Explorare fără exploatare?

Aflu ca demersurile companiei Chevron legate de explorarea din cele trei zone concesionate în județul Vaslui au toate șansele să se încheie cu succes.

Astfel, după ce Consiliul Judeţean Vaslui a eliberat, în lunile decembrie şi ianuarie, certificate de urbanism pentru cele trei zone din judeţul Vaslui unde compania americană Chevron vrea să facă prospecţiuni pentru o posibilă exploatare a gazelor de şist, aflu de la Mediafax că aceeași companie a obţinut acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj de explorare a gazelor de şist în cele trei zone din judeţul Vaslui, decizia fiind luată de către Comitetul de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Vaslui.

gaze-sist

Mă înclin în fața deciziilor, care sunt sigur că au fost luate ținându-se seama de toate considerentele legale și de principiul superior al prezervării mediului. Astfel încât mai trebuie făcut doar un pas: autorizaţia de construcţie de la Consiliul Judeţean Vaslui pentru sondele de explorare. Datorită majorității politice din CJ Vaslui, votul nu este decât o formalitate.

O întrebare se pune, totuși. Sau mai multe…

  1. M-aș fi așteptat ca consultările dintre APM Vaslui și populația localităților Păltiniş (Băceşti), Popeni (Găgeşti) şi Siliştea (Pungeşti) să fie reflectate pe larg în presa locală. Ei bine, nu au fost.  Ceea ce înseamnă, deduc eu, ca populația ”consultată” în legătură cu decizia de a da undă verde explorărilor a încăpuit, foarte probabil, într-o sală oarecare de ședință, unde presa nu a avut acces. Întrebare: cum, unde și cu cine au fost purtate respectivele consultări? Trebuie să credem pe cuvânt APM Vaslui? Și dacă ele au avut loc cu un segment nereprezentativ al populației? Se schimbă ceva… sau nimic?
  2. Logica îmi spune (este drept, ar putea fi o logică strâmbă) că după explorare urmează, întru totul normal, exploatare. Nimeni nu cheltuiește bani, mulți bani, pentru a explora în căutarea unor resurse fără a avea o speranță întemeiată că va și exploata respectivele resurse. Întrebare: în ce ar putea consta acea speranță întemeiată? În luările publice de poziție ale premierului Ponta referitoare la exploatarea gazelor de șist? Sau în ceva mai concret decât atât?

În rest toate bune și sunt bucuros că doamna ministru Rovana Plumb este conștientă că acordul populației (cât și în ce o fi constând el) a fost obținut pentru explorare iar nu și pentru exploatare. Decât că mă întreb, pentru ultima oară: dacă vor fi găsite gaze de șist (și cu siguranță ele vor fi localizate în respectivele perimetre) cine și cum va putea opri tăvălugul birocratic care va duce la exploatarea lor?

PS La întâlnirea cu premierul francez, Victor Ponta a primit de la acesta, mediatic vorbind, o perversă de la Târgu Ocna – când omologul francez a afirmat foarte deschis că exploatarea gazelor de șist în Franța este exclusă. Deci sora noastră mai mare, Franța, zice nu în timp ce noi zicem da. Ponta, fi solidar!

Anunțuri

Etichete:, , , , ,

10 comentarii pe “Explorare fără exploatare?”

  1. adrian 12 Iulie 2013 la 1:08 PM #

    Dl Ponta devine pe zi ce trece dusmanul meu, ca cetatean al acestei tari. Nu numai ca face pe dos azi fata de ce a zis ieri dar imi da senzatia ca este exponentul aceluias sistem mafiot pe care noi l-am vrut jos. Cu care bag seama ca nu degeaba coabiteaza.
    Mie imi place mult sloganul gasit pe net: „Frack off gasholes!”
    Ma ingrijoreza teribil insa deciziile legate de Rosia Montana. O sa se ascunda in spatele votului majoritatii USL daca nu vor exista si oameni de onoare care sa spuna NU. Si repet in nestire intrebarea la care nu poate nimeni raspunde: de ce, oare, cei mai instariti oameni ai planetei sunt luxemburghezii si elvetienii, adica tarile care nu au deloc resurse minerale si nici macar iesire la mare nu au? Cum se descurca ei fara Rosii Montane sau gaze de sist?

    Apreciază

    • Radu Zlati 12 Iulie 2013 la 2:01 PM #

      Nu știu cum se descurcă… sau știu, cred că știu, însă nu răspunsul al întrebarea dvs este clenciul. Cât despre votul în Parlament, dacă trebuie 50%+1 s-ar putea să treacă… Dacă este introdus ca lege organică, atunci pică la vot. Părerea mea!

      Apreciază

  2. alexc 12 Iulie 2013 la 1:22 PM #

    In mod normal nu statul roman, adica galeata cu bani comuna de la buget, ar trebui sa se imbogateasca, ci taranii aia saraci din vaslui pe al caror teren vine chevron. De ce se baga statul pe proprietatea din subsol a oamenilor? Stat comunist. In SUA daca gaseai petrol in curte te imbogateai tu si nu iti mai pasa de poluarea curtii tale, nu se imbogatea statul , adica politicienii spagari. In Romania exista o lege comunista care spune ca intreg subsolul tarii e al statului pentru ca sa fie furat de catre politicieni, in loc sa fie al proprietarului terenului pe care se gaseste gazul de sist.

    Apreciază

    • Radu Zlati 12 Iulie 2013 la 2:02 PM #

      pe vremea Brătienilor, era la fel din punct de vedere al resurselor subsolului. Spun asta nu ca să apăr legea, ci să arăt că ea nu este, neapărat, de sorginte comunistă.

      Apreciază

    • pozedecat 12 Iulie 2013 la 4:30 PM #

      Exista constitutia si legea proprietatii publice care fac, asa cum e firesc, din resursele naturale un bun comun al tuturor cetatenilor. La fel cum tezaurele arheologice sunt ale statului, cu diferenta ca daca le gasesti, in functie de legea arheologiei sau de legea patrimoniului mobil, ai dreptul la o recompensa. Nu cred ca daca gasesti gaz trebuie sa ai o recompensa dar poti sa ai o compensatie pentru utilizarea terenului de suprafata necesar exploatarii de adancime.

      Apreciază

  3. alexc 12 Iulie 2013 la 2:49 PM #

    http://www.luju.ro/opinii/editorial/cine-vrea-capul-lui-stroe-ghilotina-bolintineanu-n-a-mers-s-a-trecut-la-lista-spaga-dna-si-dga-sunt-ca-fratii-ca-sa-nu-i-capseze-altii

    Banuiam eu ca Ponta, Rus, Maior , Dancu (grupul de la Cluj) il vor pe Stroe out.

    Apreciază

  4. alexc 12 Iulie 2013 la 5:41 PM #

    inca ceva. probabil ca inscop(finantat de psd) , singurul institut de sondare care va scade cu un procent in fiecare luna in „Adevarul” (or mai fi si altele) pe voi va scoate acum sau luna viitoare un sondaj cu un recul puternic pentru antonescu si partidul lui. asa intuiesc eu , e evident si pentru un copil. Treaba voastra

    Apreciază

  5. ionica oltean 13 Iulie 2013 la 12:52 PM #

    OBSERVATIE= Explorarile sau efectuat prin anii 1992-1994,atat in Transilvania cat si in perimetrele din Marea Neagra.Americanii stiu exact ce resurse avem,pe tot teritoriul tarii,contractul de explorare pt.Chevron este un paravan pentru exploatare,fiindca in contractul de explorare exista paragrafe concretre privind exploatarea ca = 90% din productie sa fie exportata,Redeventa se stabileste inte 5,5 % si 13,5 %,pretul va fi stabilit de piata gazelor,dupa incetarea exploatrii Chevron nu mai are nici o obligatie. Cu ce se alege statul Roman? Populatia se va confrunta cu lipsa apei potabile deoarece fracturarea rocilor necesita milioane de metri cubi de apa,infestarea mediului, a solului ,devenind desert si in plus se pot activa cutrmure majore in zona Vrancea,Pentru mafioti nu conteaza,ei sa-si primeasca tainul ,in rest Dumnezeu cu mila.

    Apreciază

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Încă o dată despre exploatarea gazelor de șist | Radu Zlati - deputat de Gherla - 13 Iulie 2013

    […] încep să fie date pentru explorarea unor perimetre în căutarea gazelor de șist. La articolul Explorare fără exploatare, o cititoare a postat următorul comentariu (am corectat tacit erorile […]

    Apreciază

  2. Încă o dată despre exploatarea gazelor de șist (III) | Radu Zlati - deputat de Gherla - 31 Iulie 2013

    […] Explorare fără exploatare? […]

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: