Alianta pentru o Romanie Curata: ARC A EXAMINAT SCANDALURILE PENTHOUSE ANTONESCU SI OMV-MRU

E ceva în nerergulă cu apartamentul lui Crin Antonescu, cum susţine Evenimentul zilei? E vreo influenţă necuvenită de la grupul OMV către Mihai Răzvan Ungureanu, dat fiind că soţia sa e trecută în declaraţia de avere cu 7000 de euro pe lună încasaţi de la acest grup, cum susţine grupul de investigaţii politice condus de Mugur Ciuvică? Ne-am informat şi vă spunem diagnosticul ARC. Suntem insa deschişi la informaţii noi, care ar putea schimba acest diagnostic.

1. Crin Antonescu şi soţia lui, europarlamentar, care cîştigă mult mai bine ca el şi avea această poziţie dinainte de căsătorie, şi-au luat un apartament de 245 000 euro, cu patru camere şi spaţiu de 180 metri patrati. E frumos, îi invidiem, am vrea şi noi o ţară unde politicienii să trăiască la fel de prost ca noi toţi (sau ca unii din noi), dar nu e nimic în neregulă. Suma e justă şi nu există disproporţie între veniturile lor şi această investiţie. Statul nu e amestecat, nefiind nici un fel de fonduri publice la mijloc.

2. Mihai Razvan Ungureanu a respins, in cadrul unui interviu televizat si abia la trei zile dupa lansarea intrebarilor in cadru public, conflictul de interese de care a fost acuzat precizand ca pentru contractul sotiei sale cu OMV Austria a intrebat Agentia Nationala de Integritate dupa care lucrurile i s-au parut clare. Totusi, premierul nu a explicat de ce de pe site-ul Guvernului a disparut in weekendul trecut declaratia sa de avere si de interese (toti ceilalti ministri avandu-le postate pe site-ul Executivului), ele ramanand doar pe site-ul ANI.

Intrebat de ce nu a fost, de exemplu, specificată exact natura serviciilor, respectiv servicii medicale sau servicii de consultanţă medicală, care să specifice mai clar natura serviciului care a generat acele servicii acordate de sotia premierului catre OMV Viena, Ungureanu a raspuns: “Pentru că acesta este contractul. Ceea ce a apărut în declaraţia de interese este chiar… (reporter: Deci contractul era chiar de consultanţă). Da. Este un lucru…, n-aş vrea să mă transfer eu în rolul purtătorului de cuvânt al OMV. Vă pot numai spune că este vorba de un proiect social al companiei în cauză, care a implicat medici foarte buni din România şi din străinătate, la construcţia căruia a participat soţia mea, care este un medic anestezist, probabil bun. Se adresează persoanelor care sunt în imposibilitatea materială de a-şi rezolva probleme medicale de durată sau urgente şi care are, cred, un foarte important rol în societate. De aici încolo lucrurile sunt clare pentru mine”. Nu insa si pentru publicul larg, pentru ca intrebari esentiale raman inca fara raspuns.

UPDATE:

Intrebari la care MRU trebuie sa raspunda

–    De ce de pe site-ul Guvernului a disparut pur si simplu in weekend declaratia  sa de avere. Ea a ramas totusi pe http://www.declaratii.inegritate.eu, iar de acolo nu o va sterge nimeni. Iat-o si aici .

–    De ce premierul nu a raspuns rapid acuzatiilor potrivit carora el lucra la Viena la SECI, pozitie in care era platit de statul roman, ca diplomat, nu de SECI in sine (South East Cooperation Initiative), putandu-se trage concluzia potrivit careia era conflict de interese, el la SECI si Daniela la OMV? Deci a existat contractul respectiv de consultanta incheiat intre OMV si dna Ungureanu pe vremea cand MRU lucra in Viena? Si in ce tara si-a oferit Daniela serviciile, in Romania sau in Austria?

–    De ce o retributie atat de mare (7.000 de euro) in conditiile in care un medic incepator la AKH, Spitalul Universitar din Viena e plătit cu 2.000- 2.500 euro, iar un profesor, cu 4.000- 5.000 mii de euro (vezi aici tarifele).

–    In legatura cu Petromed, pozitia oficiala a PETROM este ca din board fac parte medici, neremunerati, prezenti pe lista doar pentru expertiza lor profesionala excelenta. A facut Daniela Ungureanu parte, alaturi de alti medici (ex: Bardac), din board-ul Petromed, subsidiara Petrom, care ofera servicii de medicina a muncii pentru angajatii Petrom fara a obtine foloase banesti (care ar fi obligat consemnarea acestora in declaratia de avere a sotului) sau nu?

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: