NewsIN – Şeful CSM îi scrie lui Anastase, cerând respingerea legii eşalonării plăţii titlurilor executorii

Preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, i-a transmis o scrisoare Robertei Anastase, în care arată că se impune respingerea de către Camera Deputaţilor a Legii de aprobare a OUG privind eşalonare a plăţii drepturilor salariale câştigate în instanţă de bugetari.

Potrivit scrisorii transmise de Dumbravă, care a fost afişată pe site-ul CSM, „adoptarea unor acte normative succesive prin care este eşalonată plata drepturilor salariale acordate personalului din sistemul bugetar, prin hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii, constituie o încălcare a dreptului de acces la justiţie al titularilor acestor titluri executorii”.

De asemenea, şeful CSM susţine şi că statul nu poate fi scutit de obligaţia sa de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii într-un interval rezonabil. „(…) autorităţile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti”, susţine Dumbravă.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii arată că, prin aplicarea actului normativ în discuţie, s-ar ajunge în situaţia în care executarea unei hotărâri judecătoreşti din 2008 ar urma să se finalizeze abia în 2016, „or, într-o astfel de situaţie, este evident că cerinţa executării hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii într-un interval rezonabil este încălcată flagrant”.

În finalul scrisorii, Dumbravă arată că „se impune respingerea OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar”.

Comisia de Buget a Camerei Deputaţilor a aprobat, în luna septembrie, un raport preliminar favorabil pe OUG 71/2009 unde se stabileşte că termenul de plată a drepturilor câştigate în justiţie de bugetari va fi extins până în 2016 şi că se vor modifica şi procentele de returnare a banilor.

Potrivit raportului Comisiei de Buget de la Cameră şi preluat practic fără modificări de la Comisia Juridică, „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”.

Înainte de această modificare a OUG n.r 71/2009,  sumele devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 erau plătite în felul următor: în anul 2010 se plăteau 34% din valoarea titlului executoriu, în 2011- 33%, în 2012 tot 33%.

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: