Nu sunt un fan al Alinei Mungiu-Pippidi, nici al variilor fundații și asociații păstorite sau influențate de către domnia sa. Deseori, mai ales în ceea ce privește analizele asupra PNL (și, mai aproape de noi, asupra USL) am avut rețineri, unele majore; atâta vreme cât IPP-ul prefera să numere absențele lui Crin Antonescu iar nu miliardele de euro șutite de către guvernanții PDL, independența atât a institutului cât și a conducătoarei sale (pe față sau din umbră) mi se părea doar o haină de camuflaj. Dar nu despre IPP și obsesiile acestuia va fi vorba în rândurile ce urmează. Ci despre articolul Cum refacem liberalismul apărut în România Liberă.
Sunt aproape de Alina Mungiu-Pippidi atunci când aceasta afirmă că România a pierdut decenii de istorie post-comunistă fără să se impună o adevărată clasă socială purtătoare a valorilor liberale. Că mereu invocată ”clasă mijlocie” nu este cu necesitate o astfel de clasă, în timp ce clasa antreprenorială se calează mult mai adecvat pe trăsăturile unei clase care să reprezinte, apere și dezvolte valorile scumpe liberalilor (nota bene – liberalilor ”clasici”, nu liberalilor neo-stângiști contemporani, dominanți în intelighenția vest-europeană). Merg mai departe, și învinuiesc în special guvernarea liberală din anii 2004-2008 că nu a știut, nu a putut (sau ambele) să determine dezvoltarea unei clase antreprenoriale în asemenea măsură încât înghețul epocii Boc să nu veștejească mulți dintre lăstarii apăruți în perioada 2000-2008.
De acord și cu faptul că puținele exemple de mari reușite antreprenoriale românești (Patriciu, Becali, marii asfaltatori) nu sunt exemple de bune practici de creare a clasei antreprenoriale românești devreme ce mare parte din aceste averi de miliarde de euro au fost făcute cu statul (și deseori pe socoteala acestuia…)
În sfârșit sunt întru totul de acord că am avea nevoie (și nu avem așa ceva!) de politici publice de încurajare a antreprenorilor români. Politici greu de imaginat și implementat în condițiile în care, membră a UE, România trebuie să își trateze clasa antreprenorială proprie în aceleași condiții pe care le oferă antreprenorilor din celelalte state UE.
Unde mă despart de Mungiu-Pippidi este încercarea acesteia de a asimila liberalismul românesc (curent ideologic reflectat în realități politice uneori divergente ca acțiune) cu respectiva clasă antreprenorială. Care este purtătoarea ”calificată” a acestuia, dar nu este singura și în nici un caz nu poate pretinde că este singura lui depozitară. Nu este acum, nu a fost nici în trecut. Să ne amintim că fondatorii liberalismului românesc au fost, în zdrobitoarea lor majoritate, mici boieri, adică în nici într-un caz exponenți prin apartenență socială ai burgheziei? Să mai amintim că în epoca de avânt a liberalismului românesc, factorul esențial al dezvoltării unei burghezii bogate și luminate a fost statul român, cam la fel ca în anii 90 ai secolului de abia trecut? Că părinții celor pe care Mungiu-Pippidi îi vedea în spatele Brătienilor erau copiii și nepoții unor indivizi care și-au clădit averea prin mijloace, adesea, nu foarte diferite de miliardarii români de azi amintiți mai sus?
România se învârte, cu destinul ei cu tot, într-un cerc vicios, noi repetând acum paradigma anilor 60-70 ai secolului XIX: cum să construiești capitalismul fără o clasă capitalistă proprie, sau una prea slabă pentru a face față concurenței străine. Depinde de inteligența și de voința noastră să spargem acest cerc vicios. Depinde de noi înșine.
Radu Zlati 
Exista o vorba in Banat – ”umănoni” – prin care este denumita o femeie care are ”trăsături și apucături masculine” …pentru mine cam asta reprezintă Mungiu-Pippidi pentru publicistica politică românească …dincolo de conținutul de multe ori ok, dar alteori și discutabil, al intervențiilor publice ale AMP, se observă la ea un amestec nearmonios de ”umori feminine cu hormoni masculini”, mai ales atunci când vrea să fie apodictică…
…a sustinut și pariat pe doi presedinți – unul ”slab, învins de sistem” (care totusi a facut ceea ce trebuia sa facă la momentul respectiv…) și altul, adus de electorat la ”postura de gubernator”, ”malign până în măduva oaselor”, devenit ”codoașa sistemului corupt” (care a reușit ”performanța” de a întruchipa tot ceea ce nu ar trebui să mai vedem vreodată în politica românească, adică faimosul ”așa NU”…)
Aștept momentul când AMP va cere public demisia de ”neonoare” a gubernatorului, recunoscând și asumându-și astfel faptul că a greșit când a promovat și apoi a susținut un asemenea ”președinte-gubernator”, mai ales că a cerut de atâtea ori demisia altor demnitari, pentru fapte infinit mai puține decât cele ale actualului președinte-gubernator…
Revenind la tematica articolului ”întreprinzătorii și liberalismul”, aici sunt atât de multe de făcut, încât practic toate trebuiesc luate de la ”0”, de la început… Ce s-a făcut până acum a dus doar la apariția ”întreprinzătorilor maligni” (care de fapt nici nu ar trebui să fie numiți așa, ci pur și simplu ”bișnițari, hoți, corupători, etc.”…)
Da așteptăm de la PNL o adevărată politică de generare și dezvoltare a întreprinzătorilor adevărați…
ApreciazăApreciază
domnule parlamentar
vedeti ca AMP nu a condus niciodata IPP. Or copia aia ce face ea la SAR, dar nu e ea acolo. In plus IPP nici nu a facut parte din coalitia pentru un parlament curat, deci nu ea a numarat absentele lui crin antonescu. e bine sa stiti cine e cine, mai ales ca aceasta persoana a fost destul de influenta in Romania de citeva ori…
ApreciazăApreciază
exact, ea era la SAR. Și știu că AMP ni l-a făcut practic cadou pe Băsescu în 2004… dar în 2004 Băsescu era varianta de preferat prin raportare la Adrian Năstase. Am spus-o și atunci, o spun și acum.
ApreciazăApreciază
Mda,si il avem si acum pe cap
ApreciazăApreciază