Se pare că huiduielile încasate de preşedinte pe 24 ianuarie la Iaşi şi la Focşani au lăsat urma adânci în mentalul prezidenţial. Cea mai bună dovadă e prezenţa unui adevărat puhoi de spp-işti la întâlnirea preşedintelui Traian Băsescu cu grupurile parlamentare ale PDL. Cel puţin 5 oameni au fost postaţi pe coridorul cu sala Nicolae Iorga de la nivelul P al Palatului Parlamentului unde a avut loc întâlnirea. Uşa sălii s-a deschis doar cu 15 minute înainte de începerea şedinţei – până atunci a fost sigilată după ce în prealabil a fost periată.Dar de ce mă tot mir eu atâta când Jandarmeria Romană a publicat un anunt de intentie prin care precizeaza ca vrea sa cumpere „echipamente de reprimare a revoltelor”, respectiv casti de protectie, pulverizatoare, pistoale mitraliera, pusti, grenade fumigene, grenade lacrimogene si altele, transmite Mediafax. Pretul de achizitie este estimat la peste 42 de milioane de lei, fara TVA
sursa: http://www.pesurse.com/#/2011/1/31/traian-bsescu-a-dat-n-paranoia.html








Deci: lucrand in achizitii publice, pot sa imi dau cu parerea ca s-a dorit a se sti de achizitia respectiva, sa zicem, dintr-un soi de intentie de prevenire, ca si-asa in structurile statului prevenirea este ridicata la nivel de directie fara sa previna in mod real ceva.
Pentru ca daca nu s-ar fi dorit si daca chiar se dorea a fi un secret, imi cer scuze, fiind vorba de capacitatea de aparare a tarii, putea fi notata achizitia cu 000 si era secret de stat. O astfel de achizitie de echipamente de protectie si aparare nu este nevoie sa o publici in SEAP decat daca VREI sa se stie de ea. Deci…. mare scofala achizitia jandarmeriei; aceasta este doar cea publica….. Urasc cand vad cata importanta da presa acestor nimicuri. Acizitia aceasta este a 100 parte din adevaratele achizitii din domeniul acesta.
ApreciazăApreciază
S-a dorit sa se stie, pentru ca:
1. Daca r fi fost dorita secreta, in RO tot s-ar fi aflat… cum le aflam noi pe toate cele
2. Publica fiind, are un potential de intimidare mai mare
ApreciazăApreciază