Arhive etichete: USL

USL – Dezbatere publică pe tema fondurilor europene, 27.02.2012 (video)


Continuă citirea →

Interventiile presedintelui PNL, Crin Antonescu, sustinute in cadrul conferintei de presa de la finalul sedintei USL, 27.02.2012


“Bună seara! Noi avem mai multe lucruri de anunțat, de comunicat. Am să încep cu cel care cred că în ordine jurnalistică vă interesează, vă arde acum cel mai tare. Uniunea Social Liberală a anunțat deja că, fiind în greva parlamentară, în protestul parlamentar, nu va participa, nici la nivelul comisiilor și nici în plen, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Interventia presedintelui PNL, Crin Antonescu,cu ocazia dezbaterii „Solutiile USL la problemele accesarii fondurilor europene”, 27.02.2012


“Bună ziua! Mulţumiri tuturor participanţilor la această întâlnire! Sintetizând, în fond, la maximum ceea ce şi colegii mei au spus deja. Există două elemente, două concepte, două principii fundamentale de mentalitate şi de practică, sper, politică, valabile pentru politicile din acest domeniu al absorbţiei de fonduri europene, ca şi pentru tot domeniul guvernării, în general, […]

Continuă citirea →

Agerpres – USL propune trecerea autorităţilor de management în subordinea MAEur


USL propune o serie de măsuri pentru stimularea absorbţiei de fonduri europene, precum trecerea autorităţilor de management care gestionează programe operaţionale în subordinea Ministerului Afacerilor Europene şi uniformizarea salariilor pentru personalul care lucrează cu astfel de fonduri.  Preşedintele PC, Daniel Constantin, a prezentat, luni, în cadrul dezbaterii ‘Soluţii USL pentru absorbţia fondurilor europene’, organizată la […]

Continuă citirea →

MEDIAFAX – Ponta: Parlamentarii USL, obligaţi să îşi doneze indemnizaţiile, sub ameninţarea excluderii


Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că toţi parlamentarii USL sunt obligaţi să îşi doneze inemnizaţiile din lunile în care sunt în protest parlamentar, cei care nu o vor face urmând să „părăsească” partidele care formează Uniunea.  Ponta a spus că toţi parlamentarii USL vor trebui să îşi doneze indemnizaţiile pe care le vor […]

Continuă citirea →

(InPolitics): Un scenariu neasteptat: MRU, premierul USL


Ideea care se desprinde în aceste zile din agitația puterii pare să fie închegarea unei noi alianțe, Mișcarea Populară, care să ia un scor suficient de bun în alegeri încît, cu sprijinul președintelui, să îl mențină pe Ungureanu la putere și după viitoarele alegeri. Și să salveze PDL, UNPR plus restul acoliților. Socoteli frumoase acasă, […]

Continuă citirea →

CCSB: Cine castiga alegerile la Sectorul 6: Stefan Florescu (PC) si USL


Tocmai am terminat un sondaj în Sectorul 6. Sǎ spicuim din rezultate… Evaluarea administrației locale Estimarea participǎrii la vot Vot politic, varianta USL Dacǎ vreți sǎ aflați și alte rezultate: vot pentru partide separat, diverse scenarii de vot pentru alegerile la primǎrie, faceți clic în continuare Vot politic, varianta separat Vot primar, varianta toți Vot […]

Continuă citirea →

Agerpres – Preşedintele PSD Brăila: Vom cere celor de la centru să ne mai păsuiască un pic cu listele USL


Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la care a participat şi liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc, că nu crede că Brăila va reuşi să respecte termenul limită de 15 martie pentru a trimite la Bucureşti listele cu candidaţii USL pentru alegerile locale, motiv pentru care va cere o […]

Continuă citirea →

Agerpres – Fost primar – candidatul USL la Primăria Câmpia Turzii


Radu Hanga, fost primar şi fost director al CUG Cluj, a fost propus, vineri, din partea USL, pentru funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii.  Social-democratul Radu Hanga a mai fost primar al municipiului Câmpia Turzii în urmă cu circa zece ani, dar a demisionat din funcţie pentru a deveni director al CUG Cluj.  ‘Ceea […]

Continuă citirea →

MEDIAFAX – Ponta: Nu cred că USL trebuie să vină în Parlament la mesajul lui Băsescu


Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu crede că parlamentarii USL ar trebui să asiste în Parlament la mesajul pe care intenţionează să îl adreseze preşedintele Traian Băsescu.  Ponta a spus că decizia cu privire la poziţia parlamentarilor USL va fi luată luni de conducerea Uniunii.  „Opinia mea este că nu […]

Continuă citirea →

Agerpres – Neamţ: Protest al consilierilor judeţeni ai USL


Consilierii judeţeni membri ai USL au protestat în cadrul şedinţei ordinare de vineri a legislativului şi au refuzat să se aşeze pe scaune şi să voteze toate proiectele de hotărâri propuse. Decizia luată de cei 12 consilieri PSD şi cinci ai PNL a fost luată după ce prefectul Mihai Archip a contestat în instanţă, la […]

Continuă citirea →

Mediafax – Cristian Adomniţei, desemnat candidatul USL la şefia Consiliului Judeţean Iaşi


Deputatul liberal Cristian Adomniţei a fost desemnat candidatul USL la şefia Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, decizia fiind luată în urma unui sondaj comandat de liberalii ieşenii, în care Adomniţei îl devansează cu peste 20 la sută pe actualul şef al CJ, Constantin Simirad. Conducerea PNL Iaşi a anunţat, vineri, că deputatul Cristian Adomniţei a fost […]

Continuă citirea →

Agerpres – Botoşani: Liderul local al PC şi-a anunţat sprijinul faţă de candidatul USL la CJ


Preşedintele filialei judeţene Botoşani a Partidului Conservator (PC), Paul Onişa, şi-a anunţat, vineri, sprijinul faţă de candidatul Uniunii Social Liberale (USL) la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani.  El a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îl va susţine pe deputatul Florin Ţurcanu în funcţia de preşedinte CJ, cu toate că, în […]

Continuă citirea →

USL: Decizia Guvernului de a amana ratificarea ACTA este singura acceptabila si conforma cu cerintele opiniei publice si ale Opozitiei


Uniunea Social Liberală consideră că decizia Guvernului de a amâna procesul de ratificare a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este singura acceptabilă, aceasta fiind în conformitate cu apelurile repetate pe care USL le-a adresat Executivului pe acest subiect. USL apreciază că decizia Guvernului reprezintăun rezultatal tuturorpresiunilor exercitate asupra autorităților în acest sens, un […]

Continuă citirea →

Agerpres-Corlăţean: USL este decisă să câştige alegerile locale în judeţul Suceava


Uniunea Social Liberală este decisă să câştige alegerile locale în judeţul Suceava, iar conducerea naţională a USL se va implica ”direct şi personal” în campania electorală, a declarat joi vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean. ‘USL este decisă să câştige alegerile în judeţul Suceava şi de aceea va fi acordat tot sprijinul politic printr-o prezenţă consistentă’ a […]

Continuă citirea →

Agerpres – Constantin Boşcodeală: PSD Buzău va avea un candidat separat la CJ


Liderul PSD Buzău Constantin Boşcodeală a anunţat joi că ‘social-democraţii din judeţ vor avea la alegerile locale candidat separat la preşedinţia Consiliului Judeţean’.  ‘Nu există altă soluţie, actualul preşedinte al CJ, Victor Mocanu, este candidatul nostru, protocolul USL prevede două excepţii, candidaturi comune la consiliile judeţene şi la capitalele de judeţ, dar excepţiile nu pot […]

Continuă citirea →

B. Mateescu: A doua rupere a României


Câteodată găseşti o informaţie care te loveşte în creştetul capului. Nu neapărat una surprinzătoare. Ci doar care reaşează lucrurile în făgaş. Piaţa Universităţii – ediţia 1990 – a separat România în două. La început erau prea puţini cei „din piaţă” + organizaţiile politice care le-au preluat mesajele , după care circumstanţe sociale şi politice au […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Agerpres – Bistriţa-Năsăud: Programul de guvernare pentru mediu, considerat ‘aiuritor’ de specialiştii din USL


Specialiştii Uniunii Social Liberale (USL) din domeniul mediului consideră că programul de guvernare pentru mediu propus de actualul Executiv condus de Mihai Răzvan Ungureanu conţine propuneri ‘aiuritoare’, potrivit declaraţiilor făcute miercuri seară, la Bistriţa, de secretarul comisiei de mediu a Partidului Naţional Liberal (PNL), Manuel Avramescu, în cadrul unei dezbateri legate de viziunea USL asupra […]

Continuă citirea →

Blog Iosif Buble – De ce tace Victor Ponta despre vizita in Statele Unite ale Americii


Pe scurt, pentru ca vizita i-a iesit bine. Daca nu iesea, urla peste tot cat de minunat a fost. Sa ma explic… Vizita liderului USL in SUA pare sa fi produs deopotriva nedumerire in presa si un entuziasm suspect al PDL si jurnalistilor apropiati de acest partid, pentru minimizarea actiunii lui Victor Ponta. In timp […]

Continuă citirea →

Romania Libera – Oprescu, Prigoană, Chiliman, Vanghelie… Cine urmează?


Cu doar trei luni şi jumătate până la alegerile locale, atât PDL+UNPR, cât şi USL au probleme în a-şi definitiva garnitura de candidaţi pentru Bucureşti. Fie că numele cu şanse nu vor să se înscrie în luptă, fie că cele care vor să intre în cursă nu stau suficient de bine în sondaje, fie că […]

Continuă citirea →

Ziare.com – Mircea Diaconu: Facem tot posibilul sa blocam Parlamentul!


Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat ca USL incearca, prin greva parlamentara, sa blocheze lucrarile Parlamentului pentru ca, in cele din urma, sa se ajunga la alegeri anticipate. Fostul actor a catalogat actuala Putere drept „mizerie” si i-a comparat pe membrii acesteia cu gardienii nazisti de la Auschwitz. Nu ca nu ne ducem. Facem tot […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

MEDIAFAX – Liderul PNL Covasna către Antal: La nivelul PNL se cunoaşte extraordinar de bine psihologia secuilor


Şeful PNL Covasna, Marius Obreja, îl asigură pe liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, potrivit căruia problema USL în relaţia cu maghiarii este că nu are „un negociator”, că la nivelul PNL se cunosc „extraordinar de bine” situaţia din judeţ, psihologia şi nevoile secuilor şi ale românilor. Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, i-a răspuns, astfel, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Agerpres – Botoşani: Conservatorii nu vor putea avea candidaţi separaţi la alegerile locale, anunţă liderul judeţean PNL


Preşedintele filialei teritoriale Botoşani a Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Florin Ţurcanu, a anunţat, marţi, că Partidul Conservator (PC) nu va avea, în judeţul Botoşani, candidaţi proprii la alegerile locale din vara acestui an. El a declarat, pentru AGERPRES, că PC va desemna candidaţi, alături de PNL, pe listele Uniunii Social Liberale (USL). PC nu […]

Continuă citirea →

Crin Antonescu la emisiunea ”Realitatea la raport” de la RealitateaTv, 20.02.2012


”Realitatea la raport” de la RealitateaTv, luni, 20 februarie a.c., ora 21:30  Invitat: președintele PNL, Crin Antonescu Andreea Creţulescu: Doamnelor şi domnilor începe Realitatea la raport. Avem mai multe premiere politice în această seară, alături de liderul USL Crin Antonescu căruia îi mulţumim că a acceptat invitaţia noastră. Bună seara, bine aţi venit. Crin Antonescu: Bună seara. Andreea Creţulescu: […]

Continuă citirea →

B. Mateescu – Înainte şi după proteste: intenţii de vot la alegerile parlamentare


Între sfârşitul lui decembrie şi începutul lunii februarie, români au ieşit în stradă şi primul-ministru a fost schimbat. Televiziunile au transmis ore întregi live din frig, Elena Udrea şi-a pierdut ministerul şi Victor Ponta a ţinut un discurs hiper-discutat în Parlament. Dar când vine vorba de opţiunea de vot… ce s-a schimbat? CCSB a făcut […]

Continuă citirea →

C. Dima: CRIZA POLITICĂ – Provocări politice după învestirea Cabinetului Ungureanu


Codul portocaliu este valabil şi în politica românească odată cu învestirea Cabinetului Ungureanu. USL încearcă, în mod alert, să supravieţuiască provocării politice pregătite atent de către Traian Băsescu. Între timp, prim-ministrul Ungureanu face prima dojană şi gafează exemplar în prima zi de luptă pe frontul de est. O astfel de mişcare politică (înlocuirea totală a […]

Continuă citirea →

Transcrierea interventiilor – Crin Antonescu, sustinute in cadrul conferintei de presa a USL


Jurnalist: Dl Ponta a dat un interviu în America în care a spus că opoziția nu are de gând să dărâme, să zicem, ce a făcut bun puterea sau, în fine, dacă ajunge la putere, va face ceva mai bun decât actuala putere. Este o anumită schimbare de ton la dumneavoastră în USL? Crin Antonescu: […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Agerpres – Sălaj: Filiala Partidului Conservator vrea candidaţi proprii la alegerile locale


Liderul filialei Sălaj a Partidului Conservator (PC), Mircea Gheţe, a declarat, luni, că nu au existat niciun fel de consultări între conservatori, liberali şi sociali-democraţi în ceea ce priveşte alcătuirea listelor de candidaţi la alegerile locale, motiv pentru care PC Sălaj va cere conducerii centrale a Uniunii Social Liberale (USL) să modifice protocolul electoral al […]

Continuă citirea →

Mediafax – USL vrea revenirea la salarizarea specială pentru cei care lucrează în domeniul fondurilor europene


Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a trimis o scrisoare deschisă premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi fostului prim-ministru Emil Boc, referitoare la absorbţia fondurilor europene, propunând câteva măsuri, între care salarizare specială pentru cei are lucrează în domeniu, dar şi un pact politic. „Am luat act cu deosebită îngrijorare de anunțul conform căruia României îi vor fi […]

Continuă citirea →

(PeSurse): Sondaj CCSB: USL 57%, PDL 18%. PPDD 12%


  vezi mai multe amanunte: sondaj-ccsb

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Agerpres – Cluj: Ajutoare umanitare trimise de USL locuitorilor din satele izolate de nămeţi


Peste şase tone de alimente neperisabile au fost trimise, în această săptămână, de Uniunea Social Liberală (USL) Cluj locuitorilor din satele din sudul ţării izolate de ninsorile abundente şi de viscol. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, de USL Cluj, ajutoarele au fost predate Armatei, pentru transport, şi constau în conserve, paste făinoase, făină, ulei, […]

Continuă citirea →

S.R. Stanescu (InPolitics): Atac la USL


 Dupa ce, timp de aproape o luna, PD-L a pierdut initiativa in favoarea USL, iata ca acum face cateva mutari politice care au drept scop reluarea ofensivei. Asistam la un atac fara precedent impotriva aliantei opozitiei, din care nu lipsesc cantecele de sirena privind ruperea acesteia. In al doilea rand, parlamentarii USL sunt demonizati pe […]

Continuă citirea →

Zoe Petre (CriticAtac): Unde sînt liberalii?


Propunerea de dezbatere pe care echipa CriticAtac o lansează suscită deopotrivă interes și o oarecare nedumerire. Interes – fiindcă actuala confuzie între liberalism și neoliberalism este pernicioasă și riscantă pentru evoluția politică ulterioară a societății. Nedumerire – pentru că textul de pornire nu doar că nu definește clar termenii în care își propune să desfășoare […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Cotidianul – O lege pentru siguranţa PDL şi a lui… Dan Diaconescu


Cotidianul.ro a informat încă din luna septembrie 2011 că actuala Putere nu are nici cea mai mică intenţie de a modifica actualul sistem electoral, singurul care avantajează PDL. Legea (neconstituţională) pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea a reprezentat o diversiune de ochii lumii. Alegeri pe gustul PDL, UNPR şi PPDD Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a […]

Continuă citirea →

EvZ – Dan Diaconescu: Partidul Poporului o să aibă în curând 20 de parlamentari


Patronul OTV, Dan Diaconescu a declarat aseară, în emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1Tv că în curând, Partidul Poporului o să aibă în jur de 20 de parlamentari, „cu preponderenţă de la USL,dar şi de la PDL”. „O să avem aproximativ 20 în curând(n.r. parlamentari), fiindcă trebuie să ne constituim de urgenţă un grup […]

Continuă citirea →