Am întâlnit la câțiva liberali (prieteni de listă pe FB, oameni de încredere și de ispravă) următoarea idee (variată în forma ei de exprimare):
Cu respect vă spun, dragi colegi și prieteni că aveți, dr mai ales nu aveți dreptate! Să mă explic.
Dacă lista s-ar adresa doar membrilor de partid, ar trebui să ne limităm aspirațiile electorale undeva la 300.000 de voturi. Dacă ea s-ar adresa, exclusiv, membrilor de partid și simpatizanților hard-core, ținta ar fi undeva peste un milion de voturi. Aproape indiferent cum ar arăta lista am strânge, deci, din partea celor care votează de fapt nu lista ci săgeata liberală, undeva la 1-1,2 milioane de voturi (adică s-ar repeta situația din 2014, când am avut mai puține voturi decât semnături pe listele de susținere depuse la BEC).
Dar ținta noastră este mult mai ambițioasă. Fără să fi fost spus acest lucru clara verbis, ținta este 28% (ea a fost 27% în 2014) – adică procentul pe care un sondaj autocomandat l-a pus în dreptul partidului. Practic, orice procent sub 28% va fi decontat de listă (cu Rareș Bogdan cu tot, și în special!) și cei care au votat lista în forul statutar al partidului – adică vorbim de conducerea partidului și în special liderul acestuia, Ludovic Orban.
Chiar și mișcarea (cel puțin surprinzătoare, vom admite cu toții) aducerii unui om din afara partidului și a-l propulsa direct în fruntea listei are tocmai acest scop: ea se adresează celor din afara partidului, din exteriorul electoratului nostru dur; ea vrea să le comunice acestora despre deschiderea partidului către o parte a societății civile, să convingă, să atragă simpatia și voturile acestei părți a electoratului, care altfel nu ar vota sau ar vota cu alt partid.
Deci nu ar trebui să refuzăm dialogul pe tema listei nostre ci, dimpotrivă, să spunem celor care vor cotesta prezența lui Rareș Bogdan (sau a altora…) că aceste prezențe pe lista PNL sunt gândite tocmai pentru a arăta interesul partidului către diferite segmente ale societății românești, segmente pe care europarlamentarii partidului vor căuta să le reprezinte cu profesionalism și onestitate în Parlamentul European. Să identificăm argumente pentru prezența candidaților eligibili pe locurile pe care le ocupă. Căci, nu-i așa, prezența lor acolo s-a impus pe argumente nu pe umori personale și calcule de grupuri de interese.
PS Rândurile de mai sus nu înseamnă că eu personal consider lista ca fiind fără de cusur. Dimpotrivă! Dar, simțindu-mă în pre-campanie electorală, deci în război politic, voi pune surdină criticilor. Ulterior zilei de 26 mai voi face cunoscut punctul meu de vedere privitor la lista de eurocandidați, fie că vom fi cu scut, fie că vom fi pe scut.
alte articole relevante pe aceeași temă:
- (DC NEWS) CRIN ANTONESCU: ESTE POSIBIL SĂ REVIN ÎN VIAȚA PUBLICĂ DAR NU ÎN SENS POLITIC
- (ZIARE.COM) BARBU MATEESCU: REZULTATELE LA PE VOR CONTA DECISIV ÎN COMPETIȚIA PNL VS USR-PLUS
- VIDEO: LUDOVIC ORBAN ȘI RAREȘ BOGDAN DESPRE LISTA PNL
Dar alti oameni in afara de Blaga, Falca, Hava nu s-au gasit? Bine ca nu e si Roberta Anastase 😁
ApreciazăApreciază
Pot intelege retinerea dumneavoastra de a fi mai critic in aceasta perioada. E firesc. Numai ca trebuie sa fiti foarte atent cand mergeti inainte, ca e posibil sa va depaseasca unul foarte repede prin partea dreapta. Il recunoasteti dupa faptul ca e deghizat in husar inaripat :)) … Zic si eu, ca stiu ca aveti simtul umorului (https://pozedecat.wordpress.com/2019/03/18/cineee-eeeste-caporalul/)
ApreciazăApreciază
pentru că nu vă știu cu cont de FB, iată ce postam azi dimineață, înainte de a vă citi comentariul:
ApreciazăApreciază
Stimate politician liberal, constat cu satisfactie ca, in sfarsit, PNL a inceput sa mai auda si „vox populi”, caci de multa vreme nu a mai luat o decizie buna. Nu stiu de ce, dar PNL isi crease o imagine de partid inchistat. Iata insa ca partidul s-a trezit la realitate si si-a dat seama de imensele resurse ce stateau in asteptare, decise sa nu mearga la vot pentru ca nu aveau pe cine vota. Acum voi merge cu inima deschisa si voi merge atat pentru Rares Bogdan cat si pentru PNL – partidul meu de suflet, dar inca adormit…
ApreciazăApreciază