USL: Decizia Guvernului de a amana ratificarea ACTA este singura acceptabila si conforma cu cerintele opiniei publice si ale Opozitiei

Uniunea Social Liberală consideră că decizia Guvernului de a amâna procesul de ratificare a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este singura acceptabilă, aceasta fiind în conformitate cu apelurile repetate pe care USL le-a adresat Executivului pe acest subiect.

USL apreciază că decizia Guvernului reprezintăun rezultatal tuturorpresiunilor exercitate asupra autorităților în acest sens, un rezultat al acțiunilor protestatarilor și ale Opoziției deopotrivă.

Astfel, rămâne ca Executivul să urmeze și cea de-a doua cerință a USL, și anume organizarea unei dezbateri publice reale în privința ACTA, care să asigure transparența necesară unui acord internațional de impact.

Totodată, USL solicită, pe această cale, eurodeputaților PDL și UDMR să își revizuiască poziția și să nu mai acorde sprijin pentru ACTA în forma actuală. Europarlamentarii USL au cerut, în Parlamentul European, o mai amplă dezbatere pe marginea acordului, în timp ce membrii PDL și UDMR s-au opus acestei cereri.

Liderii și europarlamentarii USL au cerut în repetate rânduri Guvernului și primului-ministru să retragă sprijinul României pentru ACTA.

 

23 februarie 2012

Etichete:,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: