Declarație de presă deputat Radu Zlati: Apel la unitatea Partidului Național Liberal

Radu ZlatiFac un apel la toți membrii Partidului Național Liberal fie că ei sunt demnitari, lideri ai organizațiilor teritoriale, conducători sau membri ai unor administrații locale, conducători ai unor instituții de stat sau simpli membri de partid, să rămână fideli partidului, programului său politic și forurilor sale de conducere. Chiar dacă Biroul Permanent Central și-a dat demisia în grup, el exercită în mod statutar conducerea partidului, fiind împuternicit de către Delegația Permanentă a PNL (care este una legitimă și conform statutului, forul de conducere între Congrese) cu dezvoltarea unui proiect deosebit de ambițios: desfășurarea tratativelor având ca scop crearea unui mare partid de dreapta, prin fuziunea cu Partidul Democrat Liberal.

În această perioadă se desfășoară la nivelul organizațiilor teritoriale o discuție cuprinzătoare cu privire la analiza rezultatelor de la ultimele alegeri, aderarea la PPE și fuziunea cu PDL. Aceste discuții se vor finaliza cu alegerea delegațiilor pentru Congresul Extraordinar al PNL de la sfârșitul acestei luni. În acest context cei care sunt nemulțumiți de deciziile tactice sau strategice ale PNL din ultima perioadă au ocazia prielnică de a discuta cu ceilalți colegi de partid, de a-și prezenta propriile poziții și opțiuni pe care ulterior să le prezinte în cadrul Congresului.

În condiții critice se arată valoarea și onoarea oamenilor politici. PNL trece printr-un astfel de moment critic, din care ar putea să iasă sau întărit sau îngenuncheat în fața a ceea ce a combătut în ultimii 15 ani: tentația totalitară a unor partide sau persoane care, vremelnic, domină scena politică românească.

În aceste clipe să demonstrăm camarazilor din propriul partid, dar și celorlalte partide politice, electoratului nostru, că rămânem fideli, în primul și în ultimul rând, crezului politic PNL și că nu dăm cinstea pe rușine trecând în alte bărci politice, chiar dacă ele se auto-intitulează ca fiind liberale.

Cu prietenie, respect și încredere,

Radu Zlati, deputat PNL

Reclame

Etichete:, , , , , , ,

12 comentarii pe “Declarație de presă deputat Radu Zlati: Apel la unitatea Partidului Național Liberal”

  1. pop ionel 5 iunie 2014 la 3:29 PM #

    Sa mergeti la mama dracului toti acei care sustineti ideile cretinului de Antonescu,NU DORIM SA FUZIONAM SI NICI SA FACEM ALIANTE CU NICI UN PARTID DE SORGINTE BASISTA PDL,PMP etc,sa vina congresul noi il dorim la conducere pe TARICEANU -TARA E DE PARTEA TA-voi toti cei din delegatia permanenta cei ce aveti idei Basiste treceti voi la pdl si pe noi lasatine in pace

    Apreciază

    • Radu Zlati 6 iunie 2014 la 12:04 AM #

      Nici gramatica nici buna creștere nu te ajută. Restul e tăcere…

      Apreciază

    • hmm 6 iunie 2014 la 12:07 PM #

      bai ionele, tariceanu e doar o sluga a psd si a vechii securitati ceausiste. lasa-l in pace pe penibilul grecotei tariceanu, e jalnic

      Apreciază

  2. George Surdulescu 6 iunie 2014 la 10:52 AM #

    La a cui „unitate” faceti apel ? Cred ca va referiti la membrii PPE-ului, caci cu PNL-ul..ati rezolvat-o :..este tandari !

    Apreciază

    • Radu Zlati 7 iunie 2014 la 12:54 AM #

      PNL nu este așa cum îl descrieți. Ar putea deveni, dacă nu ne readucem cine este, totuși, Dușmanul pe termen lung.

      Apreciază

  3. George Surdulescu 6 iunie 2014 la 10:59 AM #

    Foarte probabil acest partid,..ultimul istoric,si cel in care ma regaseam ,va dispare dupa 139 de ani, tradat din interior (Stinisoara , FrunzaVerde ,Tericeanu, etc.) si izbit de basistii aliati cu pesedistii din exterior.

    P.S. – am privit o poza „minunata” cu europarlamentarii „dreptei”.facuta de cel de la pimp

    Apreciază

  4. hmm 6 iunie 2014 la 12:06 PM #

    pai vad ca pozitiile politice ale lui klaus sunt identice cu cele ale lui merkel, adica usor proruse. mai bine ramanea crin la conducere, macar el vorbea ca ambasada americana. asa ca nu cred ca iohannis va fi candidatul dreptei la prezidentiale. poate premier. e din nou iepure.

    Apreciază

  5. Ioan T. 6 iunie 2014 la 3:12 PM #

    Esti un mare ––- ca si ceilalti PNL-isti care nu stiu ce vor de fel.Voi balabaniti de la stinga la dreapta fara a avea o strategie clara pe care sa o acceptati si pe care sa o prezentati electoratului , pentru a se vedea daca directia in care mergeti este buna sau nu.Singurul evaluator inpartial al actiunilor voastre este electoratul , de care ar trebuii sa tineti cont.Altfel ve-ti trece foarte usor catre cosul de gunoi al societatii romanesti din care nu ve-ti mai putea iesii niciodata.Vedeti ce saorta au avut PNTCD-istii care au nesocotit vointa electoratului.Va doresc intelepciune , rationament si multa rabdare pentru a lua cele mai bune decizii , benefice omului de rind , pentru a nu dezamagii ci din contra pentru a da sperante acestui minunat popor roman.

    Apreciază

    • Radu Zlati 7 iunie 2014 la 12:56 AM #

      Și electoratul poate greși. În ultimii 25 de ani am avut două Duminici ale Orbului…

      Apreciază

  6. Ionut 7 iunie 2014 la 8:36 PM #

    OFF-TOPiC

    SIMONA HALEP a ridicat Romania si m-a facut sa ma simt mandru ca sunt roman. A dovedit ca este unul din VARFURILE Romaniei. Oameni ca ea exista in toate domeniile. Pacat ca acesti oameni nu sunt promovati in functiile de decizie ale statului roman.

    Apreciază

  7. V.D TOT 8 iunie 2014 la 1:49 PM #

    PNL trebuie sa ramana PNL ! Fara sa revina in USL , fara fuziune cu Basescu& comp. , ci doar intr-o alianta cu toate fortele de dreapta pt. un presedinte care sa nu fie PSD-ist! Pt. ca nu vrem un PARTID-STAT in Romania gen Basescu-PDL dar si pentru ca nu am uitat de pensiile si salariile taiate , spitale desfiintate ,etc. Ranile se inchid si se vindeca greu , d-le Zlati ! Reveniti cu picioarele pe pamant si nu uitati ca in Romania mai sunt inca cca 250.000 analfabeti !

    Apreciază

  8. hmm 8 iunie 2014 la 3:06 PM #

    daca partidul liberal din australia se numeste liberal , dar are doctrina liberal economica si social conservatoare, asa cum va fi marele partid de dreapta dupa fuziunea pnl-pdl, atunci si pnl ar trebui sa plece de la mica internationala liberala pro-gay(oricum pleaca prin aderarea la ppe) la http://en.wikipedia.org/wiki/International_Democrat_Union International democratic union, adica uniunea fortelor conservatoare inernationale, reuniunea globala a partidelor de dreapta, un organism urias. pe langa faptul ca aderand la ppe va fi in http://en.wikipedia.org/wiki/Centrist_Democrat_International internationala centrist democrata (a crestin democratilor).

    ca sa fii mare partid de dreapta nu trebuie sa fii pur ideologic. liberalismul romanesc al bratienilor nu a fost si nu este liberalismul european sau mondial, ci e egal si se include in miscarea conservatoare mondiala. asa ca precum Partidul Liberal la putere in australia are numele de liberal , dar e inclus si detine presedintia miscarii conservatoare mondiale, asa trebuie sa faca si pnl dupa fuziunea cu pdl. si trebuie trecuta asta in statut.

    pnl+pdl trebuie sa fie in fruntea miscarii conservatoare din romania si din europa. dupa moartea partidului conservator dupa primul razboi mondial, conservatorismul a fost inclus in doctrina PNL inca din perioada interbelica si trebuie sa fie trecut clar in statut.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: