Comunicat de presă ACL: Suspiciuni privind turism electoral și vot multiplu

aclAlianța Creștin Liberală solicită Autorității Electorale Permanente să comunice listele electorale permanente pentru a se putea efectua propriile verificări în legătură cu suspiciunile privind turismul electoral și votul multiplu.

ACL a transmis către AEP încă din data de 5 noiembrie a.c. o  solicitarea privind verificarea listelor suplimentare întrucât peste 900.000 de voturi, adică 11% dintre voturile exprimate în data de 2 noiembrie, la primul tur al alegerilor prezidențiale, se regăsesc pe listele suplimentare. Acest lucru este de natură să ridice suspiciuni de fraudă electorală.

Totodată, ACL sector 2 a formulat astăzi noi plângeri penale privind suspiciuni de fraudă în legătură cu votul prin intermediul listelor suplimentare la mai multe secții de votare din sectorul 2 al Capitalei. Suspiciunile vizează inclusiv posibila complicitate a președinților secțiilor de votare la fraudele electorale prin completarea de către aceștia de date false în listele suplimentare (CNP-uri inexistente).

ACL amintește că pe 2 noiembrie a.c. a depus mai multe sesizări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni electorale care au fost înaintate spre Parchete și spre DNA.

Departamentul de comunicare al ACL

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: