26 SEPTEMBRIE 2026 PARE SĂ FIE ZIUA TRIUMFULUI SUVERANISMULUI ÎN ROMÂNIA. Începând de astăzi, se poate spune, cu deplină îndreptățire, că toate mișcările si orientarile politic-social-ideologice românești au aderat public, explicit și categoric la suveranism.
A fost nevoie doar de un mic declanșator, de trecerea unui prag critic prin “dezvăluirile” relativ triviale, aproape banale, publicate în The Wall Street Journal cu privire la declarațiile unui ambasador american într-o țară din regiune, referitoare la căderea guvernului Bolojan în România, pentru ca ultima redută a anti-suveranismului să se prăbușească. Avem acum, exprimată oficial, explicit și anunțată prin nenumărate voci care au reacționat sincron, instinctiv și în cor, ultima formă de suveranism românesc care mai rămânea de exprimat și articulat: SUVERANISMUL ANTIAMERICAN.
Fenomenul este cu atât mai spectaculos cu cât exact această rețea—această mișcare, această structură de grupări, formatori de opinie, platfome media, jurnaliști și comentatori, multi sub acoperire— care a reprezentat, în mod sistematic, una dintre cele mai agresive forme de negare a temei suveranității naționale în opinia publică românească și în dezbaterile publice, se exprimă ACUM cel mai virulent visceral și vocal împotriva interferenței straine, americane, calchiind TOATE temele si memele suveraniste cunoscute. Odată cu acest fenomen, putem spune că toate forțele și mișcările politice reprezentate în arena națională românească și-au exprimat, într-o formă sau alta, in mod natural si instinctiv adeziunea la OPȚIUNEA SUVERANISTĂ. Cu aceasta, cercul se închide.
ȘI, ODATĂ CU ACEASTA, REALITATEA A VORBIT DIN NOU.
Așa cum s-a spus și s-a argumentat în mod repetat aici: Orice demers împotriva naturii lucrurilor și a realității se lovește, mai devreme sau mai târziu, de propriile limite. Urmează un recul care readuce lucrurile în parametrii echilibrului. Iar echilibrul—punctul de raliere și centrul de greutate al sistemelor moderne de guvernanță—este legat de fenomenul și problema suveranității.
Negarea problematicii suveranității, minimizarea ei, crearea unui întreg aparat de propagandă, escamotare și de diversiune, a unui întreg sistem de retorică publică și de meme și teme care să ducă la eclipsarea, marginalizarea și subminarea chestiunii a eșuat. Și a eșuat cu atât mai spectaculos cu cât esecul se desfășoară exact acum sub ochii noștri, la unu sau doua clicuri distanțe pe paginile, pe site-urile, pe platformele și prin vocile exact a celor care au executat acest program „anti-suveranist” în România. Brusc acești oameni au descoperit virtuțile suveranismului.
Astfel, ceea ce s-ar putea numi reafirmarea sau chiar răzbunarea realității s-a produs și în acest domeniu, așa cum s-a produs în ultimii ani și în alte domenii, probleme si sectoare (economie, demografie, geopolitica, tehnologie) călcate în picioare cu agresivitate și autosuficiență de miscarile ideologice și propagandistice care au bulversat Europa și România.
AȘADAR, CERCUL S-A ÎNCHIS:
Avem acum un consens național cu privire la relevanța fundamentală a suveranității pentru orice discuție realistă și pragmatică despre guvernanța prezentă și viitoare a României.
Avem, în acest moment, manifestate în România:
• un suveranism cu substrat anti-rus;
• un suveranism cu substrat anti-european, îndreptat nu doar împotriva Bruxellesului, ci și a unor capitale europene precum Parisul și Berlinul;
• un suveranism cu substrat anti-chinez;
• și, iată, mai nou, un suveranism antiamerican. Manifestarea spontană, virulentă și instinctuală a nenumăratelor voci, platforme de influență și propagandă, comentatori și influenceri împotriva unei presupuse interferențe americane în procesul politic românesc definește acum, cu nume și prenume, structura suveranismului antiamerican din România.
CE URMEAZĂ ACUM?
În primul rând, momentul acestui CONSENS NATIONAL cu privire la importanța suveranității naționale ar trebui marcat, recunoscut și formulat clar și explicit de toate părțile implicate.
Există, în acest moment, în România, un fundament comun de la care pot porni discuțiile privind strategiile și traiectoriile viitoare ale țării în context european și internațional.
Acest fundament este foarte clar exprimat de toți:
• Românii și România trebuie să își decidă soarta fără interferențe din afara țării, din afara societății și națiunii române și din afara proceselor democratice prin care decizia colectivă este luată în România.
• Aceste interferențe sunt neavenite, indiferent dacă vin de la Moscova, Washington, Bruxelles, Berlin, Paris sau din orice altă capitală politică a lumii.
• Sistemul suveranității presupune autoguvernare. România trebuie să decidă acum cum își reorganizează și își consolidează sistemul de autoguvernare suverana în noile condiții geopolitice, geoeconomice și tehnologice globale.
De aici începe, se pare, adevărata discuție—dacă suntem cu toții de acord că vrem să fim consecvenți cu doctrina si logica politică pe care o susținem. În spiritul acestui consens național, cred că este momentul să pornim o dezbatere națională în jurul suveranității, consolidând, elaborând și nuanțând conceptul.
• Care sunt parametrii și limitele suveranității naționale în noile condiții?
• Care sunt instituțiile care pot consolida cel mai bine acești parametri și care pot opera cel mai eficient în limitele și sub constrângerile respective?
• Care sunt implicațiile diplomatice, geoeconomice, de guvernanță și de politică publică ale acestor opțiuni?
Să sperăm, așadar, că România va avea, în arena dezbaterii publice, interlocutori din partea mișcării politice suveraniste antiamericane, progresiste, pro-europene sau oricum va decide ea să se definească, cu care să poată comunica, discuta, dezbate și construi rațional, pornind de la lucrurile care îi unesc pe români, nu doar sa ne rezumam la dispute superficiale si neconstructive cu privire la cele care îi dezbină și introduc clivaje și polarizare în societate.
Să marcăm, așadar, consensul național suveranist și să urmărim mai departe modul în care acesta va fi articulat de diferitele formule pe care pluralismul democratic și liberal le indică și le recunoaște ca vectori legitimi ai dezbaterii și ai proiectului național de regândire a poziției strategice europene și globale a României.
ÎN CONCLUZIE:
Așteptăm în continuare documentele, analizele și textele doctrinare și politologice ale mișcării pro-europene, suveraniste, antiamericane, progresiste, modernizatoare și reformatoare—texte și documente pe baza cărora să poată începe o discuție serioasă despre viziunea pe care reprezentanții acesteia o propun pentru România.
Oricum, este de bun augur faptul că ideea unui consens național de factură suveranistă a fost, iată, îmbrățișată explicit. Să așteptăm însă documentele și materialele principalilor gânditori și politologi ai acestei mișcări, pentru a putea purta o discuție serioasă, informată și aplicată, De la modul în care văd ei încorporat într-o manieră coerentă suveranismul lor în constelația de idei doctrine valori principii și arhitecturi instituționale care le definesc viziunile și proiecțiile.
sursa: FB
Lasă un comentariu