Mario a murit pentru că sistemul a considerat că el și prietenii lui nu merită investiția. A murit pentru că miniștrii noștri nu știu ce înseamnă să mergi la școală prin noroi și să fii ademenit de un „prieten” cu un joint și un plan macabru.
Dacă nu ridicăm bugetul educației la 7% și dacă nu aducem statul înapoi în sate, toporul de la Cenei va lovi din nou. Nu este o amenințare, este o certitudine matematică.
Odată ce-ai fost în iad și te-ai întors,
nu mai întorci capul când scârțâie podelele
ficțiunea construită de o clasă politică dirigentă și de statul paralel pentru a-și conserva controlul asupra puterii si apara legitimitatea serios afectata, în condițiile unei subperformanțe dramatice în ultimele cicluri electorale, a devenit principalul obstacol în formularea și implementarea unei politici externe coerente și conforme cu interesul național.
există o pasăre albastră în sufletul meu care
vrea să iasă
dar eu sunt prea dur pentru ea
Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă –
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.
Pentru a treia oară Europa e pe moarte și-și așteaptă salvatorul pe care să-l paraziteze. Doar că jocul „permisiune de parazitare contra poziție geopolitică” nu mai are nicio relevanță după ce centrul de greutate al lumii s-a mutat în Asia.
Armonia-i aceea care n-a mers până la capăt,
nu e dorită de cel ce n-o cunoaște
nu e crezută de cel ce se-ndoiește.
Iar peste suflet inutilă trece o alinare
Din ceva care nu există, și nici nu poate, și este totul.
Mai dați-mi vin, căci viaţa nu e nimic.
Rareș Bogdan nu a apărut din spuma liberalismului autentic, ci din eșecul de discernământ al unei conduceri care a confundat ratingul TV cu competența politică.
Mă gândesc la tine în liniştea nopţii când totul este nimic,
Iar zgomotele din interiorul liniştii sunt chiar liniştea
Te iubesc și nu știu ce-mi doresc de la tine.
Ieri, picioarele mele moi, ca fulgii s-au cutremurat când tălpile mele te-au atins, în timp ce alergam.
dacă deciziile încep din zone mai vechi ale creierului, alegerile politice seamănă mai mult cu reacțiile animale decât cu raționamentul atent.
Această secvență creează o iluzie a controlului: credem că raționăm pentru a ajunge la o concluzie, dar de fapt emoțiile decid primele.
Nu-mi face, Prințe, întrebare
Unde sunt ele, e în van
Să dau răspuns, ci unde-s oare
Zăpezile de-acum un an?
Populismul nu este o simplă doctrină politică — este o gramatică morală a lumii. Nu descrie poporul așa cum este, ci îl inventează: pur, omogen, virtuos, trăind într-o stare mitologică de unitate originară, înainte de cădere. Această „cădere” este mereu atribuită altcuiva — elitelor, străinilor, globaliștilor, intelectualilor corupți.
Noaptea se întindea peste oraș.
Tu ai rămas nemișcat, cuprins de incertitudine, având drept martor doar un astru.
Să liberăm încet pământul. Să-i liberăm încet minunile:
apa, piatra, rădăcinile.
Viaţa e deocamdată fiecare dintre noi.
Asta e suficient.
Istoria conducătorilor incompetenți nu este o succesiune de accidente, ci o consecință logică a arhitecturii instituționale care îi produce.
Liniște în această pădure, în această casă
din adâncul pădurii.
Oare se va fi terminat lumea?
Uneori este surprinzător faptul că
fervoarea timpului se întoarce,
fără a se întoarce un trup
și fără nici un motiv revine;
că frumusețea,
atât de scurtă în iubirea ei violentă,
păstrează un ecou în coborârea nopții.
totuși există ceva viu în toate
și cred că nu voi înceta niciodată de-a cuprinde viața
sau această noapte splendidă pentru-a muri.
nu contează cine ești dacă știi să îți construiești statul, că e esențial ca statul să înțeleagă și să se adapteze contextului și, nu în ultimul rând, că naționalismul nu trebuie să fie niciodată explicit, ci implicit. Nu trebuie să fim naționaliști zgomotoși ci globaliști care-și urmăresc strict interesul național.
Mai lesne mor decat sa ma ucida
de mii de ori pe ora o femeie
ce moartea-n schimb iubirii vrea sa-mi deie!
Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?
Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.
Îmi aparţin. Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!
În curte, vrăjiți de lăptosul amurg bolnavii vin,Prin brunele de toamnă firavi și moi pătrund.Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,Împliniți de visări, de liniște și vin. Neputința lor se închide în stafii meschin.Stele răspândesc tristețea albă-n străfund.În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,Privește cum groaznic se risipesc deplin. Siluete batjocoritoare fără formă-ngenuncheazăȘi […]
Liderii populiști nu le vorbesc doar adepților lor; ei oglindesc durerea acestora. Transformă alienarea în acțiune, oferind sens acolo unde instituțiile au oferit doar administrare.
Aceasta este psihologia apartenenței în forma sa cea mai politică. Populismul înflorește nu doar pentru că oamenii sunt furioși, ci pentru că sunt singuri.
Străinule, pe orişice ţărm al acestei lumi, lipsit de audienţă ori martor, ridică la urechea Asfinţitului un ghioc fără memorie
Există o formă de putere care este cu atât mai eficientă cu cât este mai invizibilă. Nu se manifestă prin dictat, nici prin forță brută, ci prin designul mediului în care trăiești, gândești și simți.
Ordinea mondială capitalistă nu se bazează doar pe diviziunea globală a muncii, ci şi pe diviziunea globală a gânditului. Tendinţa e, desigur, ca unii să producă, iar alţii să înghită pe nemestecate ce li se dă. Să consume „idei”, să de îndoape cu conceptele modificate genetic în laboratoarele şi think-tankurile altora. Cu idei de unică întrebuinţare. Şi de oligarhică folosinţă.
Dacă vreţi să ştiţi
cum am renunţat la dorinţe,
vă spun că sub cer
când ploaia cade, cade,
când suflă vântul, suflă.
Astăzi, controlul nu strigă. Șoptește. Nu minte — interpretează cadrul. Nu-ți comandă atenția; proiectează mediul în care atenția ta nu are unde să se mai ducă. Asta e evoluția pe care am eșuat să o vedem venind.
Liderii populiști nu le vorbesc doar adepților lor; ei oglindesc durerea acestora. Transformă alienarea în acțiune, oferind sens acolo unde instituțiile au oferit doar administrare. Aceasta este psihologia apartenenței în forma sa cea mai politică. Populismul înflorește nu doar pentru că oamenii sunt furioși, ci pentru că sunt singuri.
Nu-mi rămâne decât să fiu umbră printre umbre,
să fiu de o sută de ori mai umbră decât umbra,
să fiu umbra care va veni și reveni
în viața ta însorită.
VoxPublica Curs de guvernare New Europe Cogitus Puterea Machiavelli Realitatea Mediafax ImpactNews Mondonews Info Portal Ziarul Financiar Capital Money.ro Bloombiz Wall Street Journal Finacial Times NY Times – Economics BBC News Le Figaro Associated Press Partidul Național Liberal Contributors
Radu Zlati 
Comentarii recente