Agerpres – Galaţi: Consilier judeţean exclus din PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, Claudiu Brânzan, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, excluderea din partid a consilierului judeţean Alexandru Teodorescu, pentru refuzul acestuia de a pune în aplicare o hotărâre a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Galaţi.

Potrivit lui Brânzan, consilierul judeţean Alexandru Teodorescu, preşedinte al Comisiei de buget-finanţe din cadrul Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, nu a semnat convocatorul privind organizarea unei şedinţe extraordinare a CJ, la iniţiativa consilierilor judeţeni USL şi nici nu a participat la respectiva întâlnire. ”Toţi consilierii PSD au fost de acord cu această acţiune, mai puţin Alexandru Teodorescu care nu a semnat convocatorul şi nici nu a participat la şedinţă. Pentru că acest consilier nu a fost de acord să participe la această acţiune comună a USL, s-a hotărât excluderea din PSD, decizie luată în unanimitate de membrii BPJ”, a declarat Brânzan.

În urma excluderii, Teodorescu îşi pierde mandatul de consilier judeţean şi funcţia de preşedinte de comisie. ”Am vrut să dăm un semnal foarte puternic pentru că urmează un an hotărâtor, un an cu alegeri şi trebuie să ştim foarte clar cine merge mai departe cu PSD şi cine nu. La situaţii excepţionale, luăm măsuri excepţionale”, a afirmat Brânzan.

Teodorescu este considerat un apropiat al preşedintelui CJ Galaţi, Eugen Chebac, care şi-a dat demisia din toate funcţiile de conducere din PSD, dar şi-a păstrat calitatea de membru.

Chebac a anunţat că va candida independent la preşedinţia CJ Galaţi, cu sprijinul UNPR, în condiţiile în care USL l-a nominalizat pentru candidatură pe consilierul judeţean Nicolae Bacalbaşa. Cu toate acestea, Chebac nu a fost exclus din PSD.

Reclame

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: