea Kievului
   Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a amenințat cu un răspuns militar decisiv împotriva Ucrainei în urma unui atac al Serviciului de Securitate al Ucrainei, SBU, asupra unei nave comerciale iraniene în Marea Caspică. Atacul ar fi ucis un marinar.
   Surse au dezvăluit că Forța Aerospațială a IRGC se pregătea să atace capitala Ucrainei, Kiev, situată la aproximativ 1.850 de kilometri de Tabriz, folosind rachete balistice Sejjil-2 și Khorramshahr.
   Teheranul îl consideră pe Volodimir Zelenski un instrument israelian folosit pentru a trage Europa în război.
   
   Axa Trei: Situația dificilă din Israel, boicotul european și jurământul de credință al Rezistenței

1. Dezordinea israeliană și criza pieselor de schimb
   Israelul și-a prelungit starea de urgență până pe 11 august, pe fondul evaluărilor serviciilor de informații care indicau o probabilitate ridicată a unui atac iranian iminent.
   Criza s-a adâncit după ce generalul de brigadă „Sh”, șeful Diviziei de Echipamente a Forțelor Aeriene Israeliene, a recunoscut existența unui boicot european sub acoperire. Se pare că țările semnatare ale Statutului de la Roma au refuzat să furnizeze Israelului piese de schimb pentru aeronavele F-15, F-16 și F-35 sub diverse pretexte. Deficitul a adus unele aeronave aproape de a fi scoase din uz și a expus dependența totală a Israelului de intervenția directă a SUA.
2. Manevrele politice ale lui Netanyahu
   Benjamin Netanyahu a susținut într-un interviu acordat Fox News că războiul se va încheia odată cu prăbușirea guvernului iranian. El a încercat să-și ascundă eșecurile promovând perspectiva unui „program nuclear civil saudit” în schimbul normalizării.
   Pe frontul libanez, el a încercat să manipuleze opinia publică israeliană susținând că Israelul nu se retrăsese de pe „linia galbenă inițială”, în ciuda faptului că a recunoscut predarea zonelor la nord de râul Litani și o retragere din zonele de control temporar.
3. Jurământul Rezistenței și mesajul lui Khamenei
   Într-o evoluție care redesenează structura ideologică și de conducere a Axei Rezistenței, luptătorii Hezbollah, sub conducerea șeicului Naim Qassem, au transmis un jurământ de credință noului Lider Suprem, Ayatollahul Sayyed Mojtaba Khamenei. Aceștia au jurat să continue pe calea celor doi martiri, Hassan Nasrallah și Ali Khamenei.
   Răspunsul lui Sayyed Mojtaba a fost fără echivoc. El a descris apărarea Libanului ca o politică strategică permanentă și a desemnat „încetarea necondiționată a agresiunii sioniste împotriva Libanului” ca fiind prima și fundamentală clauză a oricărui memorandum de înțelegere menit să pună capăt războiului cu Statele Unite.
   
   Concluzie și implicații strategice
   Datele disponibile indică faptul că Statele Unite au ajuns la un „zid de blocaj” logistic reprezentat de erodarea stocurilor sale de rachete Patriot și epuizarea flotelor sale militare. Acest lucru a forțat Washingtonul într-o retragere tactică și a creat spațiu pentru inițiativa omaneză. În schimb, Teheranul și Sana’a continuă să acumuleze câștiguri strategice prin strangularea exporturilor saudite și amenințând securitatea europeană prin frontul ucrainean.
   Pe baza acestor evoluții, este foarte posibil ca în zilele următoare să se formeze un acord maritim temporar în Strâmtoarea Hormuz, în cadrul propunerii omaneze, care vizează stoparea pierderilor economice cauzate statelor occidentale.
   Cu toate acestea, insistența noii conduceri iraniene de a lega orice soluționare cuprinzătoare de o încetare necondiționată a agresiunii împotriva Libanului se va ciocni inevitabil cu intransigența guvernului Netanyahu.
   Prin urmare, regiunea rămâne cocoțată pe marginea unui vulcan în erupție. Repercusiunile sale s-ar putea extinde la atacuri cu rachete iraniene împotriva instalațiilor ucrainene, lărgind astfel campania de presiune împotriva NATO.

sursa: X