Mesajele președintelui PNL, Crin Antonescu, extrase din conferința de presă susținută la Camera Deputaților, 19 mai 2014 

10303441_10152448550088307_6072599843739961816_nDespre moțiunea de cenzură

  • Decizia pe care majoritatea a impus-o confirmă ceea ce PNL a spus de la început și anume teama lui Victor Ponta și asociaților săi din Guvern și din majoritate de a face o dezbatere publică, parlamentară asupra guvernării, asupra temelor de fond ale guvernării.
  • Așa cum pe parcursul acestei campanii electorale, Victor Ponta și oamenii săi au încercat să evite conținutul dezbaterii, să evite lucrurile care cu adevărat îi interesează pe oameni și au influență asupra vieții lor, și în privința moțiunii de cenzură, deși beneficiind de o majoritate pe care premierul o descrie drept foarte solidă și foarte loială, Victor Ponta n-a avut curajul să poarte această dezbatere, în interiorul campaniei electorale.
  • Faptul că moțiunea de cenzură nu s-a citit astăzi și nu se va dezbate în cursul acestei săptămâni, prin încălcarea Regulamentelor Camerelor, ci a fost aranjată spre dezbatere luni, după această campanie, confirmă ceea ce spune PNL, lui Victor Ponta îi este frică.
  • Victor Ponta, PSD și anexele lor se tem de o dezbatere serioasă asupra acțiunii sau non-acțiunii guvernului în economia românească și de o dezbatere serioasă asupra fenomenului corupției și modului în care Victor Ponta personal, ca prim-ministru și președinte PSD, protejează și patronează acțiunile sau intențiile de acțiune în sensul corupției, al feudalizării României, în sensul lotizării pesediste a României.
  • Victor Ponta se teme de o discuție aplicată și de un dialog cum este prin excelență în cadrul Parlamentului o moțiune de cenzură.
  • Victor Ponta e obișnuit să meargă să vorbească singur, să nu fie deranjat de moderatorii tocmiți să-i ridică osanale și să povestească, așa cum face la începutul fiecărei ședințe de guvern, cât de bine e în România, cât de frumos e în noua epocă pesedistă și cum singura problemă care există este aceea că PNL nu se aliniază viziunilor sale.
  • PNL nu are cum să contracareze o decizie incorectă a majorității parlamentare. Parlamentarii liberali vor participa, luni, la dezbaterea moțiunii, o vor susține și vota.
  • PNL atrage atenția asupra faptului că un Guvern care încalcă prin anexele sale din majoritatea parlamentară regulamentele și spiritul parlamentar pentru a amâna dezbaterea unei moțiuni de cenzură înseamnă că se teme să vorbească despre realitatea guvernării.
  • Chiar dacă Ponta evită prin asemenea subterfugii dezbaterea despre realitatea guvernării în timpul campaniei electorale, nu poate evita asta la infinit, cetățenii văd realitatea.
  • În ceea ce privește asigurarea prezenței la citirea moțiunii de cenzură, domnul Zgonea nu trebuie să-și facă probleme legate de prezența liberalilor, în plen. Domnul Zgonea ar trebui să aplice dispozițiile regulamentului, nu să execute ordinele date de domnul Ponta.
  • Când am făcut USL-ul, între altele am spus că asemenea încălcări ale regulamentelor nu se vor mai întâmpla, de aceea PNL nu a mai putut să-și asume printre alte lucruri aceste mecanisme pesediste pe care le știu domnii Ponta și Zgonea.

Despre trecerea Portului Constanța în administrare locală

  • În timpul guvernării USL, Partidul Național Liberal s-a opus categoric și ca atare a reușit să împiedice cadorisirea Portului Constanța către clanul Mazăre.
  • Atunci când s-a discutarea legea descentralizării, PNL a împiedicat descentralizarea Poliției naționale,  trimiterea porturilor, în primul rând a Portului Constanța, către autoritățile locale și a anumitor structuri din Ministerul Muncii. Ministrul Ramona Mănescu s-a opus, au avut loc presiuni din partea premierului Ponta și vicepremierului Dragnea pentru problema porturilor în principal. În urma opoziției PNL, Portul Constanța nu a fost dat lui Radu Mazăre.
  • Astăzi asistăm la eforturile cuplului Ponta-Șova de a eluda chiar prevederi constituționale, de a încerca să reglementeze printr-o hotărâre de guvern, ceea ce nu poate fi reglementat decât printr-o lege și de a sfida toate considerentele de ordin economic, social și mai ales strategic, care fac de nediscutat această oferire a unui obiectiv strategic național al României în gestiunea clanului roșu de la Constanța, clanului pesedist.

Despre modul în care face Victor Ponta campanie electorală

  • Victor Ponta, cu mijloace guvernamentale pe bani publici, a făcut toată această campanie electorală în calitate de premier, dar pe mecanisme și criterii strict de partid, PSD-ist.
  • Peste tot unde aceste acțiuni au avut loc, au fost convocați directorii, funcționarii, primarii, s-au făcut liste cu cine trebuie să vină, toate adunările au fost roșii, cel puțin la vedere, s-au luat toate măsurile să aibă loc întâlniri care să dea bine la TV.
  • PNL a făcut o altfel de campanie, pe conținut, cu întâlniri, cu oameni pe care nu îi aducem noi sau îi triem, PNL a fost în mijlocul oamenilor fără a folosi bani publici și a făcut o campanie corectă, din toate punctele de vedere.
  • Victor Ponta știe să facă această campanie cum l-au învățat înaintașii săi și acest lucru ne arată că de la PSD nu mai există speranță rațională că ar avea de gând să meargă înainte, să se adapteze anului 2014, ci avem de așteptat doar o reîntoarcere în timp pe care PNL nu o dorește și pe care o va împiedica.
  • Toate acțiunile pe care le face Victor Ponta, le face în calitate de prim-ministru, cu toate aceste lucruri care țin de funcția sa executivă, pe bani publici, transformând-o într-o acțiune de partid. Până și inundațiile s-au transformat în campanie electorală.
  • Victor Ponta a falsificat această campanie electorală, cum a făcut și Traian Băsescu care nu avea ce căuta în campanie

Despre sondajele de opinie

  • Partidul Național Liberal nu este impresionat de sondajele scoase consilierii lui Victor Ponta, precum Sultănescu, Dâncu, Teodorescu.
  • Noi ne continuăm campania electorală, prezentăm oamenilor proiectele noastre și discutăm pe rezultate, nu pe sondaje.
Reclame

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: