Comunicat de presă PNL: Priorităţile sectorului IMM-urilor, obiect al unei şedinţe de lucru a Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor

pnl1Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a avut luni, 14 octombrie 2013, o şedinţă de lucru în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi a Vicepremierului Daniel Chiţoiu, Ministru al Finanţelor publice şi Ministru interimar al Economiei.

În deschiderea dezbaterilor, preşedintele CNIPMMR, domnul profesor Ovidiu Nicolescu a prezentat deputaţilor PNL rezultatele unei consultări a aproximativ 2.000 de IMM-uri din România. În urma acestei analize, reprezentanţii CNIPMMR au stabilit 7 priorităţi principale pentru sectorul IMM-urilor:

  • reglementarea inteligentă şi asigurarea unui cadru legal, stabil şi predictibil pentru mediul de afaceri şi IMM-uri;
  • adoptarea unei noi legi pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
  • relansarea procesului investiţional prin eliminarea blocajului financiar şi promovarea unor măsuri fiscale de stimulare a IMM-uri;
  • îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare prin simplificarea procedurilor de absorbţie a fondurilor structurale;
  • creşterea accesului IMM-urilor la achiziţiile publice
  • creşterea accesului IMM-urilor la creditele bancare şi asigurarea transparenţei informaţiilor privind ofertele de creditare
  • dezvoltarea sectorului IMM-urilor din România prin susţinerea distribuţiei şi comercializării produselor lor.

Priorităţile stabilite de  CNIPMMR au fost susţinute şi de ministrul Daniel Chiţoiu care a punctat importanţa sectorului IMM-urilor privind contribuţia acestora la PIB şi posibilitatea ca nevoile IMM-urilor să se rezolve prin decizii guvernamentale sau propuneri legislative ce vor putea fi elaborate de parlamentarii liberali.

Ministrul Finanţelor a dat asigurări că se va implica în stimularea sectorului bancar pentru reluarea finanţărilor acordate mediului de afaceri. ”Săptămâna trecută am introdus în Guvern şi s-a şi aprobat Ordonanţa de Guvern privind garantarea în proporţie de 50% a creditelor luate de IMM-uri pentru capital de lucru, într-un plafon de 5 milioane de lei. Plafonul pe care l-am alocat pentru aceste garanţii este de două miliarde de lei. Eu sper ca această schemă de sprijin să stimuleze sistemul bancar, cu care am şi avut discuţii, să reia finanţarea IMM-urilor”, a declarat Vicepremierul Daniel Chiţoiu.

Legat de crearea unui cadru legal şi fiscal cât mai predictibil, suntem în stadiul de finalizare a rescrieii Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală. Acestea vor fi prezentate în primă fază şi reprezentanţilor IMM-urilor, după care ele vor intra în dezbatere publică şi parlamentară. Cele două acte legislative de importanţă majoră pentru tot mediul economic din România reprezintă un angajament pe care PNL şi Guvernul şi l-a luat şi vor da o coerenţă şi o predictibilitate legislaţiei fiscale”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România au primit din partea deputaţilor liberali aprecieri şi asigurări că activitatea acestui sector este sprijinită din Parlamentul României. Împreună cu liderul grupului parlamentar, Andrei Gerea, deputaţii liberali au iniţiat discuţii privind formarea unor grupuri mixte de lucru pentru elaborarea unui cadru legal care să vină în întâmpinarea nevoilor IMM-urilor.

O propunere concretă a venit pentru realizarea de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a unui Ghid al bancabilităţii IMM-urilor, un document menit să ajute întreprinzătorii români să îşi evalueze corect şansele de a obţine creditare. Ghidul va fi gândit ca un suport pentru IMM-uri în a-şi pregăti documentaţia necesară obţinerii unei astfel de finanţări.

La şedinţa de lucru din cadrul Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România a fost reprezentat de: dl. Ovidiu Nicolescu, Preşedinte CNIPMMR, dl. Liviu Rogojinaru, Vicepreşedinte CNIPMMR, dl. Florin Pîrvu, Vicepreşedinte CNIPMMR, dl. Marius Andra, Vicepreşedinte PTIR, dna. Denisa Vasilescu, membru Colegiu de Excelenţă în Afaceri CNIPMMR, dra. Ana Bontea, Director Departament Juridic şi Dialog Social CNIPMMR, dra. Oana Dâscă, Şef Departament Comunicare şi Relaţii Internaţionale CNIPMMR şi dl. Victor Lavric, Analist Economic CNIPMMR.

Biroul de Comunicare al Grupului Parlamentar al PNL Camera Deputaţilor

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: