În răspăr (XXXII): Despre salariile bugetarilor

bugetDacă tot am vorbit despre salariile celor mai bine plasați în ierarhia personalului bugetar, ce ar fi să aruncăm o privire asupra întregului sistem bugetar? În ce privește salarizarea tuturor bugetarilor (deci inclusiv a celor de mai sus), eu propun să adoptăm o regulă simplă, alcătuită din mai mulți pași.

  • Preluăm o grilă de salarizare oarecare, dintr-un stat membru al UE cu bune rezultate în ceea ce privește atât pacea socială, cât și echilibrul dintre diferitele sectoare de activitate în care operează personal bugetar. Nu mă interesează dacă va fi Germania, Finlanda, Spania sau Irlanda, peste tot medicii sunt plătiți relativ bine, iar cadrele didactice nu au salarii mizerabile cum se întâmplă în România. Odată cu grila se preia și cota din PIB pe care statul respectiv o alocă salarizării bugetarilor.
  • După ”importarea” grilei de salarizare și a raporturilor dintre salariile sectoriale și salariul minim (sau mediu…) pe economie, se ia PIB-ul României pe anul precedent, se aplică procentul pentru a afla cât din acest PIB va fi alocat anvelopei bugetare, și se împarte această anvelopă pe sectoare de activitate, corespunzător numărului de salariați și criteriilor de salarizare pentru aceștia (stabilite în Legea Salarizării Unice, dar preluate tot de la statul respectiv – ca să nu avem discuții…)

Astfel, la începutul fiecărui an calendaristic, odată cu intrarea pe rol a noului Buget consolidat al statului, vom ști cât poate statul român să ofere salariaților săi. Mult, puțin, asta este. Și dacă la un PIB de mizerie (raportat la numărul cetățenilor) vom avea niște salarii mici, de vină nu vor fi nu doar guvernanții, ci întreg corpusul social.

Și poate așa vom învăța noi, bugetarii, că salariile noastre nu pot crește cu 70% când performanțele economice cresc cu doar 3%, că înainte să cheltuiești mai întâi trebuie să investești, că noi suntem importanți pentru a ține în mers mecanismele sociale ale imensului organism care este România, dar că sângele ce circulă prin acest organism nu îl oferim noi, ci aceia care produc în mod direct avuție națională.

Evident propunerea  mea, venind dinspre un politician lipsit de o reală expertiză în domeniul economico-financiar, este pasibilă de numeroase corecții. Dar poate că este una viabilă. La urma urmei, am importat, în 1866, o întreagă Constituție; actul ne-a ferit de interminabile certuri interne și ne-a oferit un model instituțional viabil pentru o jumătate de veac, exact acea jumătate în care noi, românii, am făurit România modernă. De ce nu am importa o grilă de salarizare pentru a ne feri de interminabile dispute sindicale și pentru a ne oferi un model poate nu perfect, dar dincolo de dubiile mioritice și funcțional cel puțin într-un stat mai bine așezat decât al nostru?

alte articole pe aceeași temă:

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: