Arhive etichete: Liviu Voinea

Bogdan Glăvan (Logica Economică): Cât ar trebui să fie randamentul investițiilor publice?


Există două moduri de a aborda acest subiect. Primul ar fi să recunoaștem că statul nu poate calcula economic și că orice încercare de a pune în balanță costurile și beneficiile investițiilor publice comportă a doză mai mică sau mai mare de ridicol. A doua, poate mai potrivită în discuțiile cu persoanele a căror gândire […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declarație politică deputat Radu Zlati: CAS redus cu 5% – adevăr sau provocare?


Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi parlamentari, După câte este bine cunoscut, în aceste zile se desfășoară la București tratative între Guvernul României și creditorii săi internaționali: Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și reprezentanți ai Comisiei Europene. Scopul principal al misiunii FMI este realizarea celei de a treia evaluări a acordului stand-by […]

Continuă citirea →

Informare de presa privind dezbaterea parlamentara organizata astazi la solicitarea PNL


Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor îşi exprimă ferm solicitarea adresată premierului Victor-Viorel Ponta, precum şi reprezentanţilor Guvernului pe care îl conduce, să ofere astăzi, în Parlamentul României, răspunsurile cerute de PNL în numele întregului mediu de afaceri din România şi al  societăţii în ansamblu, privind intenţiile clare şi strategia noii majorităţi […]

Continuă citirea →

Comunicat de presă privind dezbaterea parlamentară a măsurilor liberale de relansare a economiei


Parlamentarii PNL au solicitat Camerei Deputaţilor organizarea unei dezbateri parlamentare privind măsurile liberale de relansare a economiei româneşti: reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator şi scutirea impozitării pe profitul reinvestit Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor a solicitat Biroului Permanent organizarea unei dezbateri parlamentare privind viziunea noului Guvern de relansare […]

Continuă citirea →

Daniel Dăianu: Mesajul economiei este mai puternic decât orgolii instituționale


Accente mai tari in dialogul dintre Guvern si Consiliul Fiscal (CF) pe tema bugetului si rectificarii din acest an palesc in fata mesajului care vine din economie. Desi are crestere, economia se zbate in conditii potrivnice. Unele cifre, ca surplusul balantei de cont curent in primul semestru, sunt suprinzatoare. Avem si “bizareria” scaderii consumului de […]

Continuă citirea →

Aprecieri Claudiu Doltu (PNL) privind deprecierea leului / Business24


Deficitul comercial a crescut din nou: Deprecierea leului, o „arma” de atac? Solutia pe termen scurt pentru reducerea deficitului comercial ar putea fi o posibila interventie a BNR-ului, prin deprecierea cursului valutar. Dar, cat de dorita ar fi o astfel de miscare? Specialistii contactati de Business24 sunt de parere ca o eventuala depreciere ar putea […]

Continuă citirea →

Curs de Guvernare: De unde creştere în 2012. Ce spun Dăianu, Stolojan, Lazea, Voinea


Comisia Europeană a redus semnificativ prognoza de creștere economică a României pentru anul 2012, de la 3,5-4% la 2,1%., potrivit previziunilor CE date publicității joi, comparativ cu cele de astă-primăvară. Cu toate acestea, creșterea economică aferentă României pare să fie una destul de optimisă, în condițiile în care Executivul european a scăzut prognoza pentru întreaga […]

Continuă citirea →

L. Voinea: Scrisoare deschisă adresată domnului Jeffrey Franks și ce a răspuns Jeffrey Franks la scrisoarea deschisă


Scrisoare deschisă adresată domnului Jeffrey Franks Vă scrie un tânăr economist român independent. Mi-am făcut studiile în România şi la Stockholm, dar aceasta nu e o crimă mai mare decât aceea că dumneavoastră v-aţi făcut studiile la Chicago. Avem acelaşi interes, de a găsi soluţii pragmatice pentru ieşirea din criză. Creşterea economică nu este din […]

Continuă citirea →

Liviu Voinea: Manifestul economiştilor indignaţi


Am fost invitat de colegi economişti din Spania să ader la o nouă mişcare, apolitică dar nu imparţială, în sensul în care ea contestă curentul principal de gândire economică şi de ac­ţi­u­ne a factorilor de decizie cu privire la cauzele şi soluţiile crizei. Nu este sin­gura formă de organizare inspirată de mişcarea indignaţilor, o formă de protest […]

Continuă citirea →

NewsIN – CN al PSD – ateliere moderate de jurnalişti şi analişti, discursuri ale lui Oprescu,Antonescu, Ponta


Organizatorii Consiliului Naţional al PSD, care se desfăşoară vineri şi sâmbătă, le-au pregătit participanţilor ateliere de lucru moderate inclusiv de jurnalişti şi analişti, precum şi discursuri din partea lui Sorin Oprescu şi Crin Antonescu, alături de cele ale liderilor PSD. Programul Consiliului Naţional al PSD debutează vineri cu reuniuni ale conducerilor structurilor interne ale PSD, […]

Continuă citirea →

Voinea: Vom avea în continuare cea mai mare inflaţie din Europa


Directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea, consideră că scăderea inflaţiei înregistrată în luna iunie nu reprezintă o evoluţie semnificativă întrucât din toamnă se va vedea efectul creşterii preţurilor la gaze şi cel al majorării accizelor. „Nu cred că aceasta scădere a inflaţie reprezintă o evoluţie semnificativă. Va urma şi în iulie o […]

Continuă citirea →

Liviu Voinea”Adevărul despre cheltuielile de protecţie socială


România are unul dintre cele mai scăzute niveluri ale cheltuielilor de protecţie socială din Europa. Ne găsim la jumătate din media zonei euro în ce priveşte ponderea în PIB a cheltuielilor de protecţie socială (14% faţă de 27%) şi la 60% din media zonei euro în ce priveşte ponderea cheltuielilor cu pensiile în PIB (7,4% […]

Continuă citirea →

Liviu Voinea: Adevărat a înviat?


Ni se tot anunţă de către autorităţi ieşirea din criză la sfârşitul lunii martie. Este o profeţie care se împlineşte singură, în sensul că Institutul de Statistică nu va cuteza, probabil, să se pună de-a curmezişul. Dacă economia României chiar a înviat din morţi, sau dacă are doar un spasm în timpul autopsiei, rămâne să […]

Continuă citirea →

Liviu Voinea: Prizonieri în alt film


Autorităţile şi, uneori, reprezentanţii mediului de afaceri ne ţin captivi într-un cadru ideologic şi într-un model de dezvoltare economică aflate în contratimp cu mersul istoriei. România rămâne tributară politicilor de tip „consensul de la Washington”, caracterizate prin fetişizarea rolului capitalului străin pentru dezvoltare, prin monetarism şi fundamentalismul pieţelor şi prin ac­ceptarea supremaţiei intelectuale a profeţilor […]

Continuă citirea →

LIviu Voinea: FLEXIBILIZAREA PIEŢEI MUNCII – O FRAZĂ DE DÂNŞII INVENTATĂ…


Dezbaterea publică pe teme economice din România este dominată în ultimele săptămâni de modificările aduse Codului Muncii. Acestea nu sunt deloc puţine (83 de articole sunt modificate, 29 sunt abrogate şi 14 sunt adăugate) şi sunt preponderent în favoarea angajatorilor. Mottoul acestor modificări pare a fi flexibilizarea pieţei muncii, o nouă formă de exprimare pentru […]

Continuă citirea →

C. Rogozanu: Noul cod al muncii. Ar trebui să nu fie linişte deloc.


Update necesar Un text excelent de Liviu Voinea care trebuie să fie bibliografie obligatorie atunci cînd discutăm despre “flexibilizare”, de fapt despre împingerea într-o zonă incert proletară a claselor oricum defavorizate: Capcana şomajului, o problemă reală în România (probabilitatea de rămâne în şomaj este de 70%) , nu va fi rezolvată prin locuri de muncă […]

Continuă citirea →