Vicepreşedintele PNL Florin Ţurcanu consideră binevenită o remaniere şi intrarea lui Klaus Iohannis în Guvern

1346834435big_turcanu_florinAgerpres – Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), a declarat, vineri, că el consideră binevenită o remaniere a Guvernului care să aibă în vedere portofoliile liberalilor având în vedere că este nevoie de ‘un suflu nou’, el adăugând că va propune şi ca prim-vicepreşedintele formaţiunii, Klaus Iohannis, să ocupe o funcţie în Guvern.

‘Eu consider că este binevenită o remaniere la nivelul unui partid cum este PNL, pentru că are un un obiectiv important în primăvara asta: câştigarea a 25% la nivel naţional la europarlamentare şi în toamnă vrem să câştigăm europarlamentarele, indiferent dacă vom fi în USL sau nu’, a afirmat Ţurcanu, în cadrul unei întâlniri cu presa.

El a arătat că va propune în partid ca primarul Sibiului, Klaus Johannis, să ocupe o funcţie în Executiv.

‘Eu o să propun în interiorul partidului acest lucru. Nu ştiu dacă el va accepta. Nu se poate ca un prim-vicepreşedinte al partidului să nu facă acest lucru. El trebuie să fie în Guvern şi să se ocupe de administrarea României. Trebuie să îşi asume şi obiectivele realizate şi nerealizată’, a afirmat Ţurcanu, care care este şi preşedinte al filialei teritoriale Botoşani a PNL.

Ţurcanu a evitat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor privind miniştrii liberali pe care el consideră că ar trebui schimbaţi din funcţii.

Etichete:, , , ,

6 comentarii pe “Vicepreşedintele PNL Florin Ţurcanu consideră binevenită o remaniere şi intrarea lui Klaus Iohannis în Guvern”

  1. Avatarul lui Necunoscut
    Paul-Sorin Tița 3 ianuarie 2014 la 6:09 PM #

    Ar cam fi momentul.

    Apreciază

  2. Avatarul lui Necunoscut
    chioru 3 ianuarie 2014 la 6:38 PM #

    firea zice ca usl se rupe inainte de europarlamentare, cosmin gusa zice ca psd va forma o grupare de tip unpr care se va rupe din PNL… lume nebuna

    Apreciază

    • Avatarul lui Necunoscut
      Radu Zlati 3 ianuarie 2014 la 8:35 PM #

      nu mor caii când vrea Firea :)
      Firea vorbește frumos, dar la Ilfov a deschis un conflict din care a ieșit perdantă, și acum plânge pe la toate ușile.

      Apreciază

  3. Avatarul lui Necunoscut
    pozedecat 3 ianuarie 2014 la 7:35 PM #

    Asta e, bineinteles, o opinie din categoria stupiditatilor politice mai ales ca vine de la un presedinte de CJ care stie ca un membru al guvernului este incompatibil cu o alta functie publica exceptand pe cea de deputat sau senator. Cum sa aduci primarul unui oras atat de important precum Sibiul intr-o functie guvernamentala care poate sa fie pentru o zi, o luna sau un an? Si sa arunci pentru asta o palarie de bani ca sa organizezi dupa aceea alegeri la Sibiu !? O astfel de propunere ar fi viabila doar daca s-ar viza postul de prim-ministru asa cum a fost cazul in urma cu niste ani cand trebuia dat jos Boc. Nu mai zic ca este evident ca Johannis nu s-ar arunca cu capul in jos la o asemenea propunere caci omul ala chiar gandeste.
    Ce fel de vicepresedinti strategi v-ati gasit ….

    Apreciază

  4. Avatarul lui Necunoscut
    adrian 3 ianuarie 2014 la 7:37 PM #

    Iar nu stiu ce se intampla cu mesajele asa ca reiau comentariul:

    Asta e, bineinteles, o opinie din categoria stupiditatilor politice mai ales ca vine de la un presedinte de CJ care stie ca un membru al guvernului este incompatibil cu o alta functie publica exceptand pe cea de deputat sau senator. Cum sa aduci primarul unui oras atat de important precum Sibiul intr-o functie guvernamentala care poate sa fie pentru o zi, o luna sau un an? Si sa arunci pentru asta o palarie de bani ca sa organizezi dupa aceea alegeri la Sibiu !? O astfel de propunere ar fi viabila doar daca s-ar viza postul de prim-ministru asa cum a fost cazul in urma cu niste ani cand trebuia dat jos Boc. Nu mai zic ca este evident ca Johannis nu s-ar arunca cu capul in jos la o asemenea propunere caci omul ala chiar gandeste.
    Ce fel de vicepresedinti strategi v-ati gasit ….

    Apreciază

  5. Avatarul lui Necunoscut
    Ion Popescu 5 ianuarie 2014 la 12:38 AM #

    Cu parere de rau o spun, la Oltchim, ministerul economiei a adus 2 personaje de „mare” calibru in functii de conduucere: unul (mai corect spus una) care da ordin pentru otravirea amaratilor de caini cand are chef, intr-un dispret total fata de orice legi scrise sau nescrise si altul care e dispus sa-si dea pantalonii jos ca sa vada sindicalistii cum ii tremura chilotii.

    Nu stiu unde au gasit ministrii PNL ai economiei (Vosganian, respectiv Gerea) asemenea „profesionisti”… Pacat. De la o persoana aflata intr-o functie de conducere te astepti macar la un elementar bun-simt.

    Va multumesc

    Apreciază