Mesajele președintelui PNL, Crin Antonescu, extrase din conferința de presă susținută la Suceava

crin_antonescu_2_48410900Despre alianțe

  • Nu mă văd aliat cu nimeni, nu ne vedem aliați cu nimeni în sensul unei alianțe instituționale de tipul Alianța DA sau alianța USL. Din multe motive, PNL este rezervat față de noi alianțe.
  • Cred că și încrederea cetățenilor români în alianțe, după eșecul USL, a scăzut.
  • Cred însă că nu trebuie neapărat să ai alianțe politice constituite, ci trebuie să ai obiective, teme. Și în momentul în care există obiective, proiecte care pot interesa mai multe forțe politice, ele pot avea o acțiune convergentă în acest sens.
  • Oricum, nu este vorba de Traian Băsescu. Înțeleg de ce face domnul Ponta acest joc, pentru că are doar un singur lucru de spus românilor ca să fie ales președinte, anume că dacă nu îl votează pe el, ajunge Băsescu prim-ministru.
  • Eu nu îl bag pe Traian Băsescu în această socoteală, peste câteva luni de zile va fi fostul președinte al României.
  • Nu văd de ce, atunci când vorbim de acțiuni politice comune, cum este moțiunea de cenzură, să nu discutăm de partide parlamentare, PDL de exemplu, dar nu am ce să discut despre și cu Traian Băsescu.

Despre unificarea dreptei

  • Discuția despre așa-numita unificare a dreptei are pentru noi foarte puțin sens, pentru că nu suntem deloc convinși că, în afară de PNL, există o altă forță politică de dreapta.
  • Dar ce anume să discutăm cu Traian Băsescu despre unificarea dreptei, vreodată? Ce treabă are domnia sa? Deci nu avem ce discuta despre Traian Băsescu, este minciuna lui Victor Ponta și a PSD, care deja se conturează grosier: Antonescu – președinte, Băsescu – premier. Așa ceva este exclus.

Despre moțiunea de cenzură

  • Dorim ca, până în alegeri, să dezbatem și să votăm moțiunea de cenzură, în jur de 20 mai.
  • În zilele următoare, vom definitiva textul.

Despre faptul că gestul lui  Traian Băsescu, de a purta un tricou inscipționat Votați PMP, ar reprezenta motiv de suspendare

  • Procedura de suspendare este una gravă, serioasă, înseamnă să iei în serios un președinte.
  • Situația în care a ajuns Traian Băsescu, în tricou pe malul mării, îl scoate din raza de acțiune a oricărei măsuri serioase.
  • Este pur și simplu un lucru trist, pentru unii caraghios. Isprăvile în tricou cu măr ale domnului Băsescu sunt foarte nefaste. România traversează de ani de zile o criză a prestigiului conducătorilor.
  • Traian Băsescu este deja în afara oricărei discuții și oricărei măsuri, este într-o situație jenantă pentru domnia sa și jenantă și pentru noi ca țară.

Despre un guvern în jurul PNL în toamnă

  • Se poate cu o majoritate în Parlament, care poate să meargă de la formule pe criterii ideologice, doctrinare, până la formule de uniune națională.
  • Important este ca primul ministru și programul pe care îl asumă acesta și majoritatea parlamentară să fie unul clar, precis și fără dubii.

Despre contextul regional, relațiile cu Rusia

  • În cadrul NATO, România trebuie să ocupe, și există semne în acest sens, un loc din ce în ce mai important în noua conjuctură, un loc cel puțin la fel de important ca Polonia.
  • În cadrul parteneriatului strategic cu SUA, acesta trebuie dezvoltat, și asta spun tuturor oficialilor americani cu care mă întâlnesc, inclusiv ultima oară cu trimisul Departamentului de Stat la București. Parteneriatul nu trebuie redus doar la dimensiunea militară. Este vorba de relații economice, educaționale, culturale.
  • Ca țară de graniță a Uniunii Europene, ca țară cu o anumită experiență în raport cu Rusia, este important să încercăm să determinăm o politică mai aplicată, mai realistă, mai pragmatică a Bruxelles-ului, care nu are, din păcate, nici o politică de apărare și nici o politică externă conturată în acest moment.
  • Asta cred că trebuie să facă un președinte al României, indiferent cine va fi.
Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

3 comentarii pe “Mesajele președintelui PNL, Crin Antonescu, extrase din conferința de presă susținută la Suceava”

  1. Ivi 5 mai 2014 la 8:29 AM #

    Dupa ce citesti aceste mesaje, te intrebi (si de fapt intrebi PNL-ul) – unde sunt comunicatorii secundari ai PNL ?
    Caci din pacate in mass media doar manipularile, minciunile, etc. pontiste si basiste apar…

    Apreciază

  2. hmm 5 mai 2014 la 10:49 AM #

    http://www.stiripesurse.ro/surse-lider-psd-peste-300-de-primari-pnl-sunt-cu-noi/

    adica din 838, 300 sunt cu psd? asta inseamna ca nici 10% nu ia pnl. dar cred ca este o minciuna. nu ar trebui pedepsit de justitie acel site al lui buble(voiculescu) pentru ca dezinformeaza?

    Apreciază

  3. hmm 5 mai 2014 la 10:52 AM #

    apropo, as fi foarte trist daca ponta ar iesi presedinte. adica ponta a vrut inca din ianuarie 2013 sa candideze si sa-i reuseasca mizeria? si totul din cauza propagandei lui voiculescu si ghita

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: