De câteva zile, presa românească este asfixiată de tot felul de „experţi” şi de lideri ai unor asociaţii patronale care perorează extrem de vehement că în România ar exista în acest moment un număr excesiv de „bugetari” în raport cu necesităţile social-economice reale ale ţării noastre. Mai ales acum când coronavirus-ul va determina o recesiune fără […]

Nu avem prea mulți bugetari. Avem prea puțini!
Confruntați cu problema creșterii pensiilor în viitorul apropiat și mediu, economiștii PNL au dat unele răspunsuri pe persoană fizică. Partidul Național Liberal nu are, deocamdată, un răspuns oficial, inclus într-o strategie coerentă. publică (program electoral, program economic) astfel încât un feed-back din rândurile propriilor membri sau a specialiștilor în economie și finanțe să ducă la […]

B. Glavan (Logec) – Tehnocrații au stabilit: productivitatea unui procuror > decât a unui medic sau profesor
Un judecător sau procuror stagiar vor câștiga cât un profesor universitar cu 20 de ani vechime, sau cât 3 asistenți universitari. Sau cât un medic primar cu gradație maximă. Ce-i corect e corect. Practic judecătorii și procurorii încep să câștige de la nivelul la care se opresc medicii (cu excepția celor care activează în medicina […]

În răspăr (LXI): Furnica cea corporatistă și greierele bugetar
(1) Mitologia urbană a acreditat de mult faptul că angajații la privat (de aici înainte: corporatiștii) sunt harnici precum furnicile, lucrând din zori până în seară pe tarlaua „stăpânului”. Estimp, angajații la stat (hai să îi numim bugetari) trăiesc, vorba ceea, într-un vis: saltă și se bucură de viața de huzur oferită din banii contribuabililor, […]

Radu Zlati (DCNews): Legea Salarizării Unitare – testul maturității clasei politice românești
Un deputat PNL avertizează partidul că Legea salarizării unitare și, implicit, creșterea salariilor bugetarilor, este o capcană întinsă de PSD. PNL vrea să câștige alegerile, de aceea liderii săi sunt tentați să aprope creșterile salariale, pe de o parte. Pe de alta, va fi extrem de greu să guverneze după alegeri, în condițiile în care […]

În răspăr (XXXII): Despre salariile bugetarilor
Dacă tot am vorbit despre salariile celor mai bine plasați în ierarhia personalului bugetar, ce ar fi să aruncăm o privire asupra întregului sistem bugetar? În ce privește salarizarea tuturor bugetarilor (deci inclusiv a celor de mai sus), eu propun să adoptăm o regulă simplă, alcătuită din mai mulți pași. Preluăm o grilă de salarizare oarecare, […]

În răspăr (XXXI): Salarii mai mari, răspundere pe măsură
Total de acord cu propunerea colegului Dobre în ce privește asigurarea cadrului legal ca instituția polițistului (și oamenii care o reprezintă) să fie cu adevărat respectată. Ca om de dreapta, nu pot decât să salut o astfel de inițiativă. Cu o condiție: ca în cazul celor care abuzează de funcție, celor care terfelesc onoarea hainei […]

In răspăr (XXIX): Să-i dăm o mână de ajutor lui Ponta!
Așadar și prin urmare, ieri Partidul Național Liberal a reușit să-i mai dea o mână de ajutor lui Ponta. Cum? Renunțând la 1% din scăderea TVA planificată, PNL dă dreptate proiectului inițial, cifrei inițiale (20%) a TVA. Acel 1% era propunerea PNL, care a încercat să o fructifice ca pe un amendament major adus de […]

B. Glăvan (Logica Economică): Cine este mai important, un medic sau un procuror?
Aceasta este întrebarea de baraj care mustește din frustrările bugetarilor nemulțumiți de salariul primit. Cu variațiile de rigoare: ar trebui să câștige mai mult un profesor sau un judecător? O casieră de la metrou sau un actor de teatru? Etc. Dar știți ce? Întrebarea este esențială nu pentru că arată adânca întristare și ciuda care […]

B. Glăvan (Logica Economică): Este cazul să crească salariile bugetarilor?
Întoarcerea Codului fiscal la Parlament are drept motiv și faptul că Guvernul Ponta se află în faza de declanșare a unor măsuri de creștere a cheltuielilor publice care amenință să dea peste cap bunul mers al economiei. Astăzi ne referim la creșterea salariilor. Aparent, bugetarii au fost Cenușăreasa perioadei post-criză. Din 2008 până în prezent […]

A. Mihai (ZF): Varianta „draft“ a legii salarizării bugetarilor
Un şef serviciu din administraţia publică, un şef al administraţiei financiare dintr-un oraş sau un şef adjunct al unui birou vamal va primi un salariu de bază lunar de circa 5.600 de lei. Cu un astfel de nivel salarial, cel care ocupă o astfel de poziţie câştigă mai mult decât cel mai bine plătit medic […]

Între promisiuni și fapte…
În campania mea electorală, nu am promis creșterea salariilor. Mi se părea evident că pe termen scurt și mediu, în condițiile unei economii încă nerefăcute după uraganul BB (Băsecu-Boc) acest lucru este practic imposibil. Nu am promis că va fi lapte și miere dacă USL câștigă alegerile. Dimpotrivă, am avertizat că anii 2013 și 2014 […]
Bugetul României 2013 – propunerea guvernului Ponta
Bugetul României 2013 – propunerea guvernului Ponta
Boc: Pensionarii nu au fost afectaţi direct de criză (Realitatea)
Premierul Emil Boc le-a spus membrilor consiliului de coordonare judeţean din Timiş că vor avea parte de susţinere pentru proiectele pe care le au. Boc a vorbit şi despre efectele crizei asupra românilor. Emil Boc le-a spus colegilor la Timişoara că este datoria guvernului, a miniştrilor, a partidului de a-i ajuta şi i-a asigurat că […]
Vosganian: Parabola obezului ciung
Imaginati-va urmatoarea scena: o persoana cu exces de greutate merge la doctor. Urmasul lui Hippocrate il consulta si clatina din capa dojana: trebuie rapid sa scazi in greutate. Obezul il priveste, disperat. Ideea ca va trebui sa tina dieta si sa faca gimnastica il ingrozeste atat de tare incat, pentru a cantari mai putin, prefera […]
BNS: Peste 30.000 de angajaţi ai statului rămân şomeri
Cel puţin 30.000 de persoane de la companiile de stat vor fi disponibilizate, a declarat, vineri, preşedintele BNS, Dumitru Costin, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii FMI, după ce delegaţia a precizat că restructurarea acestor societăţi va fi principalul subiect pe agenda de lucru cu Guvernului, potrivitMediafax. Sindicatele nu au primit încă un plan concret de […]
Analiză. Ce ne pregăteşte Boc pentru 2012: „Să PeDeLaţi bine!”
Strategie de îndulcit electoratul sau va dudui din nou economia în 2012 ? Aceasta este întrebarea care se ridică aruncând o privire peste planurile Cabinetului Boc amânate cu bună ştiinţă pentru anul următor. Majoritatea măsurilor promise de Executivul portocaliu vor fi cel mai probabil percepute ca pozitive de cetăţeni. Dar cu ce efecte pentru viitor […]
Guvernul va aviza noi concedieri în sectoarele minier, energetic şi de apărare
Pentru a evita convulsii sociale, Guvernul va reintroduce anul acesta şi venitul lunar de completare pentru angajaţii concediaţi, cu o durată de 20 luni pentru persoanele care au o vechime în muncă de până la 15 ani, 22 luni pentru salariaţii cu o vechime cuprinsă între 15 şi 25 de ani şi 24 luni pentru […]
Boc: Salariile profesorilor nu pot fi majorate cu 50% nici în 2012
Salariile profesorilor nu vor putea fi majorate cu 50% nici în 2012, deoarece economia nu poate suporta un astfel de efort, a declarat premierul Emil Boc, duminică, la Pro TV. „Anul acesta nu se majorează şi nici anul viitor nu se majorează salariile profesorilor cu 50%. Nici în 2012 salariile nu pot fi majorate cu […]
Secretar de stat din Finanţe: România nu îşi permite acum o majorare salarială în sectorul bugetar
Dan Lazăr, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că România nu îşi poate permite acum o majorare salarială pentru bugetari mai mare decât cea produsă de la începutul anului, cu 15%. În acest moment majorarea salarială e posibilă fie cu creşterea taxelor şi impozitelor, fie prin adâncirea […]
Boc susține că majorarea salariilor profesorilor ar afecta toți bugetarii
Primul ministru Emil Boc a declarat, marți, că o creștere a salariilor profesorilor cu 50% ar pune în pericol ”recuperarea în integralitate pentru toţi bugetarii a drepturilor salariale pierdute în 2010”. ”Astăzi o creştere a salariilor profesorilor cu 50% ar pune în pericol stabilitatea financiară şi a resurselor din care să plătim salariile în România. […]
Comentarii recente