Bugetarii, mai prost plătiți decât cei din mediul privat

Conform documentului, până în 2010 salariul mediu din sectorul public a fost mai mare decât în sectorul privat, însă reducerea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar începând cu cea de-a doua jumătate a anului trecut a redus câştigul mediu în sectorul public la mai puţin decât media din sectorul privat.

Datele din luna decembrie 2010 indică faptul că salariul mediu brut în sectorul public a scăzut de la 2.108 lei, în trimestrul II 2010, la 1.701 lei în trimestrul IV 2010, sub media de 2.013 lei, în sectorul privat.

De asemenea, cheltuielile cu personalul bugetar au crescut semnificativ între 2005 şi 2008, fondul de salarii crescând cu 1,5% din PIB. În aceeaşi perioadă, câştigul mediu în sectorul bugetar a crescut cumulat cu 63% în termeni reali, majorând discrepanţa dintre salariul mediu din sectorul public şi cel privat.

Raportul Consiliului Fiscal arată faptul că, în perioada 2005-2008, numărul de angajaţi bugetari a crescut cu aproximativ 170.000, până la circa 1,4 milioane de persoane, iar cele mai mari creşteri ale numărului de personal au avut loc la nivelul autorităţilor locale (aproximativ 90.000), la care s-a adăugat o creştere a personalului de aproximativ 50.000 de angajaţi în cadrul administraţiei centrale.

Ulterior, numărul total de angajaţi în sectorul guvernamental a scăzut cu 132.000, la 1,26 milioane angajaţi, între sfârşitul anului 2008 şi decembrie 2010.

Mai mult de 50% dintre aceste reduceri au avut loc la nivel local (aproximativ 76.000), din care 29.000 de persoane în cadrul învăţământului preuniversitar. De asemenea, un declin puternic al numărului de angajaţi s-a înregistrat în sectorul de sănătate, respectiv circa 33.000.

În luna decembrie a anului trecut, numărul persoanelor angajate în sectorul bugetar era de aproximativ 1,26 milioane, în timp ce în cadrul instituţiilor finanţate din bugetul de stat numărul de personal este de aproximativ 350.000 de oameni, cu cea mai mare parte a personalului în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Apărării.

Instituţiile auto-finanţate, cea mai mare parte spitale şi universităţi, au aproximativ 380.000 de angajaţi, iar restul de aproximativ 600.000 de persoane se află la nivelul autorităţilor locale.

sursa: Capital

Reclame

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: