Arhive etichete: comasarea alegerilor

Moldovan: Sunt convins că PDL devine istorie după alegeri; am o singură emoţie – dacă se vor ţine (MEDIAFAX)


Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este convins că PDL „va deveni istorie” după alegeri, el spunând însă că are „o singură emoţie” legată de momentul în care se vor ţine alegerile, transmite corespondentul MEDIAFAX. „Dacă ei (cei de la PDL – n.r.) cred […]

Continuă citirea →

Transcrierea intervenţiei preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă de la finalul şedinţei USL 29 august 2011


Bună ziua tuturor! Permiteți-mi să deschid această întâlnire a noastră prin a preciza poziția de principiu a Uniunii Social Liberale, a tuturor partidelor care compun această Uniune în raport cu tema alegerilor. 1. Uniunea Social Liberală respinge sub orice formă încercarea de a amâna alegerile locale. Nu există nici un fel de motiv care să […]

Continuă citirea →

PNL: Comunicat de presa referitor la declaratiile ministrului Traian Igas


Partidul Național Liberal recomandă domnului Traian Igaș să-și vadă de misiunile încredințate de „grupul de la Arad”, încercând să strice cât mai puțin în Ministerul de Interne și să evite a se pronunța asupra unor chestiuni care presupun studii făcute la vreme și la zi, precum și un anumit grad de înțelegere a mecanismelor politice. […]

Continuă citirea →

Crin Antonescu: conferință de presă la finalul ședinței CNE al PNL


În acest format, noi avem o succesiune de foruri, care reunite, pornesc de la cel mai mic să spunem, în grad, Biroul Politic Central până la cel mai important, care este Delegaţia Permanentă. Şi în sensul acesta, câteva teme foarte importante şi de actualitate, poziţia Partidului Naţional Liberal în raport cu momentul şi modalitatea alegerilor, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Capa si spada: comasarea alegerilor si desfiintarea baremului electoral


Este cunoscuta metoda toreadorilor de a agita inaintea taurului o capa colorata (muletta). Taurul, obosit si sangerand deja in urma confruntarilor precedente cu ceilalti toreadori, focusat pe muletta, nu vede sau nu ia in seama spada matadorului, care ii da lovitura de gratie. In opinia mea de doua zile puterea a lansat inca o ofensiva […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Mediafax – Antonescu: Comasarea alegerilor nu va fi o dramă pentru USL şi nici mare afacere pentru PDL


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că eventuala comasare a alegerilor nu va fi „mare afacere” pentru PDL, iar pentru USL nu va fi nicio dramă. Antonescu a spus că, personal, preferă ca alegerile să fie organizate cât mai repede. El a precizat că scenariul comasării alegerilor locale cu cele parlamentare urmează […]

Continuă citirea →