PNL – PARTIDUL VIITORULUI. PENTRU O ROMÂNIE DREAPTĂ, ECHILIBRATĂ ȘI PUTERNICĂ! Cuvânt înainte PNL se află în fața primului Congres de alegeri după fuziunea PNL cu PDL, cel mai important proiect de unificare a dreptei de după Revoluție, și trebuie să facă o alegere esențială pentru viitorul său. Am 39 de ani şi nu am văzut […]
Moțiunea Cristian Bușoi: ”PNL – partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică!”
prin Radu Zlati pe 16 mai 2017 în PNL
Discursul președintelui PNL Alina Gorghiu susținut la Consiliul Național (8.10.2016)
prin Radu Zlati pe 9 octombrie 2016 în PNL
Doamnelor și domnilor, Stimați colegi, Dragi liberali, Ne aflăm cu două luni înaintea celui de-al treilea test electoral pentru Partidul Național Liberal. În 2014, când am decis să unificăm dreapta, am făcut primul pas și am dat României un Președinte liberal. Am reușit acest lucru pentru că am mers alături de un om cinstit ! Dar […]
Boc şi Blaga îşi vor lansa moţiunile pentru şefia PDL în aceeaşi zi
prin Radu Zlati pe 8 aprilie 2011 în Politicale
Preşedintele PDL, Emil Boc, urmează să îşi lanseze moţiunea pentru un nou mandat la conducerea partidului luni, la ora 13:00, iar secretarul general Vasile Blaga în aceeaşi zi, cel mai probabil la ora 14:30, a declarat, pentru NewsIn, deputatul PDL Cristian Boureanu. // Pe de altă parte, Boureanu a spus că nu se discută schimbarea […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
- Vlad Ștefan — PNL și instinctele democratice
- Vasile Ernu — Idolul și gunoiul sau iconoclasmul politicii românești
- Maxim Krongauz — IA ne strică obiceiul de a gîndi, de a scrie și de a ne vorbi unii altora
- Răzvan Bibire — Fals tratat de geopolitică. Cine plătește lăutarii comandă și adevărul
- Gabriel Șerban —Am ales răul cel mai mic
Cele mai bune articole și pagini
- Valer Simion Cosma — Despre cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară
- Vlad Ștefan — PNL și instinctele democratice
- Vasile Ernu — Idolul și gunoiul sau iconoclasmul politicii românești
- M. Pană (CdG): NESUSTENABIL. Creşterea puterii de cumpărare, triplă faţă de creşterea PIB!
- The Eagles — Hotel California
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- Israelul anunță eliminarea unui comandant Hamas în sudul Fâșiei Gaza. Cine era Samir Abu Younis
- Schimbări importante la Casa Albă: discuțiile cu lobbyiștii, permise doar cu acordul conducerii
- Horoscopul banilor: trei zodii care atrag succesul financiar și oportunități în carieră
- Incident pe aeroportul din Miami. Două avioane Boeing, implicate într-o coliziune la sol VIDEO
- Postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie. Calendarul zilelor cu dezlegare la pește
- Legături de familie. Afaceri și politică în jurul nunții fiicei lui Ilie Bolojan. Ce conexiuni ies la iveală VIDEO
- Echipaj de ambulanță atacat în timpul intervenției. Doi salvatori au suferit traumatisme
- Prețurile la pompă astăzi, 15 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru benzină, motorină și GPL
- Haos în aer: peste 15.600 de zboruri anulate în SUA în 48 de ore. Când revine totul la normal
- USR, partidul care a promis reforma, dar descoperit sinecurile. Funcții de lux pentru oamenii partidului
Curs de guvernare
- Economia zonei euro a încetinit în T3 – Îngrijorări mari privind datoria Franței și menținerea prețurilor ridicate la energie
- Raport OECD: Cele mai greu și cele mai ușor de ocupat locuri de muncă din Europa
- VIDEO/ Reușită istorică pentru SpaceX: Nava Starship a fost prinsă în aer la întoarcerea pe Pământ
- Bloomberg: SUA iau în calcul o reducere mai mică, de doar 5.000 de militari, a efectivelor din Europa
- Dosarul contrabandei cu motorină / DIICOT pune sechestru pe imobile și conturi până la concurența a 115 mil. lei
- Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin se vor întâlni în China
- SUA au avansat ideea ca Ucraina să cedeze regiunea Donbas în schimbul aderării la NATO
- Guvernul schimbă componența comisiei care analizează investițiile strategice din România
- Reactorul 1 de la Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Național. Unitatea ajunge la puterea nominală duminică dimineață
- Microsoft anunță că serviciile au fost complet restabilite. Pana globală de o zi nu a fost provocată de un atac cibernetic sau de un agent AI
New Europe
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- SpaceX a scris istorie: Nava lui Elon Musk, Starship, a fost recuperată în aer după ce a înconjurat Pământul de 14 ori(VIDEO)
- Noapte de alertă la Sulina: două nave lovite de drone, incendii la bord. MApN a anunțat că nu sunt victime
- Votăm, dar cine ne pune ideile în cap? Democrația are nevoie de o revoluție a libertății de a alege
- Armata Română își pregătește viitorii rezerviști. Patru luni de instrucție militară, peste 17.000 de lei și cheltuieli acoperite de stat
- Proiectul Roșia Montană la final: cine a câștigat și cine a pierdut
- Horoscop 15 noiembrie 2026: Venus își reia drumul în Balanță. Zodiile care lămuresc o relație
- Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului 2026. De când nu se mai mănâncă de dulce și când e dezlegare la pește
- „Revoluția” lui George Simion s-a terminat la poarta arestului. Mii de oameni, două intervenții ale jandarmilor și niciun rezultat concret
- Săptămâna politică românească: între explicațiile lui Nicușor Dan și revolta lui George Simion
- Alexandru Stoica, apel către primari pentru comasarea voluntară a comunelor mici. „Comunitățile au șansa de a se dezvolta mai repede și mai bine!”
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Prognoză specială pentru București. Cum va fi vremea duminică și luni
- Noi detalii ies la iveală despre pregătirile pentru nunta fiicei lui Ilie Bolojan. Gândul publică filmul organizării
- VIDEO | Ambasadorul Indoneziei vrea să-l ducă pe Patriarhul Daniel în țara cu cea mai mare populație musulmană din lume
- Gândul: Patronul localului în care Bolojan și-a măritat fiica este milionar din contracte cu Primăria Oradea
- Mihai Fifor cere un răspuns din partea NATO după atacurile asupra navelor din apele României: Marea Neagră nu este o periferie a securității europene
- O americancă a divorțat după 10 ani de căsnicie și și-a înlocuit soțul cu un porc. Decizia care i-a schimbat viața
- Insulă tropicală, scoasă la vânzare la preț de apartament de lux din București. Insula din Caraibe are vilă, piscină și plajă
- Prezent desprins din filmele SF: computere controlate cu mintea. Tehnologia este dezvoltată în Europa
- Zelenski cere clarificări de la SpaceX după ce restricțiile Starshield au afectat operațiunile armatei ucrainene împotriva dronelor rusești
- Bază militară permanentă pentru 5.000 de soldați americani în Polonia. Se așteaptă decizia lui Trump
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Sfaturile unor minţi luminate despre cum să-ţi fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ţi convingi şeful să-ţi acorde o mărire de salariu? Cum poţi profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un şef? Ce să faci dacă eşti un lider interimar? Cum trebuie să fie ţinuta ta de şef? Eşti în lift şi ucră CEO-ul. Ce îi spui?
- Nici bine nu ne obişnuim cu inteligenţa artificială că deja se discută de superinteligenţa artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcţii cognitive şi capacităţi de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei fiinţe umane. Ce este şi cât de departe suntem de ASI?
- Miliardarul ucrainean Petro Poroşenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zero” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregăteşte de Crăciun
- Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, faţă de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piaţă
- Restructurările la STB continuă şi în 2027. Remus Borza: „Vor urma şi alte concedieri”
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Data centre construction stocks lose $4.2tn as boom in AI trade unravels
- What will Nvidia’s post-Huang era look like?
- Huang’s downfall shows human judgment is not all it’s cracked up to be
- The world according to China
- How Infantino flew his way out of a Fifa rebellion
- US air travel chaos exposes system held together by ‘string and duct tape’
- ‘Low fire, low hire’ job market hurts US and UK productivity
- France’s once best hope of stopping Marine Le Pen is losing ground
- Martin Wolf on the US midterms: Trump loses. European populism lives on
NY Times – Economics
- Lutnick Pushed to Weaken Chip Rules That Overlap With His Family Business
- Bessent Faults Commerce Dept. for Failing to Blacklist Megaspeed
- Fed Will Not Hold Policy Vote at October 2027 Meeting
- Jensen Huang, Nvidia’s Ousted CEO, Was the Face of the A.I. Boom Powering the U.S. Economy
- Trump Officials Clashed Over Megaspeed, Firm at Heart of Nvidia Affair
- Heating Costs Will Rise 7% on Average This Winter
- Lebanon Faces Economic ‘Catastrophe’ After War and Years of Mismanagement
- Data Show Households Still Managing to Meet Their Monthly Debts
- Here’s the latest.
- Here’s why last year’s government shutdown will haunt October’s inflation data.
BBC News
- Ex-Met Police inspector lied about wife's death in Barbados hotel room, BBC learns
- Alleged Russell Brand rape victim wants age of consent law changed
- Watch: SpaceX catches part of its Starship rocket on return to Earth
- Hannah Fry feels 'unbelievably lucky' after cervical cancer treatment
- Israel kills Hamas commander in strike on Gaza camp, officials say
- Judo champion shakes up French presidential race with surprise candidacy
- How to shake hands and make eye contact - the lessons preparing pupils for the world of work
- Beauty advent calendars can cost hundreds - but are they value for money?
- My mother told me I would die if I sought treatment for Ebola - I am proof you can survive
- Holly Humberstone: People can't connect to a pop star who's 'too polished'
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente