Calendarul Programului de Guvernare PSD

2017

  • Salariul minim brut: 1.450 lei;
  • Extinderea cotei 0% de TVA pentru vânzarea de locuințe, publicitate şi pentru inputuri în agricultură, începând cu 1 martie 2017;
  • Negocierea Legii Salarizării Unitare cu sindicatele în primul trimestru al anului 2017;
  • Creșterea salariului mediu pentru cei din sectorul public cu 20% până la 1 iulie 2017;
  • La 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 lei.
  • Codul legislativ numit „Codul Economic al României”; va conține Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea de Înființare a Societăților Comerciale, Legea Evaziunii Fiscale și toate celelalte legi cu caracter economic. Aprobarea Codului Economic al României se va face cel târziu la 1 iulie 2017, iar măsurile cuprinse în el se vor aplica gradual din 1 ianuarie 2018, gradual până în 2022.
  • Înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) și a Fondului Național de Dezvoltare, acesta – prin preluarea activității Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS);
  • Finalizarea autostrăzii Lugoj-Deva;
  • Finalizarea autostrăzii Sebeş – Turda;
  • Impozit pe cifra de afaceri de 1% pentru microîntreprinderile cu 1 – 9 angajați, dacă CA este mai mică de 500.000 euro;
  • Contracte de performanță pentru ANAF, cu ținte trimestriale, inclusiv în scopul creşterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat;
  • Constituirea unei direcții ANAF „pe tematica firmelor cu pierderi continue (peste 3 ani la rând) a firmelor cu CA nulă, credite acordate de acționari propriiloro firme cu pierderi;
  • Consolidarea Direcției Prețuri de Transfer din ANAF,
  • Autostrada est-vest Montana, tronsonul Câmpia Turzii – Târgu Mureş: 2017-2018;

1

2018

  • Salariul minim brut: 1.550 lei;
  • Modificarea cotei TVA de la 20% la 18% (Deja TVA a scăzut la 19% de la 1 ianuarie 2017, potrivit modificărilor la Codul fiscal adoptate de Guvernul Ponta).
  • Creșterea salariului mediu pentru cei din sectorul public cu 20% începând cu 1 iulie 2018;
  • La 1 iulie 2018 punctul de pensie va fi 1.100 lei.
  • Eliminarea impozitului pe dividende;
  • Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%;
  • Reducerea contribuțiilor de asigurări sociale plătite de angajator de la 39,25% la 35%;
  • Eliminarea impozitului pe terenul agricol lucrat, concomitent cu dublarea impozitului pentru terenul agricol nelucrat timp de 2 ani consecutiv;
  • Introducerea impozitului diferențiat pe venitul global (IVG), de 0%, respectiv 10%, anual, pentru fiecare gospodărie din România;
  • Selectarea și pregătirea consultanților fiscali, etapizat, „până cel tîrziu la 1 decembrie 2018. Consultantul fiscal va prelua și sarcina de a plăti toate taxele și impozitele datorate de către persoanele fizice aflate în portofoliu său.
  • Completarea și depunerea declarațiilor IVG de către consultanții fiscali, în numele membrilor gospodăriilor;
  • Începând cu 1 decembrie 2018, „nu va mai exista nicio taxă din sistemul fiscal al României care să nu poată fi plătită online. Numărul taxelor în România nu va fi mai mare de 50”.
  • Interoperabilitatea informatică a tuturor instituțiilor statului, până cel târziu la finalul anului 2018;

2017-2020

  • Autostrada est-vest Montana, tronsonul Tg. Mureş – Tg. Neamţ, SF + PT: 2017-2019;
  • Tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni, realizare SF + PT: 2017-2019. Execuție lucrări: 2019 – 2022;
  • Autostrada Sibiu-Piteşti – fără termen;
  • Finalizarea Variantei Ocolitoare a Bucureştiului la profil de autostradă (Inel Bucureşti (A0) care va face legătura între autostrada A1 cu autostrada A2 în primă fază; în faza a două, închiderea inelului centură în regim de autostradă de jur împrejurul Bucureştiului) – fără termen;
  • Autostrada Transilvania, Comarnic – Braşov: 2017 – 2022;
  • Sibiu – Braşov : 2017 – 2020;
  • Surplacu de Barcău – Borş (+ Oradea): 2017-2019;
  • Nădăşelu – Suplacu de Barcău: 2017-2020;
  • Salariul minim brut: 1.650 lei în 2019;
  • Creșterea salariului mediu pentru cei din sectorul public cu 8% începând cu 1 iulie 2019;
  • Salariul brut mai mare de 1.000 de euro pentru un milion de cetățeni în 2020 (mai puțin de 200.000, în prezent);
  • Salariul minim brut 1.750 lei în 2020;
  • Segmentarea alocării de ajutoare de stat după cifra de afaceri: între 100.000 euro – 1 mil euro; între 1.000.001 euro și 10 mil euro; mai mare de 10 mil euro – câte o treime din fonduri pentru fiecare segment.
  • Înființarea de Societăți Antreprenoriale Studențești (SAS) în universități şi „stabilirea unui Fond Național de Investiții în Afaceri Pornite de Studenți” cu un buget estimat de 20 mil. euro;
  • Transformarea Eximbank în Bancă de Dezvoltare;
  • Capitalizarea cec Bank;
  • Modernizarea căilor ferate, pentru viteze de peste 100 km/h, din direcția Vest – București, Chișinău – Iași – București, București – Constanța, București – Brașov;
  • 50.000 de noi locuri de muncă în construcții;
  • 30.000 – 40.000 de noi locuri de muncă în industria IT;
  • Peste 50.000 de noi locuri de muncă în sănătate;

Este de urmărit în ce măsură Guvernul Grindeanu (și eventualele guverne PSD, toate sub umbrela domnului Dragnea) va respecta propriul program. Și o observație: dacă în general există termene (care pot fi urmărite mai ușor) pentru măsurile salariale sau sociale, în schimb nu există termene precise pentru marile investiții.

sursa: Curs de Guvernare

Anunțuri

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: