Agerpres – USL vrea sancţionarea Robertei Anastase pentru ‘votul ilegal’ din plenul reunit

Grupurile parlamentare ale Uniunii Social Liberale (USL) vor depune în zilele următoare sesizări la Comisia juridică din Camera Deputaţilor cu privire la faptul că Roberta Anastase şi Ioan Oltean ar fi încălcat Regulamentul, întrucât, în calitate de preşedinţi de şedinţă, au supus votului plenului reunit de marţi ‘rapoarte ale comisiilor de buget-finanţe ilegale’.

Viceliderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu a declarat miercuri că aceeaşi comisie va fi sesizată şi cu privire la preşedintele Comisiei de buget din Cameră, Maria Barna, care ar fi întocmit rapoarte false în urma audierii unor candidaţi la funcţii de conducere din instituţii financiare importante, în şedinţe comune, fără cvorum.

Parlamentarii USL vor depune, de asemenea, sesizări la Comisia juridică din Senat pentru a constata lipsa de cvorum a Comisiei de buget de la şedinţele reunite în care au fost audiaţi şi validaţi membrii conducerii Comisiei pentru supravegherea asigurărilor, Curţii de Conturi şi Consiliului Economic şi Social, precum şi ‘nulitatea raportului’ asupra acestui subiect prezentat plenului reunit. ‘Numirile efectuate marţi de plenul comun pentru unele instituţii la care numirile în funcţiile de conducere sunt făcute de Parlament, Comisia pentru supravegherea asigurărilor, Curtea de conturi, Consiliul economic şi social, sunt lovite de nulitate şi nu pot fi opozabile terţilor. Aceste numiri s-au efectuat cu încălcarea legii. USL constată că actuala majoritate parlamentară prin reprezentanţii săi în conducerea Parlamentului şi a Comisiei de buget-finanţe au făcut acte administrative prin fals şi uz de fals, infracţiuni pedepsite de lege’, a spus Nicolăescu.

El a precizat că numirile la aceste instituţii, conform legislaţiei, se fac de Parlament la propunerea comisiilor de specialitate iar prin rapoarte comisiile fac selecţia candidaţilor şi propun candidaturi valabile plenului pentru vot.

Nicolăescu a susţinut că în cazul celor trei instituţii rapoartele nu sunt valide, cele două comisii de buget întocmind ‘rapoarte ilegale’, în urma unor şedinţe care nu au avut cvorum. Potrivit liberalului, ‘ilegalitatea a fost girată’ şi de cei doi preşedinţi de şedinţă comună de plen, Roberta Anastase şi Ioan Oltean, care au supus la vot ‘rapoartele nelegale’ în şedinţa de marţi. ‘USL nu recunoaşte aceste numiri şi atunci când va avea majoritate parlamentară va proceda la anularea acestui vot nelegal şi va relua procedurile de numire în condiţiile legii. Aceste numiri pun în pericol mare funcţionarea pieţei financiare, a controlului finanţelor publice, prin reprezentanţi numiţi prin hotărâre nelegală, lovită de nulitate, în urma unor infracţiuni’, a afirmat Nicolăescu.

La rândul său, liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a spus că de trei ani ‘asistăm la denigrarea, la destructurarea instituţiilor statului prin abuz de către actuala putere’.

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: