Preşedintele PSD, Victor Ponta, a explicat la „Interviurile gândul” măsurile pe care le va lua dacă va ajunge prim-ministru. „Nu garantez că în ianuarie 2013 bugetarii vor primi drepturile salariale câştigate în instanţă. Vedem cât este suma datoriei şi facem un mod de eşalonare a acestei datorii, profesorii şi magistraţii nu vor banii de mâine, […]
Gandul – Victor Ponta: Planul USL pentru guvernare – soluţiile economice, renegocierea acordului cu FMI, numiri în deconcentrate, TVR, reguli în sistemul bancar
prin Radu Zlati pe 18 octombrie 2011 în Uniunea Social Liberala
V. IOnescu: Document de lucru în PDL, pe regionalizare: cum ar urma să fie reorganizată administraţia locală
prin Radu Zlati pe 12 iulie 2011 în Analize, Legislatia RO, Locale, Zvonuri
(Click pe hartă pentru mărire) Reorganizarea administrativ-teritorială va aduce, odată cu reducerea numărului de judeţe de la 42 (inclusiv municipiul Bucureşti) la 8, şi reduceri masive de posturi în consiliile judeţene, prefecturi sau servicii deconcentrate ale ministerelor. Potrivit unui studiu vehiculat în PDL şi în mediile parlamentare, la nivelul aparatele de specialitate ale tuturor consiliile judeţene, […]
Mediafax – Deputat PSD: Problema verii este comasarea deconcentratelor, Aradul ar ajunge o anexă a Timişoarei
prin Radu Zlati pe 7 iulie 2011 în Declaratii de presa
Deputatul PSD de Arad Ciprian Luca afirmă că amânarea subiectului privind reorganizarea teritorială nu trebuie să îi liniştească pe arădeni pentru că „problema verii este comasarea deconcentratelor”, care ar urma să aibă sediile în Timişoara, în timp ce Aradul ar deveni o „anexă” a acestui oraş. Deputatul PSD Ciprian Luca a declarat, joi, într-o conferinţă […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- World Bank, strategic observation for Romania: industrial policies target companies, not sectors. Comparison with other states
- ”Problemă: Aceleași venituri, dar taxe de până la 7 ori mai mari” – The Tax Institute propune o reformă fiscală privind persoanele fizice, în 16 puncte
- Banca Transilvania lansează la BVB un nou ETF, al 8-lea de pe piața locală. ETF-ul urmărește performanța indicelui BET-Total Return, care include și dividendele reinvestite
- Cristian Grosu / Criza politică și cauza ei ascunsă: fenomenul mamutului pitic. Viitorul nu sună bine
- VIDEO Andrei Gemeneanu, președinte ROPEA & managing partner Morphosis: România are potențial mare în private equity, dar depinde de mobilizarea capitalului instituțional și dezvoltarea fondurilor de tip „fund-of-funds”
- Eforturi mari pentru noi negocieri SUA-Iran – Marina americană continuă blocada, Trump a ordonat distrugerea oricărei nave care pune mine în Strâmtoarea Ormuz – SUA au capturat un nou petrolier iranian
- Summit informal în Cipru al liderilor europeni: Temele, diviziunile, controversele
- VIDEO Mihaela Mihăilescu, deputy head România, BERD: România trebuie să treacă la un model de creștere bazat pe productivitate
- VIDEO Sergiu Neguț, cofondator, FinTechOS: Antreprenoriatul românesc are un deficit de capital și competențe
- VIDEO Dan Bădin, partener Servicii Fiscale, Deloitte România: O treime dintre companiile din România au deficiențe de capitalizare
New Europe
- Leela Q Infinity Bloc Advanced: Technologie und Anwendung erklärt
- MSC World Europa Pool: Entspannung pur
- Die besten Reiseziele im Mai in Europa
- MS Europa 2 aktuelle Route: Ihr Schiffsabenteuer
- Gartenhaus Holz: 8 kreative Nutzungsideen für jeden Garten
- So bauen Sie sich ein durchdachtes Kamera-Setup auf
- Europäische Kurzhaarkatze kaufen: Tipps
- Das größte Einkaufszentrum Europas: Ein Highlight
- Schnorcheln Europa: Die besten Spots
- Sportpolitik der EU: die Rolle der Europäischen Union im Sport
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Contradicții pre-moțiune – cine cu cine, care pe care, câți din câți
- Lege fără precedent. O generație întreagă nu va putea fuma niciodată
- Protecția datelor personale, paravanul perfect pentru șmecherii din companiile de stat
- Criza politică: soluția morală, compromisul ideal
- Dan Motreanu ne provoacă imaginația: cine sunt, de fapt, „cei numiți politic”?
- „M-ați martirizat, fătălăilor!” – rămasă fără imunitate, Șoșo așteaptă canonizarea
- Cum face România rost de bani: ghidul simplu al traiului pe datorie
- Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a avut un mesaj pentru Ilie Bolojan, după ce a demisionat: Să-l vedem la muncă!
- România, la masa discuțiilor europene despre securitatea verde. Laurențiu Păștinaru: Europa pune natura pe primul loc
- Mihai Ucă – Inspecția Muncii continuă ofensiva împotriva muncii „la negru”. Amenzi de 280.000 de lei pentru o firmă cu 41 de angajați fără contract
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Ucraina introduce controlul de la distanță al dronelor de interceptare. Dronele pot fi controlate de la mii de kilometri depărtare
- Cele mai scumpe bilete la Cupa Mondială se vând cu 2,3 milioane de euro. Cât costă cel mai ieftin bilet pentru meciul dintre Bosnia și Canada?
- România și SUA extind cooperarea educațională prin Programul Fulbright
- Ce spun psihologii despre lectură: este o bună metodă de terapie pentru a te deconecta de la griji?
- O țară din UE va difuza filme despre Palestina în locul concursului Eurovision
- Iulian Fota, amendat și lăsat fără permis. Europol: A făcut circ lângă autospeciala de poliție
- Tánczos Barna: Nu cred că se va ajunge vreodată în România la alegeri anticipate
- „Prețurile la carburanți s-au stabilizat, dar criza politică amenință PNRR”, afirmă Tánczos Barna
- Vicepremierul Tanczos Barna: „Reducerile de cheltuieli și austeritatea nu rezolvă o criză bugetară”
- Mihaela Neagu anunță participarea IRUM SA la AgriXpo Brașov 2026: „Faptul că IRUM are încredere în acest proiect spune totul despre potențialul lui” – COMUNICAT
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Acum la ZF IT Generation. Start-up Pitch: Cum automatizează platforma Latitude App raportarea fiscală şi financiară, de la declaraţiile SAF-T până la e-Factura? Ce presupune acreditarea ca punct de acces Peppol pentru extinderea pe piaţa europeană? La ce noi module lucrează? Detalii de la Ciprian Buşilă şi Cristian Coteţ, fondatorii Latitude App
- Mesaj de la investitorii străini: Reindustrializarea nu mai poate fi separată de sustenabilitate
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Meta to cut 10% of jobs to ‘offset’ Zuckerberg’s AI spending
- Microsoft to offer 7% of US staff voluntary redundancy for the first time
- Trump says US Navy will ‘shoot and kill’ any boat laying mines in strait
- Labour is being destroyed by its former saviours
- South Africa’s new Trump whisperer
- UK in talks with Anthropic over Mythos access for banks
- Arnault warns Middle East war could spiral into ‘global catastrophe’
- The oil tankers slipping through Hormuz
- KPMG to axe 10% of US audit partners
- PwC fined $166mn by Hong Kong regulators over Evergrande audit
NY Times – Economics
- Mamdani Considers Delaying Pension-Fund Payments to Ease Budget Gap
- Some Labubu Dolls Contain Cotton Banned By Forced Labor Law, Testing Shows
- Aging in Place: How Technology Might Help You Grow Old at Home
- Labor Secretary’s Departure Gives Trump an Opening to Focus on His Agenda
- U.S. Considers Financial Support for Oil-Rich U.A.E.
- Why Gas Prices Go Up Fast and Take So Long to Fall
- Trump Seeks More Time in Lawsuit Against IRS Over His Tax Returns
- White House Shrugs Off Shaky Economy as War Exceeds Trump’s Timeline
- What the U.S. Blockade Means for Iran’s Economy
- Amid Iran War, Companies Look to Extend a Record Profit Run by Raising Prices
BBC News
- Trump tells BBC that King's visit could 'absolutely' help repair relations with UK
- Police arrest two over alleged drug sales through shops in West Midlands after BBC investigation
- Masked Iranian forces appear to seize ships in staged video
- Rapist who infected men and boys with HIV jailed
- PM's ex-chief of staff says he doesn't recognise claims about his behaviour
- Huge chunk of glacier blocks Everest route in peak climbing season
- Proxy attacks in UK a real and growing concern, says PM
- US government watchdog to investigate Epstein files release
- Sara Cox replaces Scott Mills on Radio 2 breakfast show
- No rape took place outside Epsom church, say police
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania






Comentarii recente