PACT va fuziona prin absorbție cu PNL

Știri pe surse

”Biroul Executiv al PNL a aprobat semnarea unei alianțe cu PACT, înainte de alegeri. Astfel, Sebastian Burduja va deveni vicepreședinte al PNL.

PACT este o platformă civică și politică de centru–dreapta, care încurajează implicarea cetățenilor din țară și din diaspora în deciziile comunităților lor și promovează libertatea economică, dezvoltarea regională și consolidarea democrației românești în NATO și UE.”

Podul.ro

Biroul Executiv al PNL a aprobat semnarea unei alianțe cu PACT, înainte de alegeri. Mai mult, se va produce chiar o fuziune a PACT cu PNL. Astfel, Sebastian Burduja va deveni vicepreședinte al PNL, informează stiripesurse.ro.

PACT este o platformă civică și politică de centru–dreapta, care încurajează implicarea cetățenilor din țară și din diaspora în deciziile comunităților lor și promovează libertatea economică, dezvoltarea regională și consolidarea democrației românești în NATO și UE.

Redăm integral manifestul PACT:

„PACTUL NOSTRU

NOI,

Conștientizând situația în care a ajuns România, aflată într-o continuă criză multiplă — economică, politică și socială — într-un context global complex și riscant,
Remarcând că actuala clasă politică nu își urmărește decât propriile interese și este incapabilă să gândească și să pună în aplicare un program credibil și eficient de dezvoltare economică și de reformă reală a instituțiilor publice,

Înțelegând faptul că trăim un moment crucial, că viitorul nostru se află în cumpănă și că noi toți, în calitate de cetățeni ai României, ne decidem singuri soarta,

Luând drept exemplu eforturile generațiilor din trecut, care au luptat pentru unitate, dreptate și libertate,

Cunoscând potențialul țării noastre, bazat pe resurse umane și naturale remarcabile,
Știind că partenerii noștri strategici din structurile europene și euro-atlantice au nevoie de un aliat puternic și de încredere într-o regiune de importanță majoră,

Fiind convinși că este de datoria tuturor cetățenilor să ia atitudine și să se implice activ pentru schimbarea pozitivă a României 
Și având convingerea că cei care își păstrează speranța într-un viitor mai bun pentru România ne vor sprijini în demersul nostru,

Ne unim forțele în PACT Pentru România
Și, pe baza a patru principii esențiale —
Profesionalism, Acțiune, Comunitate și Transparență —

Ne angajăm să redăm România cetățenilor ei pentru a construi împreună o țară democratică, dezvoltată și demnă”.

B1 TV

Biroul Executiv al PNL a aprobat semnarea unei alianțe cu PACT, înainte de alegeri, a anunțat prședintele PNL, Ludovic Orban.

„Am purtat discuțiile cu viitorii noștri parteneri și astăzi am prezentat în Biroul Executiv rezultatele negocierilor purtate. Am luat decizia să demarăm procedurile de integrare a PACT, condus de Sebastian Burduja, în PNL„, a spus Orban.

La rândul său, Burduja a mențional că PNL și PACT au valori comune, iar acest lcuru îi dă credința că alianța va fi un succes.

”Am pus bazele a ceea ce noi considerăm că este cea mai importantă mișcare între două forțe politice. Suntem două forțe politice complementare și cu valori comune”,a  spus Burduja.

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: