Sâmbătă, 10 mai, de la ora 11.00, s-a desfășurat în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) din București cea de-a zecea ediție a Cross-ului Europei. Evenimentul a debutat cu o ședință de aerobic și un concurs de desene pe asfalt pentru cei mici. Cei aproape 300 de iubitori de cross, cu vârste cuprinse între 5 si […]
Comunicat de presă: Cluburile Studenţeşti Liberale fac apel la politica bunului-simţ
Asistăm în ultimele zile la o serie de derapaje grave ale Partidului Social Democrat care ne duc cu gândul la practicile epocii comuniste. Astăzi am aflat cum vicepremierul Dragnea a ameninţat un vicepreşedinte de consiliu judeţean liberal. Tot acesta ameninţă comunităţile locale cu sărăcia şi condiţionează plata investiţiilor de apartenenţa la PSD. Acum câteva zile, […]
Comunicat de presă – Tinerii liberali în bătălia pentru Parlamentul European
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc la Brașov ședința reunită a Delegațiilor Permanente ale Tineretului Național Liberal și Cluburilor Studențești Liberale. Alături de Florin-Alexandru Alexe, deputat, președinte TNL și Claudia Benchescu, președinte CSL și candidat pentru alegerile europarlamentare, s-au aflat invitații: Crin Antonescu, președinte PNL, Marian Petrache, președinte Consiliul Județean Ilfov, președinte PNL Ilfov, coordonatorul […]
Manifestul PNL pentru Parlamentul European – Prosperitate Națiune Libertate
PROSPERITATE NAȚIUNE LIBERTATE Manifestul PNL pentru Parlamentul European 2014 Liberalii sunt EuroCampionii României. Sunt singura echipa care asigură continuitate pentru realizarea proiectelor europene în beneficiul românilor. Acesta este programul lor pentru mandatul următor în Parlamentul Europei. Planul de acțiune al europarlamentarilor liberali pentru noul mandat 2014-2019 Cele mai multe legi aplicate în România sunt decise […]
Comunicat de presă al LYMEC – Organizația Tinerilor Liberali Europeni
Organizaţia Tinerilor Liberali Europeni – LYMEC își exprimă satisfacția pentru prezența pe listele PNL pentru alegerile europarlamentare a Claudiei Benchescu, preşedinte al Cluburilor Studenţeşti Liberale şi membră în Biroul de conducere LYMEC, poziționată pe un loc considerat eligibil, și a altor 12 tineri, susținuți de organizațiile liberale de tineret TNL și CSL. Jeroen Diepemaat, președintele […]
13 tineri liberali din partea TNL & CSL pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare
Tineretul Național Liberal și Cluburile Studențești Liberale au obținut 13 locuri pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Prezența, în număr mare, a tinerilor liberali pe această listă reprezintă recunoașterea, din partea structurilor de conducere ale PNL, a eficienței cu care cele două organizații se implică permanent în activitățile politice și în promovarea valorilor liberale. ”Prezența […]
Comunicat de presă: CSL România donează cărți pentru românii din Ucraina
În cadrul Biroului Permanent al Cluburile Studenţeşti Liberale România (CSL), organizat pe 15 martie 2014, la Râmnicu Vâlcea, unul dintre principalele subiecte de discuție s-a referit la situația minorității românești din Ucraina, în contextul evenimentelor politice care au loc în această perioadă la Kiev. Membrii BPN au votat în unanimitate demararea proiectului: ”O carte pentru un […]
Comunicat de presă – PNL Sector 3 a sărbătorit Ziua Internaţională a Femeii
OFL Sector 3 şi PNL Sector 3 au organizat sâmbătă, 8 Martie 2014, la Cafeneaua I. C. Brătianu, evenimentul intitulat “Chemarea Primăverii”, pentru a marca sosirea primăverii şi pentru a sărbători ziua de 8 Martie. Acţiunea a fost dedicată tuturor femeilor din această organizaţie, dar şi doamnelor simpatizante ale PNL, şi a constat într-un spectacol […]
Comunicat de presă: Conferinţa Teritorială de Alegeri a Organizaţiei Femeilor Liberale Sector 3
Vineri, 31 ianuarie 2014, a avut loc Conferinţa Teritorială de Alegeri a Organizaţiei Femeilor Liberale Sector 3 (OFL). La eveniment au participat: Mariana Câmpeanu – ministrul Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, vicepreședinte OFL Naţional, Mihai Voicu – ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul,Ștefania Duminică – secretar de stat la Ministerul Educației, membru birou politic […]
Declarație de presă Claudia Benchescu, membră a Biroului de conducere LYMEC, președinte CSL România
”Am luat act cu îngrijorare de declarațiile celor doi liberali suedezi Lotta Edholm, de la primăria Stockholm și , candidat în alegerile pentru Parlamentul European. Cei doi Erick Schellermembri ai Partidului Liberal din Suedia (Folkpartiet) descriu condițiile mizere în care trăiesc romii români la marginea orașului Stockholm și sunt de părere că aceștia preferă să trăiască […]
Anunț de presă privind lansarea proiectului TNL, CSL ”10 pentru Europa”
Vineri, 15 noiembrie 2013, începând cu ora 17.00, în aula Bibliotecii Naționale, B-dul Unirii nr. 22, va avea loc lansarea proiectului ”10 pentru Europa”. Accesul în sală se va face pe la intrarea în Ministerul Culturii. La lansare vor lua parte Norica Nicolai, vicepreședinte PNL, europarlamentar, Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Jeroen […]
Comunicat de presă CSL privind încheierea Școlii Liberale de Economie Friedrich Hayek
Duminică, 3 noiembrie 2013, s-a încheiat prima ediție a Școlii Liberale de Economie ”Friedrich Hayek”, care a avut tema ”Liberalism și antreprenoriat”. Evenimentul, desfășurat la Sinaia, timp de 4 zile, a fost organizat de Cluburile Studențești Liberale, în parteneriat cu Fundația ”Friedrich Naumann”. La sesiunea de închidere a Școlii liberale de economie ”Friedrich Hayek”, care a avut loc în […]
Participarea președintelui PNL, Crin Antonescu, la Sinaia, la evenimentele organizate de CSL și TNL pentru mediul de afaceri
Duminică, 3 noiembrie, președintele PNL, Crin Antonescu, va participa, la Sinaia, la sesiunea de închidere a primei ediții a Școlii liberale de economie ”Friedrich Hayek” – ediția I, organizată de Cluburile Studențești Liberale și la evenimentul ”România pentru mediul de afaceri”, organizat de Tineretul Național Liberal. Închiderea Școlii liberale de economie ”Friedrich Hayek” va avea loc în ”Sala Regelui”, din incinta […]
Comunicat de presă privind deschiderea Școlii liberale de economie CSL
Joi, 31 octombrie 2013, a avut loc, la Sinaia, deschiderea Școlii liberale de economie “Friedrich Hayek” – ediția I, organizată de Cluburile Studențești Liberale, în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann. Intitulatã “Liberalism și antreprenoriat”, şcoala are ca scop inițierea studenților în sfera teoriilor economice liberale şi în aplicarea acestora în contextul economic actual. Timp de patru […]
Comunicat de presă evenimente TNL / CSL la Sibiu
În perioada 18-20 octombrie 2013, municipiul Sibiu va găzdui două evenimente adresate tinerilor care activează în cadrul Tineretului Național Liberal și Cluburilor Studențești Liberale. Seminarul ”Democrația intrapartinică”, organizat de Tineretul Național Liberal, se află la a doua ediție și va dezbate importanța promovării regulilor democratice în interiorul partidelor politice.”Liberalismul azi” este organizat de Institutul pentru Studii Liberale (ISL) și va avea ca temă […]
Comunicat de presă CSL: Studenții liberali se implică în problemele mediului universitar
În perioada 4 – 6 octombrie 2013, a avut loc, la Cluj – Napoca, în sala de conferințe a Hotelului Royal Classic, reuniunea Biroului Permanent Național al Cluburilor Studențești Liberale. Alături de studenții liberali s-au aflat Horea Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj, Radu Zlati, deputat PNL de Cluj, Rareș Ferdean, vicepreședinte TNL și Ioan Bîldea, președinte TNL Cluj. În cadrul […]
Comunicat de presă: Inițiativa Liberalilor din Sud Estul Europei (ISEEL) se reunește la Cluj
Astăzi, 4 octombrie 2013, a avut loc deschiderea lucrărilor din cadrul Congresului ISEEL (Inițiativa Liberalilor din Sud Estul Europei), eveniment organizat în colaborare cu Tineretul Național Liberal (TNL România) și Cluburile Studențești Liberale (CSL România). Lucrările congresului se vor desfășura pe parcursul a trei zile, în incinta hotelului Royal Clasic din municipiul Cluj – Napoca. La deschiderea oficială a evenimentului au […]
Comunicat de presă: TNL Sector 1 organizează evenimentul “Mai bine cu bicicleta!”
Tineretul Național Liberal Sector 1 organizează duminică, 6 octombrie a.c., cu începere de la ora 12.30, evenimentul “Mai bine cu bicicleta!”, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle (Centrul Ivelo), având ca traseu Herăstrău – Universitate și retur. Scopul proiectului vizează promovarea beneficiilor mersului pe bicicletă, atât din punct de vedere al sănătății, cât și […]
Comunicat de presă TNL – Centrul Europei este la Sighetu Marmației
Astăzi, 27 septembrie 2013, a avut loc, la Sighetu Marmației, deschiderea celei de-a 7 a ediții a Școlii Politice ”Gheorghe I. Brătianu”, organizată în fiecare an de Tineretul Național Liberal. La eveniment au participat Florin-Alexandru Alexe, deputat, vicepreședinte PNL, președinte TNL,Ovidiu Nemeș, primarul municipiului Sighetu Marmației, Mihai Voicu, ministru pentru relația cu parlamentul, Costel Alexe, deputat, secretar general TNL, Claudia […]
Școala Politică ”Gheorghe I. Brătianu”, Sighetu Marmației, 27-29 septembrie
În perioada 27 – 29 septembrie va avea loc, la Sighetu Marmației, Școala Politică ”Gheorghe I. Brătianu”, organizată în fiecare an de Tineretul Național Liberal. La ediția din acest an, președintele PNL, Crin Antonescu, va fi alături de tinerii liberali, sâmbătă 28 septembrie. Acesta va fi însoțit de Daniel Chițoiu, vicepreședinte PNL, vice prim-ministru, ministrul Finanțelor Publice și […]
LYMEC a organizat sesiunea ”Training for European Parliament candidates and leaders of the youth organisations”
Tineretul Liberal European (LYMEC) a organizat, în perioada 6-8 septembrie, la Lisabona, în cadrul ”Young Leaders Meeting”, sesiunea ”Training for European Parliament candidates and leaders of the youth organisations”. Acesta este al treilea eveniment dintr-o serie de întâlniri care au ca scop prezentarea strategiei pentru alegerile europarlamentare, combaterea discursului populist la nivel european, dar și transmiterea mesajelor liberale […]
Cluburile Studențești Liberale demarează proiectul ”CSL îți urează baftă la examen”
Vineri, 19 iulie 2013, Cluburile Studențești Liberale demarează proiectul ”CSL îți urează baftă la examen”, care are ca scop stimularea studenților în vederea formării profesionale și dezvoltării personale. Tinerii liberali sunt de părere că generațiile în curs de formare sunt, de multe ori, dezavantajate de mediul social actual, care le descurajează în realizarea proiectelor pe […]
Cluburile Studenţeşti Liberale sunt împotriva copiatului la examene
Biroul Permanent National al Cluburilor Studenţeşti Liberale s-a reunit la Braşov în şedinţă ordinară, sâmbătă,13 iulie. Alături de studenții liberali au fost Adrian Atomei, viceprimarul municipiului Brașov si Valentin Soneriu, secretar de stat, iar ca invitat a participat dl George Scripcaru, primarul municipiului Brașov. Cei trei i-au îndemnat pe reprezentanţii CSL să nu renunţe la […]
Comunicat de presa – TNL sustine cauza cetatenilor romani care doresc sa munceasca legal in Spania
Tineretul Național Liberal atrage din nou atenția asupra incapacității autorităților române de a susține drepturile cetățenilor români care trăiesc în afara țării. Actuala conducere a țării se preocupă de cele câteva milioane de români care trăiesc în alte state doar în preajma alegerilor și doar cu scopul precis de a colecta voturi, pe baza unor […]
Comunicat de presa TNL referitor rolul tinerilor romani in promovarea unei Romanii demne, 24 octombrie 2011
Tinerii liberali, reuniți în Biroul Permanent Național al Tineretului Național Liberal, duminică, 23 octombrie a.c., au dezbătut la Cugir, județul Alba, problema degradării continue a imaginii României pe plan internațional. Tineretul Național Liberal consideră că acțiunile iresponsabile ale Guvernului și Președinției României sunt o sursă de umilință pentru poporul român. Insuccesul intrării României în spațiul […]
”Săptămâna tinerilor liberali la Timişoara” 18 – 24 iulie 2011
Timişoara va fi, timp de o săptămână, capitala tineretului liberal din toată lumea. Între 18 şi 23 iulie, peste 250 de tineri lideri liberali, din 35 ţări, vor lua parte la diferite activităţi, în cadrul unei serii de evenimente de interes naţional şi internaţional. ”Săptămâna tinerilor liberali la Timișoara” debutează luni, 18 iulie 2011, la […]








Comentarii recente