Din ciclul „Bând vin” (饮酒 • Poemul V)
Mi-am înălțat coliba în lumea oamenilor,
Dar nu se-aude zgomot de care sau de cai.
Mă întrebi: „Cum se poate una ca asta?”
Când inima-i departe, și locul devine retras.
Culeg crizanteme de sub gardul de răsărit
Și privesc agale spre munții din miazăzi.
Aerul muntelui e minunat la apus,
Când păsările se întorc împreună în zbor.
În toate acestea se ascunde un tâlc profund;
Aș vrea să-l explic, dar am și uitat cuvintele.
Întoarcerea la viața de la țară (归园田居)
De tânăr n-am avut înclinație spre cele lumești,
Din fire am iubit colinele și munții.
Din greșeală am căzut în capcana plină de praf a lumii
Și au trecut, de atunci, treizeci de ani.
Pasărea în cușcă tânjește după pădurea de demult,
Peștele din iaz duce dorul vechiului său izvor.
Am desțelenit pământul la marginea de miazăzi,
Rămânând credincios simplității, m-am întors la câmp.
Lasă un răspuns