Eduard Hellvig: Parlamentul European sprijină transparența și eficacitatea în atribuirea contractelor publice

Eduard-Hellvig-da-explicatii--Nu-este-venitul-meu--este-al-sotieiPlenul Parlamentului European a adoptat astăzi, în formă finală, pachetul legislativ de modernizare a legislației privind achizițiile publice propus de Comisia Europeană la sfârșitul anului 2011.

Subiectul a reprezentat una dintre preocupările deputaților Comisiei pentru Piața internă și protecția consumatorilor încă de la începutul mandatului Parlamentului European 2009-2014. Aceștia au explorat posibilitățile de reformă a legislației privind contractele de achiziții publice, regulile fiind considerate mult prea complicate, rigide și birocratice atât de către autoritățile publice, cât și de către întreprinderile participante la licitații.

Pachetul adoptat astăzi cuprinde 3 directive: directiva clasică privind achizițiile publice, directiva privind achizițiile publice în sectorul utilităților (energie electrică, apă etc.), respectiv o noua directivă referitoare la atribuirea contractelor de concesiune.

În opinia eurodeputatului PNL Eduard Hellvig, acest pachet este una dintre reformele-cheie, iar adoptarea sa va ușura munca autorităților publice și va facilita participarea întreprinderilor la procedurile de achiziții publice, asigurând totodată cheltuirea eficace și responsabilă a banului public. „Reforma cadrului legislativ înseamnă, în primul rând, un exercițiu de simplificare și clarificare. Noua legislație va crește gradul de transparență în atribuirea contractelor, va încuraja achiziționarea de produse și servicii inovatoare și va permite utilizarea strategică a achizițiilor publice prin sinergii cu alte politici publice”, a declarat Eduard Hellvig într-o intervenție în PE pe această temă. Europarlamentarul a subliniat importanța noii proceduri de parteneriat pentru inovare, respectiv a flexibilității pentru autoritățile publice care nu vor mai trebui să aleagă oferta cea mai ieftină, ci oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, putând astfel lua în considerare criterii sociale și de mediu și costurile aferente întregului ciclu de viață a produsului achiziționat.

Directivele simplifică procedurile, redefinesc circumstanțele în care contractele pot fi atribuite fără licitație, de exemplu în cazul cooperarii orizontale între autorități publice, respectiv cresc gradul de transparență și responsabilitate în cazul subcontractării unei părți a unui contract public. Pachetul deschide și calea către facturarea electronică, evoluție care va duce la economii substanțiale.

De asemenea, Eduard Hellvig s-a declarat extrem de mulțumit de prevederile favorabile IMM-urilor: „Facilitarea participării IMM-urilor la procedurile de achiziții publice a fost unul dintre obiectivele noastre, ale liberalilor, având în vedere importanța acestora pentru economie, și cred că putem fi mulțumiți de rezultatul obținut. Textul final cuprinde elemente favorabile IMM-urilor, precum divizarea contractelor în loturi sau scăderea cifrei de afaceri minime anuale necesară participării la o procedură de achiziții publice.”

Eduard Hellvig a mai insistat și asupra primei directive referitoare la concesiuni, care va aduce mai multă transparență și concurență în atribuirea acestor contracte prin obligația de a publica anunțurile de organizare a procedurilor de concesionare. Textul rămâne, însă, mai simplu decât cele privind achizițiile publice, fiind prevăzute doar principii generale și garanții procedurale, fără a stabili detaliile procedurilor.

Textele urmează să fie adoptate formal de către Consiliu, urmând să fie publicate în Monitorul Oficial al UE și transpuse la nivel național în cel mult 2 ani de la intrarea în vigoare.

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: