Declarație politică deputat Radu Zlati: Domnul Ponta ne duce cu CAS-ul

ZlatiDomnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor parlamentari,

Ieri am avut parte, în plenul Camerei, de o piesă de teatru tristă. Una al cărui protagonist a fost premierul Victor Ponta.

Urmând unei propuneri a Partidului Național Liberal, aprobată de către Biroul Camerei, premierul s-a prezentat în fața noastră. Ar fi trebuit ca, urmând invitației adresată de către Cameră, premierul să ne vorbească nouă, parlamentarilor, despre ce a făcut, face sau va face Guvernul pe care îl conduce pentru a asigura implementarea a două măsuri de relaxare fiscală: reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale și neimpozitarea profitului reinvestiți. Ambele măsuri  agreate de către USL încă din 2011 și prezente atât în platforma electorală a USL din decembrie 2012 cât și în programul de guvernare al USL pentru 2013-2016. Ambele măsuri făcând deja obiectul discuțiilor cu FMI și constituind un angajament al guvernului USL asumat în ianuarie 2014.

Este drept, toate acestea se întâmplau în momente în care USL încă mai exista, deoarece exista componenta sa liberală. Se pare că odată cu încetarea de facto a existenței USL angajamentele luate de către PSD în perioada 2011-2012, angajamente care au făcut ce PSD și PNL, sub sigla USL, să dobândească încrederea românilor, nu mai au tot atâta valoare – dacă au avut vreodată.

Numai astfel se explică faptul că locul unor angajamente ferme a fost luat de către niște asumări condiționate de capacitatea ”cadrului fiscal-bugetar”. Numai astfel se explică faptul că ieri premierul Ponta ne-a vorbit marea majoritate a timpului alocat discursului său despre orice, numai despre când anume va avea loc aplicarea celor două măsuri de relaxare fiscală, nu. Ne-a vorbit în schimb despre marile realizări ale guvernului său, uitând că acest guvern avea și o esențială componentă liberală.

Că președintele Camerei Deputaților, domnul Valeriu Zgonea, și-a apărat șeful de partid în fața criticilor pe procedură venite din partea Opoziției, critici care plecau de la evitarea de către premier a chiar subiectului dezbaterii, nu ne poate mira. Dar ne întristează descoperind la un fost aliat politic că face dovadă de aceleași alese calități de conducător de ședință pe care le observasem la un alt temporar conducător al Camerei, în legislatura precedentă.

În aceste condiții nu putem decât observa că dezbaterea pe care am propus-o Camerei și prin ea poporului român, a eșuat – și nu din vina Opoziției. Dar ea măcar a avut o calitate: a demascat fuga guvernanților din fața unor responsabilități cu termene clare, chiar dacă – și poate tocmai de aceea – aceste responsabilități impun și asumarea unor riscuri. Plecând de la aceste triste constatări nu putem decât aștepta momentul în care domnul Victor Ponta va veni în fața noastră și ne va spune că în calitate de deputat ar vota bucuros aplicarea măsurilor de relaxare fiscală, dar în calitate de șef al unui guvern legat de anumite obligații internaționale asumate, nu poate să le propună Parlamentului.

București, 25 Martie 2014

Radu Zlati, deputat PNL circumscripția electorală 13 Cluj, colegiul uninominal nr. 5 Gherla

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: