O eurodeputată PNL acuză Ministerul Dezvoltării. Elena Udrea, chemată la Bruxelles să justifice cum cheltuieşte banii europeni

Ramona Mănescu, europarlamentar PNL, face acuzaţii dure la adresa Elenei Udrea şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus de aceasta. Liberala susţine că fondurile europene gestionate de MDRT sunt alocate pe criterii politice. Mănescu vrea ca Elena Udrea să vină în Parlamentul European şi să justifice banii. În replică, ministerul se apără. Secretarul de stat Răzvan Murgeanu, mâna dreaptă a Elenei Udrea la MDRT, afirmă că declaraţiile europarlamentarei sunt minciuni.

Eurodeputata Ramona Mănescu (PNL) a declarat că va propune în Parlamentul European ca România să fie obligată să modifice criteriile de acordare a fondurilor europene. Liberala doreşte ca în ghidul de accesare a banilor europeni să rămână doar cerinţele UE, iar cele ale instituţiilor româneşti să fie eliminate. Măsura – spune ea – ar pune în dificultate actualii guvernanţi, despre care susţine că distribuie fondurile în mod clientelar. „E supărător pentru doamna Udrea că nu o să poată da bani pentru sălile de sport şi primării portocalii. S-au obişnuit să facă caietele de sarcini după chipul şi asemănarea firmelor care trebuie să câştige licitaţiile. Asta îi va incomoda (pe membrii Guvernului, n.r.)”, a declarat Mănescu.

Ea a precizat că propunerile sale vor fi făcute în cadrul comisiei parlamentare din care face parte – Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European – şi că prima întâlnire va avea loc pe 12 aprilie, la aceasta urmând a participa şi Elena Udrea. „Va fi prezentă şi doamna Udrea şi atunci va trebui să dea raportul comisiei despre performanţele minunate ale ministerului. Vom discuta şi despre raportul misiunii de monitorizare pe care am avut-o anul trecut în România, vom discuta de acel raport, care nu e favorabil doamnei Udrea”, a mai afirmat eurodeputata.

În replică, Răzvan Murgeanu, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, spune că acuzele Ramonei Mănescu reprezintă o minciună ce ar putea fi infirmată chiar de către preşedinţii de Consilii Judeţene ai Opoziţiei. În sprijinul afirmaţiilor sale, Murgeanu a prezentat şi nişte date de la minister despre cum s-au împărţit banii. „De-abia astăzi am făcut o situaţie cu axa II drumuri judeţene, axa care a fost închisă cel mai repede. Împărţită pe culori politice ale preşedinţilor consiliilor judeţene, ceea ce este o aberaţie din punctul meu de vedere, situaţia stă aşa: PDL – 491 milioane de euro, PNL – 155 milioane de euro, PSD – 538 milioane de euro şi UDMR – 81 milioane de euro”, a declarat Murgeanu.

sursa: Puterea

Reclame

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: