BNS: Peste 30.000 de angajaţi ai statului rămân şomeri

Cel puţin 30.000 de persoane de la companiile de stat vor fi disponibilizate, a declarat, vineri, preşedintele BNS, Dumitru Costin, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii FMI, după ce delegaţia a precizat că restructurarea acestor societăţi va fi principalul subiect pe agenda de lucru cu Guvernului, potrivitMediafax.

Sindicatele nu au primit încă un plan concret de restructurare a celor 18 companii cu capital de stat, însă oamenii îşi vor pierde locurile de muncă pentru că în bugetele acestor societăţi „nu-şi mai au locul şi salariile, şi furăciunea”, a precizat Costin.

Reprezentantul BNS a spus că în întâlnirea cu FMI a insistat pe o abordare complexă a acestor companii cu capital de stat nu doar pe indicatorii macro, fiind nevoie de o analiză în detaliu.

„Din cauza unor contracte ticălos făcute, companiile pierd sume uriaşe de bani şi ajung în situaţii incredibile, cum sunt cele din sectorul energetic sau Compania Naţională Poşta Română şi toate oalele sparte le vor plăti lucrătorii trimiţi pe drumuri”, a afirmat Dumitru Costin.

Este vorba de 18 companii de stat care vor face restructurări sau se vor închide. Vezi aici lista lor

sursa: Antena3

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: